Folosirea Scripturii în reflecţia asupra infinităţii divine si asupra progresului duhovnicesc fără sfârsit la sf. Grigore de Nyssa
L'USAGE DE L'ECRITURE DANS LA RÉFLEXION SUR L'INFINITÉ DIVINE ET SUR LE PROGRÈS SPIRITUEL SANS FIN CHEZ GRÉGOIRE DE NYSSE

Summary/Abstract: Folosirea Scripturii în reflecţia asupra infinităţii divine si asupra progresului duhovnicesc fără sfârsit la sf. Grigore de Nyssa. Plecând de la tezele contradictorii emise de exegeţii operei Sf. Grigorie de Nisa asupra inspiraţiei scripturistice a doctrinei infinităţii divine si a progresului spiritual fără sfârsit, am încercat să analizez felul în care Scriptura este prezentă în elaborarea acestui complex de idei. Am propus o distincţie în interiorul reflecţiei Sf. Grigorie între două aspecte ale infinităţii divine: «infinitate adiastematică», respectiv «infinitate de plenitudine». În lumina acestei distincţii, am identificat textele scripturistice pe care Sf. Grigorie le invocă si maniera în care le interpretează. A reiesit o asimetrie între abundenţa de texte mobilizate în sprijinul primului aspect al infinităţii divine si numărul relativ mic de citări scripturistice în favoarea celui de-al doilea. Regăsim, în schimb, aceeasi abundenţă de texte pentru a ilustra doctrina corelativă a progresului spiritual fără sfârsit («epectaza»). Primul aspect al infinităţii divine (infinitatea adiastematică) reprezintă modul în care Sf. Grigorie înţelege să ilustreze diferenţa ontologică dintre creatură si Creator, si tot el explică de ce o cunoastere conceptuală a Creatorului este imposibilă. Într-un context trinitar, acest aspect al infinităţii divine explică de asemenea posibilitatea coeternităţii persoanelor Sfintei Treimi. Dar desi are cauţiunea abundentă a Scripturii, e usor de observat că infinitatea adiastematică nu permite înţelegerea doctrinei spirituale a Sf. Grigorie. Pe de altă parte, infinitatea de plenitudine, chiar dacă mai puţin sprijinită direct de mărturia inspirată, reprezintă fără îndoială fundamentul doctrinei progresului spiritual infinit. Cum reuseste Sf. Grigorie să neutralizeze această asimetrie si cum se explică absenţa aproape totală a Scripturii din reflecţia asupra infinităţii de plenitudine? Plecând de la câteva texte extrase din Contra lui Eunomiu, Comentariul la Cântarea Cântărilor, Viaţa lui Moise si Despre suflet si înviere, am sugerat că răspunsul poate fi găsit observând felul în care, în gândirea părintelui capadocian, infinitatea de plenitudine si doctrina progresului spiritual fără sfârsit se implică reciproc. Mai precis, întrucât aceste două idei sunt corelative, textele scripturistice pe care Sf. Grigorie le invocă în sprijinul «epectazei» (efect) se răsfrâng si asupra infinităţii de plenitudine (cauză) oferindu-i retrospectiv cauţiunea mărturiei inspirate. Infinitatea de plenitudine este astfel citită ca o idee provenind (fie si în mod indirect) tot din Scriptură si în perfect acord cu ea.

• Details
• Contents