DIMENSIUNEA MALADIVĂ A PĂCATULUI
THE MORBID DIMENSION OF SIN
Author(s): Hadrian-V. ConţiuSubject(s): Christian Theology and Religion
Published by: Studia Universitatis Babes-Bolyai
Keywords: păcat; boală; suferinţă; sănătate; tămăduire.
Summary/Abstract: Studiul de față pune în evidență adevărata sursă a stării maladive: îndepărtarea omului condiţionată sau necondiţionată, voită sau nevoită, de starea de bine, starea paradisiacă. Teologia este aceea care caută cauza bolilor în relaţia fiinţelor create cu Creatorul. Îmbolnăvirea omului apare după căderea edenică, când întreaga natură, Universul şi armonia s-au tulburat. Astfel, Sfinţii Părinţi, apreciază că izvorul tuturor relelor, bolilor, neputinţelor, suferinţelor, stricăciunii şi morţii, ca şi al tuturor neajunsurilor care afectează natura umană îşi are originea în libera voinţă a omului, responsabilă (şi) de păcatul edenic. Toate bolile produc suferinţă fizică şi/sau psihică şi sunt un prilej de suferinţă spirituală căci scot în evidenţă, uneori cu cruzime, fragilitatea condiţiei umane, reamintind faptul că sănătatea şi viaţa biologică nu sunt bunuri pe care le posedăm durabil, trupul fiind supus, în viaţa aceasta, degradării şi, în cele din urmă, morţii. Boala constituie aşadar, o încercare atât pentru trup cât şi pentru suflet, angajând atât fiinţa cât şi „destinul” uman, impunându-se, în contextul unei trăiri creştine autentice, depăşirea acestei încercări, asumarea bolii şi diferitelor forme de suferinţă care o însoţesc, precum şi găsirea unor soluţii teoretice şi practice. Este esenţială continuarea trăirii volitive şi căutarea împlinirii în suferinţă care nu este altceva decât viaţa în Hristos.
Journal: Studia Universitatis Babes-Bolyai - Theologia Orthodoxa
- Issue Year: LIX/2014
- Issue No: 1
- Page Range: 143-160
- Page Count: 18
- Language: Romanian