Adevărat, less is more, până la un punct
True, Less Is More, Up to a Point
Author(s): Dan C. MihăilescuSubject(s): Romanian Literature, Cultural Essay
Published by: Uniunea Scriitorilor din România
Keywords: Adriana Ruță; contemporary literature; minimalistic prose;
Summary/Abstract: Pe vremuri, generația lui Eugen Simion și Nicolae Breban își făcuse un titlu de glorie din a crea sau a găsi romanul total, după cum interbelicii nutriseră visul de‑a avea și noi un Război și pace. Criticii șaizecismului, potrivit diverselor agende politice, făcuseră să concureze la titlul de roman total Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda, Fluviile lui Paul Anghel și chiar Cordovanii lui Ion Lăncrănjan. În schimb, tinerimea literară de astăzi, beneficiind de partizanatul entuziast și chiar antrenoriatul, în acest sens, al unor Cristian Teodorescu, Florin Iaru și Marius Chivu, mizează masiv pe genul scurt. De fapt, când însuși spiritul vremii se arată dominat de relativism și minimalism, iar bătrânescul mobilier din lemn de nuc, fag, brad este pretutindeni detronat de stilul Ikea, cum să nu cultive noua scriitorime genul short stories, lăsând în sarcina bunicilor monumentalismul narativ, cu eseismul, psihologismul, descriptivismul și moralismul presupuse de romanul total, ca și metaforismul vizionar sau ermetismul manierizant al poeziei de odinioară?
Journal: Orizont
- Issue Year: XXXV/2023
- Issue No: 1
- Page Range: 15-15
- Page Count: 1
- Language: Romanian