HUSSERL, HEIDEGGER ŞI CRITICA RAŢIUNII PURE: LOGICĂ ŞI FENOMENOLOGIE
HUSSERL, HEIDEGGER AND CRITICIZES THE PURE REASON: LOGIC AND THE PHENOMENOLOGY
Author(s): Françoise DasturSubject(s): Philosophy
Published by: Studia Universitatis Babes-Bolyai
Summary/Abstract: Epoca modernă este eminamente caracterizată prin interogarea puterilor raţionalităţii, care, după cum o arată Kant, îşi demonstrează deopotrivă suveranitatea, deoarece ea nu mai caută nici un sprijin în cer, şi finitudinea, căci nu-şi creează propriul conţinut, ci îl primeşte cu necesitate din experienţă. Deja la Kant, această interogare ia totuşi, forma mai precisă a întrebării despre locul atribuit ştiinţei logicii în cadrul filosofiei. Îmi propun să arăt aici că filosofia în accepţia sa modernă, adică fenomenologia, al cărei cuvânt de ordine a fost de la început reîntoarcerea la lucrurile însele şi voinţa de a se sprijini pe experienţa vie fără a se mulţumi cu „simple cuvinte”, s-a definit fundamental ca o critică a formalismului logic şi că această critică şi-a găsit, atât la Heidegger cât şi la Husserl, o bună parte din inspiraţie la autorul Criticii raţiunii pure. Într-adevăr, Kant este cel care, după secole de stagnare, pune din nou întrebarea asupra a ceea ce trebuie să fie logica şi o redefineşte dându-i forma unei logici transcendentale, adică a unei logici a obiectului, sau mai precis, după propriii săi termeni, a unei „logici a adevărului” . Astfel, el deschide, cu Hegel, nu numai calea identificării, pur şi simplu, a metafizicii şi logicii dialectice, ci şi calea problematicii propriu-zis fenomenologice, Odată cu Husserl, a unei „genealogii” a logicii, iar odată cu Heidegger, a unei „destrucţii” a logicii şcolare şi a unei puneri radicale sub semnul întrebării a hegemoniei logicii în filosofia occidentală.
Journal: Studia Universitatis Babes-Bolyai - Philosophia
- Issue Year: 50/2005
- Issue No: 1
- Page Range: 3-16
- Page Count: 14
- Language: Romanian