Virgil Nemoianu. Nobleţea exegezei
Virgil Nemoianu

Summary/Abstract: Virgil Nemoianu este, neîndoielnic, una dintre personalităţile marcante ale criticii literare româneşti de după al doilea război. Este, de asemenea, o autoritate în domeniul comparatisticii şi al teoriei literare, nu doar de la noi, ci şi (mai ales) în plan internaţional. Conceptul Romantismului Biedermeier e, de exemplu, de neocolit în investigaţiile istorico-literare ce analizează evoluţia curentului romantic. La fel de fecunde pentru evoluţia cercetării literare, în ipotezele şi tezele lor, sunt reflecţiile lui Nemoianu despre „teoria secundarului”. Considerând că „literatura şi arta nu intră în tiparul ordinii umane: ele ţin de iraţionalitate şi aleatoriu, surpriza şi dispersiunea fac parte din însăşi esenţa lor”, Virgil Nemoianu subliniază caracterul secundar al literaturii, în raport cu istoria şi politica, pentru care expresia literară încorporează în sine un substanţial germene de „reacţionarism”, căci, afirmă criticul şi teoreticianul literaturii, „natura progresului în artă şi în literatură diferă fundamental de natura progresului istoric /.../ Dezvoltarea istorică nu are (însă) nevoie de răspunsuri ideale sau autonome, ci de negaţii empirice ale contradicţiilor”. Demersul teoretic al lui Virgil Nemoianu deplasează accentul, în mai toate studiile sale, de pe centralitate pe marginalitate, de pe o componentă cu o poziţie privilegiată în plan epistemologic, pe una situată pe coordonate ale secundarului. Acest pariu pe secundar, în dauna centralităţii, pe „reacţionarismul” literaturii în dauna „spiritului progresist” al istoriei e argumentat cu minuţie, ilustrat cu exemple edificatoare, supus unei analize atente şi precise; criticul nu ezită să releve corespondenţele, concordanţele şi filiaţiile între genuri, opere, curente ori concepte ale literaturii, [...]

• Details
• Contents