Notes on the reproduction of a controversial evangelical passage in Romanian (Mt, 19, 24) Cover Image

Note despre redarea unui pasaj evanghelic controversat în limba română (Mt, 19, 24)
Notes on the reproduction of a controversial evangelical passage in Romanian (Mt, 19, 24)

Author(s): Adina Chirilă
Subject(s): Historical Linguistics, Philology, Translation Studies
Published by: Editura Universităţii »Alexandru Ioan Cuza« din Iaşi
Keywords: text biblic; diacronie; analiză comparată

Summary/Abstract: Cercetarea de față urmărește, din perspectivă diacronică, soluțiile pe care traducătorii și diortositorii români le-au aplicat segmentului biblic din Mt, 19, 24, reluat în Mc, 10, 25 și Lc, 18, 25. Considerînd că aceștia au, cel puțin de la un punct, privilegiul de a se manifesta în circumstanțe ce le favorizează o anumită libertate față de textul-sursă, am căutat să înțelegem, punctual, natura factorilor care îi determină să își asume această libertate și care le orientează opțiunea lingvistică. Investigația a avut în vedere în mod special două tipuri de texte: cel biblic integral (Noul Testament ori Biblia) și textul specific serviciului preoțesc, Evanghelia, în versiunile succesive pe care le-au cunoscut, începînd cu secolul al XVI-lea, pînă în epoca modernă; faptele constatate pun în evidență la cărturarul ce se ocupă de text un comportament ce implică încrederea în cunoștințele anterioare despre conținutul și forma textului prelucrat, critica versiunii ce îi servește ca punct de plecare și actualizarea unor soluții lingvistice oferite de surse de altă natură decît a textului pe care îl emendează.

  • Issue Year: 2015
  • Issue No: 1
  • Page Range: 1-17
  • Page Count: 17
  • Language: Romanian
Toggle Accessibility Mode