CONDIŢIA EVREILOR SEFARZI ÎNAINTEA ŞI ÎN CURSUL PERIOADEI DE FUNCŢIONARE A INCHIZIŢIEI SPANIOLE
.

Summary/Abstract: Acest studiu încearcă să ofere o descriere cuprinzătoare a devenirii sociale evreieşti în spaţiul spaniol, de la stabilire la expulzarea din secolul XV, şi a formelor în care a supravieţuit ulterior, subzistând clandestin până la abolirea regală a instrumentului de opresiune care a fost Inchiziţia. De la codexurile de legi vizigote, preponderent restrictive, la „Epoca de Aur” din perioada arabă, de la Reconquista şi Conciliul de la Lateran la instituirea primului tribunal inchizitorial la Sevilla, comunităţile evreieşti spaniole traversează mutaţii sociale radicale, fiind constrânse la transmutare şi reorganizare, la dizolvare şi recompunere travestită, la acceptarea măsurilor draconice de umilire şi mutilare identitară, pentru păstrarea tainică a legământului yahvist, la exil şi la refugiu interior, la alienare de Iudaism sau la asumarea morţii pentru sanctificarea Numelui. Istoria evreimii iberice este marcată de apogeul ostilităţii şi al urii ideologice declarate a societăţii creştine faţă de prezenţa sa, poziţie omniprezentă, cu variaţii de grad, în întreaga Europă, dar şi de o prosperare cultural-intelectuală în condiţii de adversitate, a unei populaţii care în majoritatea ei a refuzat să se despartă ireversibil de tradiţia ancestrală iudaică şi să trădeze crezurile fundamentale ale acesteia, rămânând în memoria istorică un exemplu diasporic eroic, dar şi tragic.

• Details
• Contents