La reconciliation et ses implications ecclesiologiques
The ecclesiologic reconciliation and its implications
Author(s): Vasile TimişSubject(s): Christian Theology and Religion
Published by: Studia Universitatis Babes-Bolyai
Summary/Abstract: Impăcarea şi implicaţiile sale eclesiologice. Problema împăcării şi a mântuirii lumii prin jertfa Mântuitorului Iisus Hristos a fost înţeleasă, în toată amploarea sa, doar în creştinism. In teologia ortodoxă, împăcarea este privită ca un aspect al mântuirii. Termenul de împăcare este utilizat numai în relaţie cu termenul mântuire. Teologia occidentală utilizează mai degrabă termenii de împăcare şi răscumpărare, pentru definirea lucrării Mântuitorului Hristos. Impăcarea săvârşită de Iisus Hristos este un dar dumnezeiesc, dar şi o misiune de împlinit din partea noastră. Pacea lui Hristos trebuie căutată, urmată şi actualizată în viaţa noastră şi în lumea în care trăim. Impăcarea lumii prin Iisus Hristos în viziunea Sfântului Apostol Pavel şi a Sfinţilor Părinţi, nu are doar o dimensiune verticală de restabilire a relaţiei între om şi Dumnezeu, ea are de asemenea şi o dimensiune orizontală, socială, cosmică chiar. Aceasta prin actualizarea darurilor împăcării şi a răscumpărării în Iisus Hristos. Omul nu este împăcat decât în relaţia organică cu semenii săi, şi chiar cu natura.
Journal: Studia Universitatis Babes-Bolyai - Theologia Orthodoxa
- Issue Year: XLV/2000
- Issue No: 1-2
- Page Range: 223-230
- Page Count: 8
- Language: French