La limitã sau moartea care iese din schemã: sinuciderea în Transilvania în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea
Pushed to the Limit or Uncustomary Death: Suicide in Transylvania in the Second Half of the 19th Century

Summary/Abstract: Considerând acceptată ideea că moartea ca şi concept, la persoana întâi, reprezintă un fapt situat doar la timpul viitor, şi că moartea indiferent de vârsta la care survine este un eveniment prematur, noi punem aceste două direcții în legătură cu ideea sinuciderii. Înțelesul sinuciderii apare astfel în mod esențial ca fiind supremul gest de violență îndreptată împotriva persoanei însăşi, ce forțează la extremă capitalul neînțelesului faptului de a trece din lume. Toate aceste aspecte pot constitui fundamentele unei adânci meditații asupra gestului din punct de vedere istoric. Deoarece fenomenul sinuciderii este unul în creştere şi asupra lui planează, astăzi, în principal un discurs de prevenire, analiza istorică poate urmări, datorită substanței sale de bază – timpul –, modalitățile concrete de percepere, explicație şi tratament într-un anume spațiu istoric a autoviolenței maximale. Utilizând surse diverse (legislație, tratate de medicină, literatură religioasă – de la canoane la omiletică –, presă de factură laică şi religioasă, literatură laică, scrisori şi răspunsuri la nivel personal şi oficial etc.) specifice pentru un spațiu multicultural, multietnic şi multireligios cum este Transilvania, studiul de față caută să surprindă maniera în care în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea fenomenul sinuciderii se reflecta în diferite sensuri sau expresii: reglementările Statului asupra sinuciderii, capacitatea unui discurs medical de a explica gestul, tratamentul acordat sinucigaşilor de către Bisericile transilvane, presa vremii, producțiile literare sau practicile arhaice/folclorice în aceeaşi gamă. Rezultatul cercetării de față arată certe modificări survenite în epocă. Astfel începând din 1850 sinuciderea nu mai este considerată o infracțiune în Transilvania, discursul medical se dezvoltă ca şi posibilitate de explicare a gestului, influențând tot mai mult celelalte expresii ale vremii şi consideră autoviolența maximă tot mai mult o problemă ce ține de un fond psihic. Pe de altă parte, presa vremii utilizează semnificativ tema datorită potențialului său spectacular, iar la nivelul unui discurs religios al epocii, pe lângă respingerea pe baza canoanelor a fenomenului, remarcăm la nivel practic, o anume „acceptare” a sinuciderii sub motivația nebuniei. Din acest punct de vedere există diferite niveluri de tratare a chestiunii în epocă. Mai mult, în urma studiului de față, ce caută să răspundă în spiritul documentelor cercetate şi întrebărilor de ce oamenii se sinucideau, în ce fel şi pentru ce motive, pot fi trasate o serie de noi direcții care, pe viitor ar putea lărgi mai amplu o anchetă din punct de vedere istoric asupra morții voluntare.

• Details
• Contents