Felicia Donceanu – Ciclul de lieduri Trei cântece pentru Til pe versuri de George Călinescu
Felicia Donceanu – Ciclul de lieduri Trei cântece pentru Til pe versuri de George Călinescu

Summary/Abstract: Născută pe plaiuri moldovenești, pe 28 ianuarie 1931, la Bacău, compozitoarea Felicia Donceanu și-a desăvârșit studiile muzicale la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, sub înalta oblăduire a unor personalități deja consacrate ale muzicii românești. A compus pentru genuri diverse, de la teatru instrumental, muzică pentru copii, la muzică de cameră, de scenă, vocal-simfonică, corală, expunându-și astfel, cu aleasă iscusință, măiestria așternerii notelor pe portativ. Cu o dragoste aparte pentru poezia și literatura românească și nu numai, Felicia Donceanu a înmuiat condeiul în cerneală pentru a da glas muzicii sale și prin forța propriilor cuvinte. Simțind în mod autentic acest filon al artei poetice, s-a remarcat și prin texte dedicate diverselor lucări corale ale compozitorilor români, a scris scenarii pentru diferite spectacole muzical-coregrafice, pentru radio, iar prin talentul pictoricesc a dat viață ilustrațiilor din cărțile pentru copii. În ceea ce privește admirația pe care Felicia Donceanu i-o acordă însemnatului om de cultură, George Călinescu, aceasta este trasată bidirecțional, clădind în adâncu-i, profundul respect pentru originalitatea personalității și a operelor acestui ilustru encicloped al culturii și literaturii române, care a răvășit sufletele și a devenit sursă de inspirație, atât pentru tinerii studenți ai Facultății de Litere, cât și pentru oamenii de cultură. Nu este de mirare faptul că Felicia Donceanu a găsit în creația poetului George Călinescu un izvor nesecat de inspirație. În 1964 ia naștere ciclul Trei cântece pentru Til, cuprinzând liedurile: Pașii, Frunza și Apa vie. El are la bază poemul de dragoste structurat și redat în trei forme diferite din punct de vedere poetic și componistic. Felicia Donceanu a gândit cele trei lieduri, într-o „suită în stil preclasic: gavotă (Pașii), sarabandă (Frunza) și courantă (Apa vie)... fiecare dintre ele fiind dublată de semnificații apropiate de creația populară...în primul jocul..., în următorul romanța (cu accente depresive, cromatice) și în al treilea, descântecul” (Constantinescu, 1966, p. 24). Interpretarea muzicală a poeziilor nu este un simplu joc metaforic, caracterul muzical al poemelor, în general – departe de a fi doar un ornament – fiind constitutiv actului de creație necesar unei receptări juste, pentru că el este creat într-o anumită dispoziție și tensiune specială a tonului, iar cititorul sau ascultătorul vor trebui să-l gândească în aceeași tensiune și textură. Calitatea sunetului, forma și punctul de cristalizare a sentimentului alcătuiesc un act de creație și nu un împrumut făcut de poet sau de interpret, de la viață. Poezia este forma interioară intimă a creației, timbrul vocal dobândit care se identifică în întregime cu muzicalitatea conținutului.

• Details
• Contents