ÎNTRE CRIZA ITALICA SI FRONTIERELE TRANSILVANE ALE REGATULUI UNGARIEI: CAMPANIA LUI BAIAZID II DIN 1484 SI URMARILE EI UNGARE
BETWEEN THE ITALIAN CRISIS AND THE TRANSYLVANIAN BORDERS OF THE REALM: BAYEZID II’S CAMPAIGN OF 1484 AND ITS HUNGARIAN AFTERMATH

Summary/Abstract: Ca în cazul oricareia dintre confruntarile majore crestino-musulmane de la sfârsitul Evului Mediu, istoria asediilor si luptelor din 1484 este o poveste despre sânge si bani, de aceasta data, în primul rând o poveste crestina. Matia Corvin nu avea nici o unitate militara majora pe care sa o poata trimite în ajutorul lui Stefan III al Moldovei. Stefan si-a pierdut cea mai mare parte din oaste în 1484. A pierdut si cam 40% din veniturile sale în urma caderii porturilor. Din acest punct de vedere, cucerirea otomana a vechilor orase genoveze a costat Buda mult mai putin, dar a obligat-o sa-si regândeasca politica orientala pentru urmatoarele decenii. Privind costurile crestine, este mai usor sa spui “ce-l mâna pe Turc în lupta”, decât sa vezi ceea ce i-a motivat pe crestini, în particular pe moldoveni, sa intre, strict la 1484, în lupta. Oricum, confruntarea nu mai putea fi evitata. Chiar si fara provocarile lui Stefan III, care, foarte probabil, au venit dupa ce a aflat despre nevoia Turcului de a-l ataca, Baiazid II trebuia sa cucereasca porturile. Ele erau si acele obiective care i-ar fi provocat, indiferent de soarta campaniei, cele mai putine probleme, în comparatie cu un atac asupra Rhodos-ului sau a Neapolelui, fapt destul de evident în planul rationamentelor si reactiilor de factura apuseana. În mod ciudat, în mediul otoman, îsi facuse loc, mai ales în ultimele doua decenii, ideea ca, dincolo de Roma muribundului Sixt IV, adevaratele mize si probleme erau la linia Dunarii. Un esec moldav l-ar fi costat probabil domnia pe Baiazid II (desi nu este nici exclus ca el sa mai fi “primit” o sansa tocmai datorita valorii asociate si mental de otomani acestor porturi din sudul Moldovei), dar, indiferent de persoana, noua sau veche, a sultanului, otomanii ar fi atacat înca o data porturile, daca nu în 1485, “sigur” în 1486. Datorita Belgradului (1456) si a Vasluiului (1475), Ungaria si Moldova erau afaceri de onoare. În raport cu lumea apuseana si cu marul rosu de la Roma, Înalta Poarta nu avea asemenea datorii aproape istorice.

• Details
• Contents