”Et Moriebur” the Position of the Observer and Observed Through the Representation of the Funeral Oration in the 18-th and 19th Centuries
”Et Moriebur” the Position of the Observer and Observed Through the Representation of the Funeral Oration in the 18-th and 19th Centuries

Summary/Abstract: Ritualurile legate de moarte în societățile antice sunt acte de o importanță deosebită, deoarece percepția asupra finalității vieții, conștiința morții și evocarea lumii următoare erau considerate a fi părți ale vieții de zi cu zi. Conștientizarea morții și tratarea acesteia a constituit un element mai esențial al vieții decât în secolul al XIX-lea, când imaginile care cauzează anxietate au dispărut din conștiința cotidiană. Potrivit antropologului Arnold van Gennep, funeraliile și doliul ca ritual de bază și tranzitoriu au câștigat un rol proeminent în viața socială. Studiile istorice din secolul al XX-lea au recunoscut semnificația ceremoniilor din jurul morții. În primul rând, cercetarea lui Philippe Ariès a atras atenția asupra importanței atitudinilor față de moarte. Începând cu anii 1960, numeroase lucrări sociale și cultural-istorice s-au axat pe studierea morții, a reprezentării morții și a amintirii. Cercetarea istorică a descoperit și exploatat un număr de noi surse în acest domeniu. Testamentele s-au dovedit a fi de o importanță deosebită, întrucât istoricii le-au studiat atât ca decizii și documente individuale, cât și ca documente care reflectă relațiile și atitudinile din comunitate. Paradoxal, în timp ce testamentul a devenit punctul de plecare al nenumăratelor proiecte de cercetare internaționale, acesta nu este cazul discursului funerar, sursa care definește ritualurile de rămas bun. Analiza istorică a acestor documente din urmă este destul de nesemnificativă. Prezentul studiu își propune să contribuie la explorarea unor astfel de predici, într-o intenție de examinare a slujbelor de pomenire ale membrilor aristocrației ardelene din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și scopul acestor discursuri funerare. De asemenea, sunt în analiză problemele legate de autorii acestor discursuri, ale căror cuvinte au fost tipărite și pentru care scop și în ce sens a fost realizat tiparul. Studiul, bazat pe fondurile Bibliotecii Teleki din Târgu Mureș, intenționează să demonstreze în ce măsură discursurile de înmormântare ale secolelor XVIII și XIX cu privire la membrii decedați ai aristocrației transilvănene sunt unice și în ce măsură sunt acte de vorbire formalizate, ce elemente conțin ele și scopul părții care ordona să le includă și ce explicație poate fi găsită pentru dispariția și pierderea semnificației aceastei forme de comunicare. Pe baza surselor din fondul Bibliotecii Teleki, putem afirma că discursurile sunt reprezentative pentru „elementele superioare”. 80% din discursuri au fost ținute în legătură cu aristocrații transilvăneni, mica aristocrație și intelectualitatea urbană. Se poate afirma că discursul funerar a fost un element esențial al cultului morții al aristocrației protestante transilvănene din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și se găsește în special în locuri în care colegiile protestante i-au conferit un cadru instituțional, iar tiparnițele acestor colegii au asigurat publicarea.

• Details
• Contents