Dinastie şi alchimie sau scurtă incursiune în evoluţia violoncelului
Dynasty and alchemy or a short foray into the evolution of the cello

Summary/Abstract: Începuturile cercetării științifice în domeniu se regăsesc în secolul al XVI-lea, când a apărut primul tratat pe această temă. La începutul secolului al XVI-lea, strămoșul instrumentelor cu coarde – fidula – este înlocuit treptat de liră, instrument dezvoltat din primul și păstrat în folosință până la mijlocul secolului următor. O contribuție esențială la fixarea formei actuale a instrumentelor cu coarde au adus-o școlile italiene de lutieri, prin membrii celebrelor familii Amati, Guarneri și Stradivarius. Violoncelul este considerat cel mai grav instrument din familia violelor, denumirea sa italiană incluzând sufixul superlativ „-unul”, și diminutivul violoncel” - „o mică violă mare”, în traducere. Termenul violoncello va fi folosit mai des în publicațiile vremii, la sfârșitul secolului al XVII-lea, chiar dacă termenul anterior violone persistă până la sfârșitul secolului următor. Ulterior, forma de bază, standardizată de Stradivarius, a violoncelului a fost foarte puțin modificată în secolul al XIX-lea. Fabricarea violoncelelor continuă să se bazeze pe modelele italiene, în special pe tipul B al lui Stradivarius. Întrebarea „Quo vadis interpretarea şi creaţia componistică dedicată acestuia?” revine în secolul acesta, marcat de rapiditatea cu care evoluează toate aspectele vieţii socio-cultural-artistice. Cu bucurie, mândrie şi speranţă ne răspundem că viitorul violoncelului şi al interpretării violonistice se află pe mâini bune, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, cât timp arta muzicală va dăinui…

• Details
• Contents