New information in Romanian archives regarding the life and activity of musician Iosif Ivanovici Cover Image

Noi informații din arhive naționale privitoare la viața și activitatea muzicianului Iosif Ivanovici
New information in Romanian archives regarding the life and activity of musician Iosif Ivanovici

Author(s): Mirela Lungu
Subject(s): Cultural history, Music, Recent History (1900 till today)
Published by: Editura ARTES
Keywords: Ivanovici; The waves of the Danube; waltz; marching band; Romanian;

Summary/Abstract: Iosif Ivanovici a fost – în mod surprinzător astăzi! – cel mai cunoscut compozitor român de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea din viața muzicală internațională, fiind de asemenea un important reprezentant al muzicii militare din țara noastră. Informațiile legate de viața și activitatea lui Iosif Ivanovici chiar și astăzi rămân neclare, din cauza accesului dificil la documentele din arhivele militare ori a indiferenței cu care a fost tratat acest muzician prolific de către muzicologi și interpreți români, în ultimul secol. Un alt factor important ce a dus la ignorarea sau subestimarea activității susținute de Iosif Ivanovici a fost interdicția în perioada comunistă a oricăror manifestări și investigații privind creații culturale legate de membrii sau dedicate Familiei Regale a României. O parte consistentă din lucrările compozitorului poartă această destinație. Compoziția sa reprezentativă, valsul Valurile Dunării este și astăzi foarte cunoscută în lume, fiind citată în zeci de filme ori adaptată și prelucrată în sute de variante de muzicieni de pe întregul mapamond. Acest fapt ne demonstrează că Iosif Ivanovici este mult mai cunoscut și apreciat în afara României. Datorită accesului pe care îl avem astăzi la mai multe surse documentare, am descoperit sute de lucrări create de acest compozitor, cu ajutorul cărora putem reconstitui nu numai creativitatea sa muzicală, ci și tabloul subtil, multicolor, plin de viață al epocii în care a trăit, epoca de constituire a statului modern românesc. Cercetând diferite arhive naționale am scos la iveală informații clare, care atestă adevărata valoare a muzicianului și care aduc completări binevenite în cunoașterea vieții și activității lui Iosif Ivanovici, „Regele valsului românesc”.

  • Issue Year: 1/2022
  • Issue No: 25-26
  • Page Range: 212-240
  • Page Count: 29
  • Language: Romanian