Răspunderea patrimonială a salariatului. Prescripția dreptului material la acțiune. Aplicarea legii civile în timp. Promovarea acțiunii civile în procesul penal determină activarea efectului întreruptiv al prescripției, conform art. 16 alin. (1) ...
The patrimonial liability of the employee. Prescription of substantive right to action. Application of civil law over time. The promotion of the civil action in the criminal process determines the activation of the interruptive effect of the...

Summary/Abstract: Întrucât speța se plasează temporal anterior intrării în vigoare a art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, prescripția rămâne în întregime supusă dispozițiilor legale care au instituit-o, astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1/2014 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, prin care a soluționat conflictul de drept intertemporal generat de intrarea în vigoare a noului cod civil din perspectiva regimului juridic aplicabil prescripției extinctive. În consecință, doar prin raportare la dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii coroborate cu dispozițiile speciale din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă (având în vedere că raportul juridic dedus judecății derivă din fapte juridice produse ori săvârșite înainte de intrarea în vigoare a noului cod civil), se determină termenul de prescripție în care angajatorul poate acționa pentru recuperarea prejudiciului invocat. Dreptul de a învesti instanța civilă pentru validarea jurisdicțională a pretențiilor civile s-a născut pentru reclamantă abia în momentul în care aceasta a luat cunoștință că latura civilă a procesului penal nu mai poate fi soluționată, moment în raport de care introducerea prezentei acțiuni apare a fi formulată în interiorul termenului de prescripție extinctivă. Promovarea acțiunii civile în procesul penal a determinat activarea efectului întreruptiv al prescripției, conform art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, incidența acestui text neputând fi negată doar pentru că acțiunea civilă n-a fost exercitată pe cale separată câtă vreme, aceasta fusese promovată prin alăturarea ei celei penale. Or, ceea ce interesează pentru a da eficiență unei astfel de manifestări de voință este lipsa pasivității părții, manifestată procesual în formele prevăzute de lege, prin alăturarea acțiunii civile procesului penal, astfel cum s-a întâmplat în speță. Această interpretare este întărită și de concluziile exprimate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 14 iunie 2016 pronunțată în cauza Dragomir împotriva României, par. 50. În aceste condiții, văzând că, în sensul dispozițiilor art. 28 alin. (1) C.pr.pen., autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive manifestată în fața instanței civile, învestită cu soluționarea acțiunii civile care nu s-a soluționat în cadrul procesului penal, este limitată la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, aspectele dezlegate cu privire la fapta materială care are corespondent în neexecutarea lato sensu a obligațiilor contractului de muncă asumate de angajat și la autorul faptei materiale nu vor mai fi analizate în procesul civil de față, fiind dovedite. Exceptând aceste aspecte, instanța civilă nu este legată de cele definitiv stabilite de judecata penală, astfel încât, chiar dacă în privința reclamantului instanța penală a pronunțat o soluție de achitare, reținând că faptele săvârșite, deși există în materialitatea lor, nu mai sunt prevăzute de legea penală, această constatare nu obstaculează instanța civilă să analizeze culpa civilă a reclamantului în producerea urmărilor prejudiciabile ale faptelor ilicite săvârșite. În acest context autoritatea de lucru judecat dobândește o fizionomie proprie.

• Details
• Contents