Gestiunea informațiilor fiscale de către autoritățile fiscale în contextul regulamentului GDPR
The Administration of Tax Information by Tax Authorities in the Context of the GDPR Regulation
Author(s): Ciprian PăunSubject(s): EU-Legislation
Published by: Editura Hamangiu S.R.L.
Keywords: GDPR Regulation;
Summary/Abstract: Pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi pentru libera circulaţie a datelor personale şi cu scopul facilitării acesteia, Statele membre ale Uniunii Europene au învestit instituțiile europene cu adoptarea unui regulament european privind protecția datelor cu caracter personal. Acest regulament se raportează permanent la jurisprudenţa Curții de Justiție a Uniunii Europene, jurisprudență care a constatat că libera circulaţie a datelor personale poate afecta dreptul la viață privată şi, din acest motiv, autorităţile de supraveghere a protecţiei datelor personale sunt considerate gardienii drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Dreptul fundamental la protecţia datelor este limitat la protecţia persoanelor fizice şi nu se referă la persoanele juridice. Astfel, într-o exegeză a teoriei generale a raporturilor juridice fiscale, contribuabilii persoane juridice nu sunt vizați de aplicabilitatea Regulamentului. Cel puțin acest lucru ar putea să rezulte din sistematica definirii noului Regulament. În consecinţă, protecţia conform GDPR se extinde numai asupra persoanelor fizice. Într-o Europă superconectată și deschisă la interconectare, libera circulaţie a datelor personale nu poate fi limitată şi interzisă din motive legate de protecţia persoanelor juridice în cadrul procesării datelor (principiul liberei circulaţii a datelor personale). Pe de alta parte, exportarea datelor personale nu poate fi împiedicată, dacă se motivează faptul că într-un alt stat membru nu există protecţia similară, generală a datelor sau o protecţie specială, detaliată. De asemenea, nu se poate emite o interdicţie legală de a salva datele personale într-un alt stat membru. Este importantă garantarea liberei circulaţii a datelor personale, mai ales în cadrul proceselor transfrontaliere, care au loc pe baza dispoziţiilor legale naţionale ale statelor membre. Este cazul, de exemplu, al schimbului automat de informații fiscale, transferul de date privind contribuabilii sau problematica luptei pentru combaterea evaziunii fiscale în spațiul european. Prezentul articol nu se dorește a fi o lucrare academică, ce are ca scop o evaluare critică, ci mai mult o analiză a unor perspective într-o abordare eseistică, raportat la faptul că azi Regulamentul GDPR este văzut ca un copil din flori nedorit, născut să creeze confuzie sau rumoare într-o Europă a voyeurismului intelectual și instituțional.
Journal: Cluj Tax Forum
- Issue Year: II/2019
- Issue No: 2
- Page Range: 85-93
- Page Count: 9
- Language: Romanian
- Content File-PDF