Abordare comparativă asupra consemnării deliberării judecătoreşti
Comparative approach on the recording of court deliberations
Author(s): Gabriel IvanescuSubject(s): Law, Constitution, Jurisprudence
Published by: Universul Juridic
Keywords: deliberare judecătorească; consemnare; drept comparat
Summary/Abstract: Rezultatul deliberării judecătoreşti este consemnat în scris într-o minută conform art. 258 C. pr. civ., regula fiind menţinută şi de art. 395 NCPC. În acest fel este fixată soluţia dată litigiului. Minuta cuprinde menţiunile impuse de art. 258 C. pr. civ. fiind identică cu dispozitivul hotărârii şi este semnată de către judecătorii ce au participat la deliberare. Obligativitatea întocmirii unei minute nu se regăseşte în toate sistemele de drept. În Quebec, Belgia sau Franţa nu se întocmeşte minută fixarea soluţiei producându-se odată cu redactarea şi motivarea hotărârii. În Armenia însă soluţia se anunţă de către judecător după deliberare, pronunţarea se consemnează într-un proces verbal, iar hotărârea se redactează ulterior. Sistemul adoptat de legiuitorul român în cadrul căruia soluţia este consemnată într-o minută prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje şi apare minoritar în peisajul sistemelor de drept occidentale. De lege ferenda în situaţia cauzelor complexe (complexitatea urmând a fi apreciată de la caz la caz de către instanţă) ar trebui să se renunţe la obligativitatea întocmirii unei minute urmând ca termenul de pronunţare a hotărârii să se confunde cu termenul de redactare a hotărârii judecătoreşti.
Journal: Revista Română de Drept Privat
- Issue Year: 2011
- Issue No: 02
- Page Range: 130-141
- Page Count: 12
- Language: Romanian
- Content File-PDF