Statele Unite ale Austriei Mari. O analizã pe marginea proiectului lui Aurel C. Popovici
The United States of Great Austria. An Analysis of the Project of Aurel C. Popovici

Summary/Abstract: Geniul Austro-Ungariei acoperea o monarhie în suspans şi o constantă sursă de tensiune. Propunerile de “degajare” a tensiunii se înmulțesc spre 1900. Una dintre acestea îi aparține lui A.C. Popovici, el oferind o rezolvare mitică şi națională a problemei austro-ungare. Spațiul interpretativ de manevră lăsat de proiectul său este mare, la fel ca şi câmpul istoriografic creat de perspectivele asupra epocii şi a imperiului pe care “Statele Unite ale Austriei Mari” (1906) trebuiau să-l salveze. Pentru “românii împăratului”, România devenea ceea ce Germania era pentru germanii din “fosta” Austro-Ungarie. Transilvania “era” Austria, iar România, Germania. Un Ev Mediu apusean, modernizat, “idealizat”, urma să funcționeze transcarpatin. Două fidelități monarhice reglementau existența unei singure comunități. Dovada legăturilor germane apropia această posibilitate de realitate. De realitate, o îndepărta certitudinea că Ardealul nu reprezentase niciodată o Austrie a românilor. Popovici o spera acum. Şi, el nu speră doar pentru români, ci pentru un întreg imperial.Oferta reformistă nu se reduce la desenarea unei noi hărți politice a monarhiei, ci la propunerea unei confederații-federații model. Ea este însoțită de un proiect de constituție. Noua structură statală şi regulamentul ei politic de funcționare formau un întreg. Modernitatea proiectului era însă profund medievală. Limitările trebuiau depăşite prin fidelitatea față de monarh. Raportul de interdependență stabilit între credința față de împărat şi libertățile naționale trebuia să fie motorul Austriei Mari. Rămânând la est de Atlantic, distanțându-ne de creația americană, la fel cum, confruntat cu reticiențele vremii, încerca şi Popovici să o facă, jocul unitate imperială-individualitate locală este fără precedent european modern. Singurul, dar vechiul, imensul, însă falimentarul precedent este Sfântul Imperiu Roman de națiune Germană, o structură medievală, care, modernizând imaginea ei, fusese obligată să evolueze într-o federație, devenise apoi o confederație şi sfârşise în fragmentare. La un secol de la disoluția sa, unitatea de civilizație germană, libertățile regionale şi sistemul federal recheamă Imperiul la viață, de data aceasta la limitele, “experimentale”, ale continentului european. Demersul se înscrie între rezultatele nevoilor de definire cunoscute, succesiv, de Orientul european, produse simbolice de care se distanțează prin finalitatea sa politică imediată. O încadrare tematică perfectă a “Statelor Unite” este greu de realizat. Ele nu respectă, din punct de vedere intern şi extern, condițiile şi căile de apariție pentru geografiile simbolice ale “acestei” jumătăți Europe. Cartea, devenită o utopie de la sfârşitul unui imperiu, milenaristă la extremă, este o ultimă cale de mijloc între valorile Vechiului Regim şi cerințele modernității. Iar, prin combinația-tentativa fuzionară dintre națiune şi monarhul medieval, Popovici poate apărea drept un “perenialist” avant la lettre. El nu încearcă însă decât să-şi salveze propriile valori, afirmându-şi totodată națiunea din care făcea parte. Lucrarea corespunde unei rupturi, mereu amânate, în cadrul Austro-Ungariei.

• Details
• Contents