LIVIU RUSU, LOGICA FRUMOSULUI : ACTUALITATEA UNUI DEMERS
LIVIU RUSU, THE LOGIC OF THE BEAUTY: THE ACTUALITY OF A POLICY

Summary/Abstract: Aparţinînd generaţiei marilor cărturari raţionalişti despre care se afirmă că au asigurat culturii române interbelice consistenţa ideatică şi deschiderea spre universalitate, Liviu Rusu este, totodată, o figură proteică: şi-a început cariera universitară şi ştiinţifică în domeniul psihologiei aplicate, a continuat-o în domeniul esteticii, pentru a o încheia în cel al teoriei literaturii (universale şi comparate) şi al criticii. Deşi se află, alături de Tudor Vianu, printre puţinii autori de sisteme estetice din România, Liviu Rusu nu s-a bucurat de atenţia meritată în calitate de estetician. Fără a dori să retrasez aici întreaga sa biografie profesională, voi invoca doar acele repere care pot explica, oarecum, ocultarea contribuţiei sale estetice. După cum observa un alt mare profesor al Universităţii din Cluj, regretatul Marian Papahagi, opera estetică a lui Liviu Rusu a fost eclipsată, pe de o parte, de inserţia sa dificilă în peisajul cultural românesc şi de spiritul său polemic. Pe de altă parte, eclipsa a fost agravată de contextul *istoric nefavorabil, care avea să ducă, odată cu instalarea dictaturii comuniste în România, şi la înlăturarea sa de la catedră între anii 1948-1961. Astfel, teza sa de doctorat Essai sur la création artistique, susţinută în Franţa sub conducerea lui Charles Lalo şi publicată în 1935 la Paris, reeditată în 1972 în limba franceză (Editura Univers), avea să fie tradusă în limba romînă doar în 1989 (Eseu despre creaţia artistică. Contribuţie la o estetică dinamică, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică). Următoarele lucrări au apărut sub o zodie şi mai nefavorabilă: datele celor două ediţii ale Esteticii poeziei lirice, 1937 şi 1944, jalonează îndeaproape începutul şi sfîrşitul marii nebunii a secolului XX, care a spulberat interesul pentru domeniul eterat al esteticii, iar Logica frumosului, publicată în 1946, cu doi ani înainte de înlăturarea sa de la catedra de Estetică, avea să fie re-editată abia după "dezgheţul" cultural, în 1968. Toate acestea au făcut ca ecoul esteticii lui Liviu Rusu să fie mai mare în străinătate decît la noi - primul volum "francez" generînd aprecieri elogioase din partea unor mari esteticieni precum Ch.Lalo, Edgar de Bruyne, Henri Focillon, R.Müller-Freinfels -, iar influenţa sa profundă să se exercite mai degrabă asupra studenţilor ("Cercul literar") din perioada exilului sibian al Universităţii clujene, ori în alte domenii "parcelare", precum literatura comparată. Mai recent, estetica lui Liviu Rusu a fost eclipsată de masivul interes pentru opera desprinsă de autor şi pentru fenomenul receptării,1 chiar dacă nu au lipsit încercările de a o readuce în atenţie, precum consistentul "Studiu introductiv" (semnat de M.Papahagi) la ediţia în limba română a Eseului despre creaţia artistică.

• Details
• Contents