Vocaţia malformantă a captivităţii
The Distorting Vocation of Captivity

Summary/Abstract: Captivitatea privită spaţial delimitează în raport cu un rest pe care îl lasă intact. Captivitatea despre care însă vorbim noi, adică în primul rând, dacă nu chiar exclusiv lăuntrică, nu izolează pur şi simplu, prin delimitare, de un rest parcă nesfârşit, lăsat intact; contracţia în jurul unui mereu mai strâmt spaţiu din noi resoarbe în acel spaţiu ceea ce pare că îi excede. Dacă speranţa unui om închis este evadarea într-o lume pe care o regăseşte, în datele ei fundamentale, aceeaşi, în cazul nostru nu se păstrează elementul faţă de care, într-o primă etapă, am fost doar izolaţi; printr-un demers concomitent de expansiune şi contracţie, temenos-ul captivităţii adună sub semnul său „exterioritatea”, ceea ce înseamnă imposibilitatea de a mai regăsi acel ceva, ca atare – înseamnă, deci, inexistenţa unei lumi înspre care să evadezi. Dilema eventuală pe care un prim reflex afectiv o marchează – aceea dacă suntem doar în prezenţa unei neputinţe de acces la ceva care s-a păstrat ca atare sau dacă, dimpotrivă, concomitent cu izolarea s-a şi distrus acel ceva – se stinge sub răspunsul strivitor care de astă dată excede senzorialul, afectul, raţiunea sau intuiţia şi captează întregul, paralizându-l.

• Details
• Contents