Cafeaua și ceaiul. Noi obiceiuri alimentare în Moldova și Ţara Românească
Coffee and Tea. New Alimentary Habits in Moldavia and Wallachia

Summary/Abstract: Cronici, însemnări ale călătorilor străini și ale solilor, scrisori, foi de zestre și diate, liste de cheltuieli, condici mănăstirești și domnești, pitace, liste cu produsele comercializate și catagrafii, toate laolaltă fac posibilă reconstituirea, din perspectivă antropologică, a poveștii cafelei – și puțin pe cea a ceaiului – în Moldova și Ţara Românească, în secolul al XVIII-lea. Sursele atestă că la curtea domnească băutul cafelei era obișnuință chiar cu câțiva ani înainte ca veacul amintit anterior să înceapă. Domnul îi onora cu exotica băutură pe demnitarii și oaspeții străini primiți în audiență, deopotrivă pe boierii și înalții ierarhi de față la diversele ceremonii, dar se și bucura de ea în tihnă, alături de apropiații săi, în momente mai puțin încărcate de solemnitate. Tratația cu cafea era un obicei căruia trebuie să i se fi acordat o mare însemnătate în condițiile în care îndeplinirea rânduielilor specifice unui astfel de moment fusese încredințată unui dregător anume: marele cafegiu. Nu a fost nevoie să treacă multă vreme până ca plăcerea cafelei să pună stăpânire și pe simandicoasele fețe boierești. Gustoasa băutură le făcea vizitele și discuțiile înfiripate atunci mai agreabile, le era motiv de desfătare la sfârșitul meselor obișnuite sau de sărbătoare, sporindu-le, de asemenea, bucuria momentelor de intimitate în familie. Pe piață existau mai multe sortimente de cafea – provenind din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii – pe care negustorii le procurau, fie din Imperiul Otoman, fie din importantele târguri ale Apusului ori din Ardeal. Modul în care era preparată și servită cafeaua – pentru așa ceva fiind folosite vase specializate –, precum și gustul preferat de moldoveni și munteni sunt dovezi de necontestat ale faptului că obiceiul a cuprins Principatele venind dinspre Ţarigrad. Despre cafenele și cafegii – proprietarii unui astfel de local și nu deținători ai dregătoriei în cauză – izvoarele „vorbesc” tot mai mult din a doua jumătate a secolului vizat, ceea ce dovedește o oarecare liberalizare a consumului. Descrierile lăsate de călătorii străini permit reconstituirea imaginii acelui așezământ, dar, din păcate, nu s-au păstrat suficiente date din care să reiasă cu exactitate cine erau cei care îl frecventau. Ce reliefează documentele e că purtările acestei clientele lăsau adesea de dorit, fapt care a determinat Domnia să urmărească în chip riguros ce se petrecea în cafenele și chiar să ia o serie de măsuri cu privire la regimul lor de funcționare. Sursele sunt cu mult mai zgârcite în privința informațiilor referitoare la plăcerea de a bea ceai a moldovenilor și muntenilor. Cu toate acestea, este evident că ceaiul și mai ales cafeaua au contribuit în bună măsură la statornicirea legăturilor între membrii cu stare ai societății moldovenești și muntene.

• Details
• Contents