Zenovie Pâclișanu și Comisia pentru Studiul Problemelor Păcii. Istoricul problemei evreiești din România
Zenovie Pâclișanu și Comisia pentru Studiul Problemelor Păcii. Istoricul problemei evreiești din România

Summary/Abstract: Zenovie Pâclişanu a fost istoric, preot greco-catolic, publicist, diplomat, membru corespondent al Academiei Române (1919). Născut la 1 mai 1886 în comuna Straja (județul Alba), într-o familie de ţărani, a urmat studii liceale la Alba Iulia; elev al Gimnaziului Greco-Catolic din Blaj (1898-1906); în calitate de bursier al Mitropoliei Române Unite din Blaj a studiat Teologie la Budapesta (1906-1910), iar ulterior, între anii 1910-1916, în calitate de membru al Institutului Augustineum a urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii din Viena; doctor în teologie al Universităţii din Viena (1914); director al Bibliotecii Centrale Arhidiecezane şi preot al Bisericii Catedrale din Blaj (1916), apoi profesor suplinitor la Academia Teologică din Blaj, în acelaşi an; arestat în 1916 de autorităţile maghiare, sub învinuirea de spionaj în favoarea României, este pus în libertate după cinci săptămâni1 ; ulterior proclamării Unirii de la 1 Decembrie 1918, în cadrul adunării naţionale de la Alba Iulia, Zenovie Pâclişanu a devenit unul dintre cei 18 membri aleşi ai Marelui Sfat Naţional Român, reprezentând comitatul Alba Inferioară2 ; pe baza lucrărilor istorice publicate începând din 1910, la 5 iunie 1919 Zenovie Pâclişanu a fost ales membru corespondent al Academiei Române, în secţiunea istorică3 ; director al Arhivelor Statului din Cluj (1920); inspector general în cadrul Ministerului Cultelor şi Artelor din Bucureşti (septembrie 1920); director la Direcţia Artelor din Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor (ianuarie-septembrie 1930); director al Secţiunii Minoritare la Direcţia Presei şi Informaţiilor din cadrul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri (iulie-decembrie 1931); detaşat la Subsecretariatul Minorităţilor (din 1 ianuarie 1932)4 ; detaşat ca director general al Direcţiei Minorităţilor din Ministerul Cultelor şi Artelor (1938)5 , unde a rămas până în martie 1942; director al Direcţiei de Studii şi Documentare din Ministerul Propagandei Naţionale (1942-1944) şi, concomitent, director de secţie la Institutul de Istorie Naţională din Bucureşti6 ; încadrat consilier cultural în Ministerul Afacerilor Străine (din 1 august 1944) şi ataşat pe lângă Direcţiunea Culturală de Presă, Propagandă şi Informaţii7 ; delegat cu conducerea Oficiului de Studii al Ministerului Afacerilor Străine 8 ; membru al Comisiunii pentru studiul materialului şi pregătirea documentelor în vederea Conferinţei de Pace (din 5 februarie 1945); consilier de legaţie în cadrul Ministerului Afacerilor Străine (din 10 mai 1946)9 ; consilier tehnic la lucrările Conferinţei de Pace de la Paris (1946), membru în Comisia politico-juridică din cadrul delegaţiei României; prim consilier de legație (din 1 septembrie 1946); la 27 iunie 1947, prin decizia ministrului de Externe, Gheorghe Tătărescu, este îndepărtat din cadrele Ministerului Afacerilor Străine, “pentru motive de economie bugetară10; pensionat la 11 iulie 1947, pentru limită de vârstă11 .

• Details
• Contents