Les diplomates français et la situation de l’Eglise catholique de Roumanie
The French diplomats and the situation of the Catholic Church in Romania

Summary/Abstract: Diplomaţii francezi şi situaţia Bisericii catolice din România (1946-1955). În perioada postbelică lumea occidentală şi, mai cu seamă, Franţa au vădit un anume interes în ceea ce priveşte situaţia Bisericii catolice din România în perioada sovietizării ţării noastre. Explicaţia poate consta în realitatea unei tradiţionale colaborări a Franţei cu ţările Europei centrale şi de est, inclusiv România, în domeniul cultural, politic, militar chiar, în a cărei continuitate Franţa părea a crede chiar şi în condiţiile instaurării regimului totalitar. Deşi francezii erau deja în mare măsură detaşaţi de instituţia Bisericii, păstrau sentimentul apartenenţei la Biserica catolică (prin definiţie deschisă problemelor societăţii internaţionale) şi acela al necesarei solidarităţi cu celelalte Biserici catolice, mai ales cele supuse unor persecuţii, inclusiv în virtutea drepturilor omului. De altminteri, regimurile democrate au fost în general interesate de ceea ce se petrecea în spaţiul controlat de Moscova. Din perspectiva Statului român, problema catolicismului (de indiferent ce rit) se încadra tocmai în lupta comunismului împotriva Occidentului şi valorilor sale. Interesul Statului se întretăia aici cu acela al Bisericii ortodoxe române care dorea suprimarea Bisericii greco-catolice, preluarea bunurilor sale şi izolarea religioasă a românilor a căror deschidere spre Apus era socotită inoportună. Încadrarea greco-catolicilor în Biserica ortodoxă era pentru Guvernul comunist soluţia optimă pentru uniformizarea religioasă şi apropierea de Biserica rusă. În aceste condiţii, interesul diplomaţiei franceze din România în privinţa catolicilor se putea justifica mai cu seamă pornind de la preocuparea Statului francez faţă de cetăţenii săi (preoţi, călugări, călugăriţe) prezenţi pe teritoriul românesc. În contextul limitării libertăţii de comunicare, informaţiile diplomaţilor francezi privind situaţia Bisericii catolice din România erau sărace, datorându-se mai cu seamă unor clerici şi laici curajoşi, între care monseniorul Vladimir Ghika sau episcopul Márton Áron. Serviciile diplomatice au constituit în acea perioadă o punte de legătură între catolicii români şi Sfântul scaun, atât în sensul informării celui din urmă în privinţa situaţiei catolicilor români, cât şi în sensul comunicării unor directive din partea acestuia către ei. Desigur riscantă, această întreprindere s-a vădit totuşi utilă din perspectiva cunoaşterii situaţiei catolicismului românesc în lume şi stârnirii unui val de simpatie şi solidaritate.

• Details
• Contents