Metafora „corpul politic” în cultura medievalã a Occidentului latin (secolele XIII-XIV)
The Metaphor of the 'Body Politic' in the Medieval Culture of the Latin Western World (13th-14th Centuries)

Summary/Abstract: Analiza metaforei „corpului politic” în cultura medievală a Occidentului latin în secolele XIII – XIV, este realizată pe un corpus bine circumscris de texte, şi anume: De regimine principum (elaborat în jurul anului 1285 de Aegidius Romanus); Rex pacificus (tratat anonim, scris cândva, în intervalul dintre 1297 şi 1302); De ecclesiastica potestate (o altă scriere, din 1302, a aceluiaşi Aegidius Romanus); De potestate regia et papali (un tratat datat între aprilie 1302 şi iunie 1303, care îl are ca autor pe Jean de Paris); Defensor pacis, (tratat antipontifical al lui Marsiglio din Padova din 1324). Toate cinci dezbat problema ierarhiei dintre temporal şi spiritual, într-o epocă în care, sub impactul aristotelismului şi ca urmare a unor evoluții istorice complexe, această ierarhie era pe cale de a se redefini în mod radical. Compararea acestor scrieri din perspectivă corporală arată, mai întâi, că în nici una dintre ele metafora „corpului politic” nu ocupă un loc central. Totuşi, poziția ei în aceste scrieri este esențială. Asfel, deşi absentă din seriile argumentative puse în joc (asemănătoare de la un text la altul), metafora „corpului politic” apare, întotdeauna, în segmentul-cheie al fiecărei demonstrații, subliniind cea mai importantă dintre ideile acesteia şi întărind „mesajul” transmis de autor. Pe de altă parte, nici forma acestei metafore nu este întâmplătoare. Ea depinde, întotdeauna, strict de scopul ultim al demonstrației, adică de tipul de ierarhie a puterilor pe care îl apără textul respectiv. În De regimine principum, de exemplu, imaginea corpului uman ca simbol al organismului social apare inserată în contextul unor extreme de interesante referințe, în care tradiționalul raport dintre cap şi inimă, organe considerate esențiale pentru buna funcționare a întregului sistem social şi politic, este inversat în favoarea ultimului termen. Indiferent că pledează pentru suveranitatea spiritualului sau pentru autonomia temporalului, nici una dintre scrierile amintite – cu excepția, poate, a lui Defensor pacis – nu pune vreo clipă în discuție unitatea de principiu a Statului, figurat, tocmai de aceea, ca un trup. În dispută este doar ierarhia celor două puteri, iar forma pe care o împrumută, într-un loc sau altul, descrierea corpului evidențiază numai acest lucru. Constatarea este importantă şi pentru că învederează şi o altă funcție a acestei „metafore primordiale” sau „macrometafore”, cum i s-a mai spus, decât aceea cognitivă. Este vorba de capacitatea ei de a legitima raportul de forțe propus, înrădăcinîndu-l în cea mai înaltă expresie simbolică deopotrivă a naturalului şi divinului: trupul ființei umane.

• Details
• Contents