Trup şi vindecare în ritualul descîntatului
Body and Healing through the Ritual of Incantation

Summary/Abstract: Se poate afirma că, cel mai adesea, descântecul pune în scenă o situație terapeutică. Facem aluzie la metafora spectacolului dramatic, căci fenomenul descântatului se manifestă ca un soi aparte de „psihodramă”, în care bolnavul, descântătorul şi asistența joacă roluri foarte bine circumscrise de tradiție. Folosim în această cercetare unele sugestii din fenomenologie, în varianta sa husserliană, şi, mai ales, lectura lui Merleau-Ponty asupra corporalității. Simptomele se concentrează, aşa cum reiese din mulțimea răspunsurilor din anchetele etnologice, în special asupra despațializărilor. Există mai multe serii de forme ale suferinței care exprimă, de fapt, acelaşi proces de pierdere a orientării vital-corporale: incapacitatea de a se mişca datorită paraliziei membrelor, pierderea cunoştinței şi leşinul, surzirea, afonia şi orbirea. Toate acestea duc la o distanțare sau o rătăcire de modelările orizontului lumii în care trăieşte omul sănătos. Dezarticularea corporală şi, mai ales, orbirea şi muțirea îl dizlocă pe bolnav din universul său, din cauza unei pierderi spațio-temporale de sens. Putem considera despațializările drept cel mai evident simptom corporal al pierderii sensului lumii, pierdere indusă de apariția şi manifestarea ininteligibilității bolii. Descântatul trebuie, ca de altfel orice terapie, să recupereze semnificațiile pierdute sau, mai degrabă, să re-instituie un sens. Rămâne de stabilit care e diferența specifică a acestei practici ritualice în raport cu alte metode terapeutice. În măsura în care ininteligibilul e spulberat şi lumii i se restituie un sens, bolnavul poate fi şi el recuperat şi reintegrat drept co-părtaş la acest sens născând.

• Details
• Contents