The Ph.D. Institution Cover Image

Institutia doctorala
The Ph.D. Institution

Author(s): Dan Ţăranu Vatra
Subject(s): Literary Texts
Published by: Vatra Literară

Summary/Abstract: Se pare că la intervale regulate cultura română are nevoie să se întoarcă nu numai la Maiorescu sau Caragiale pentru a se regăsi, ci şi la întemeietorul spiritului critic, Mihail Kogălniceanu. Avem nevoie de un nou Kogălniceanu, nu pentru a combate „traducţiile”, ci alte producţii culturale la fel de păguboase, care au devenit la noi o manie periculoasă: doctoratele. Poate că ele nu omoară în noi duhul naţional, dar cu siguranţă sunt un atentat la adresa adevăratelor valori, cultivând degringolada într-un domeniu considerat a fi rezervat elitelor. De ceva timp încoace, instituţia doctorală românească pare să-şi fi uitat atât de mult menirea iniţială, încât a ajuns exact opusul a ceea ce fusese cândva: dintr-o formă de selecţie a valorilor, a ajuns o altă formă de confuzie a valorilor. Sigur, putem găsi nu unul, ci o serie de ţapi ispăşitori: o fi vina relativismului postmodern sau a celui românesc, a şirului de reforme dezastruoase care s-au ţinut lanţ în ultimii douăzeci de ani, a guvernării liberale sau a crizei economice.

  • Issue Year: 2011
  • Issue No: 11
  • Page Range: 23-67
  • Page Count: 45
  • Language: Romanian
Toggle Accessibility Mode