Verschiedene Ekklesiologien und ein gegensätzliches Verständnis von den Beschlüssen des Florentinums in der Kiever Synode und in Rom sind Hauptursache
Diverse ecclesiologies and a different understanding of Florence decisions in Kiev’s Synod and in Rome are the main causes of the failure of the so...

Summary/Abstract: Wer nach den ekklesiologischen Grundsätzen frägt, die dem Ersuchen der ruthenischen Bischöfe von 1595 um Sakramentengemeinschaft mit Rom und der auf das Ersuchen erteilten römischen Antwort zugrunde liegen, muß feststellen, daß damals in Polen-Litauen und in Rom verschiedene Auffassungen von dem bestanden, - was das Schisma bedeutet, - was bei einer Union zu geschehen hat, - ob die jeweils andere Seite als rechtgläubige Kirche gelten kann, - und wie die Rolle des Bischofs von Rom zu verstehen ist. Die handelnden Personen erstrebten Verschiedenes, als sie gemäß ihrer je eigenen Ekklesiologie (das heißt gemäß ihrer je eigenen Auffassung sowohl von den Voraussetzungen und von der Wichtigkeit der Kircheneinheit als auch vom römischen Primat) für oder gegen die Union eintraten. Sie hatten es unterlassen, nach einem gemeinsamen Verständnis von dem zu suchen, was sie wünschten bzw. verwarfen. Folglich kam es weder zur umfassenden Einigung, noch zur uneingeschränkten Ablehnung der Union, und ein neues, sehr schweres Schisma war die Folge Ecleziologiile diferite şi o înţelegere diferită a hotărârilor florentine în sinodul kievean şi la Roma sunt cauzele principale ale eşecului aşa-numitei uniri de la Brest. Articolul surprinde aspectele ecleziologice ale unirii de la Brest (1595/96), aşacum au fost ele privite de către cele două părţi implicate: rutenii din regatul polono-lituanian şi Curia romană. Modelul de uniune – cel al conciliului de la Ferrara – Florenţa a fost interpretat în mod diferit la Kiev şi la Roma. Pe de o parte, clerul rutean din mitropolia kieveană a văzut unirea ca pe o reluare a comuniunii între două comunităţi despărţite, acceptînd autoritatea pontifului roman conform principiului florentin, al primatului papal conferit de tradiţie; pe de altă parte, Roma a adoptat în acest demers viziunea trindentină, văzând Biserica ruteană ca pe un grup de comunităţi aflate în schismă datorită propriilor erori, a căror corectare a devenit o condiţie a unirii. În cadrul aceleiaşi concepţii ecleziologice, Roma a perceput unirea rutenilor ca pe o înglobare a acestor comunităţi în Biserica latină – percepută ca universală - ceea ce a atras după sine impunerea în noua Biserică unită a autorităţii directe a pontifului roman, ca autoritate patriarhală. Aceste două viziuni ecleziologice diferite au dus în cele din urmă la unirea mitropoliei kievene cu Roma, cu preţul rupturii acesteia de ortodoxie.

• Details
• Contents