O voce coerentă pe scena internaţională. Tratatul de la Lisabona – un pas spre federalizare?
A coherent voice on the international scene. Lisbon Treaty – a step towards federalization?
Author(s): Cătălin Ştefan PopaSubject(s): Law, Constitution, Jurisprudence
Published by: PROBATION junior
Keywords: tratat; state europene; identitate
Summary/Abstract: Obiectivul Tratatului semnat la Lisabona, la 13 decembrie 2007 poate constitui, mai degrabă, o cooperare mai strânsă între statele europene şi nu un pas spre federalizare. Acest tratat se izbeşte totuşi de fundamentul identităţii popoarelor, de filiaţia mitologică a naţiunii. Există, totuşi, teama de a nu se reveni la trecutul cu mini state-aservite. Dar, chiar dacă poate fi un pas spre federalizare, identitatea grupului uman, a regiunii nu poate dispărea. Prin această cooperare devenim un tot uman aşa cum am fost creaţi, spre un singur scop. Accesată, unitatea multinaţională a statelor poate asigura dezvoltarea economică, pacea, solidaritatea şi bunăstarea pentru toţi cetăţenii Europei. Numai aşa toate statele membre aplică aceste idealuri ale toleranţei, unităţii, binelui comun, într-un cuvânt, etosul şi dreptatea tuturor şi totodată, nouă înşine.
Journal: PROBATION junior
- Issue Year: 1/2010
- Issue No: 03
- Page Range: 8-12
- Page Count: 5
- Language: Romanian