In memoriam Prof. univ. dr. Ioan Muraru. A mai căzut o stea
In memoriam Professor Ioan Muraru. Another star has fallen
Author(s): Nicolae PopaSubject(s): Law, Constitution, Jurisprudence, Civil Law, Obituary
Published by: Universul Juridic
Keywords: obituary; Professor Ioan Muraru;
Summary/Abstract: Sfârșitul anului 2021 ne-a smuls din cercul nostru, și așa rarefiat, pe prietenul de o viață, profesorul Ioan Muraru, membru titular al Academiei de Științe Juridice, președinte al secției de drept constituțional, doctor honoris causa al mai multor universități. Ioan Muraru a venit în București din Bucovina istorică, adică din comuna Dolhești, județul Suceava. Tatăl, plecat la război, este grav rănit. Familia a fost nevoită să se refugieze în județul Argeș (Golești), fugind din fața prăpădului. Reîntors acasă, face școala în comună, iar liceul la Fălticeni (Liceul „N. Gane”), coleg de generație cu poetul de la Mălini, Nicolae Labiș. Întâlnirea noastră a avut loc în anul 1956. L-am remarcat pentru curajul său în acele timpuri, când în facultate se desfășurau, în Aula Magna, ședințe, prelucrări pline de amenințări, care îi priveau atât pe profesori, cât și, în mod special, pe studenți. Fiind eu în anul I și el în anul II, m-a impresionat modul în care s-a ridicat și a luat apărarea unui coleg (Popescu Emil cred că-l chema). Mai târziu, la cămin, am comentat cu câțiva colegi gestul frumos al colegului Muraru. Prietenia noastră s-a consolidat în mulți ani la catedră. Șaizeci de ani au trecut parcă într-o clipă.
Journal: Revista de Drept Public
- Issue Year: 2021
- Issue No: 04
- Page Range: 11-13
- Page Count: 3
- Language: Romanian
- Content File-PDF