We kindly inform you that, as long as the subject affiliation of our 300.000+ articles is in progress, you might get unsufficient or no results on your third level or second level search. In this case, please broaden your search criteria.
In the folklore of many peoples, the luminous bodies and phenomena are related tothe traditional concepts of the world structure. In the Bulgarian popular astronomythe Milky Way is seen as a Straw Road. The folklore texts present the “road” as both aborder and a bond between the “own” and the “alien” space, between the earthly andthe “divine” world. It is a process of movement in the mythological space but it couldalso be a place where the worlds in this space meet. Such development of the conceptof the “road” in the Bulgarian popular tradition is related to liminal rituals typical ofcalendar festivals including Christmas.
More...
Over the last decades, the Strandzha region suffers a serious demographic crisis and the outflow of population results in significant change in the local culture. The empirical data of the current research is based on fieldwork in villages of Fakia (Central Strandzha, Sredets Municipality). The aim is to give a picture of the current condition of the folklore and religious culture through symbolic and specific phenomena. Enyova bulya custom is widely spread in Strandzha region and is conceived as an accent in the Enyovden (Yanovden) celebrations that take place on the 24th of June and is one of the main summer feast days until the ’60s of the 20th century. Enyova bulya is associated with fertility, maiden's transition and the well-being of the settlement community. Today, the custom is disconnected from the context of the festive life of the researched community as far as the world view of the main actors has been changed. Main doers are elderly women, the time of the celebrations is not exactly fixed thus the sacredness of the actions is automatically degenerated. A conclusion can be made that the custom nowadays has the characteristics of a tourist attraction in some aspects. Keeping the celebrations is perceived as a need to declare local identity and local diversity. The transformations in the religious culture of the researched community can be analysed in a similar direction. St. Modest cult (celebrated on December 18) is seen as “typical only for Strandzha region”. In the past, the cult is related to the local livelihood – livestock-raising and agriculture. For example, in Fakia village is believed that the woman that gives out ritual bread first will be the first to finish harvesting. Today, as a result of drastic changes in livelihood, the cult exists as a characteristic of local religious culture – grounds for the local dimensions of cultural identity. Anyway, ritual practices serve the local identity. Searching a motivation in tradition keeps alive a local peasant community in process of dramatic demographic and social crises in Strandzha region.
More...
The article presents religious practices and politics of memory, related to the cult of the “new martyrs” (“martyrs of totalitarianism”) in the Catholic Church in Bulgaria after 1989. The paper is based on terminological apparatus and methodology in the field of anthropology of memory and anthropology of religion, and describes the procedures of beatification of Blessed Eugene Bossilkov (beat. 1998) and bishops Fr. Kamen Vichev, Fr. Pavel Dzhidzov, Fr. Iosafat Shishkov (beat. 2002), Fr. Fortunat Bakalski, Fr. Rafael Peev, and others. The objective of this study is to elucidate major moments related to the institutionalisation of the cult, the processes of construction of sacredness, the creation of new religious practices, the commemoration practices, and the places of memory. The study explores the elements of the veneration of the “new martyrs” in Bulgaria, the connection between cult and history, and the issues of memory and the policies of memory as a form of heritage. The observations and the examples are obtained through field research and interviews conducted in several settlements in the Diocese of Sofia and Plovdiv and the Diocese of Nicopolis (primarily the towns of Plovdiv, Rakovski, Ruse, and Belene, the village of Oresh, and the city of Sofia). Relics, testimonies of martyrdom, stories of miracles, hagiographical and iconographical innovations, commemorational festivities, places of memory, related to the “new martyrs” – all of these are analysed through the prism of processes of invention of cultural-historical heritage, renovation of confessional identities, and creation of reworking models of traumatic memory in the period of socialism. The article looks for answers to the following questions: What is the character of the totalitarian martyrology in Bulgaria? How are the confessional consciousness of the Catholic communities and the character of their religious culture being transformed through the religious cults of the “new martyrs”?
More...
L’article présente l’histoire des fouilles archéologiques polonaises à Faras, au Soudan, dans le contexte des changements politiques de la seconde moitié du xxe siècle, à partir des découvertes qui ont eu lieu avant quele professeur Kazimierz Michałowski ne commence les fouilles archéologiques en 1961. Les recherches des archéologues américains (1907-1910), allemands (1907-1908) et britanniques (1911) sont discutées par la suite, demême qu’une documentation iconographique, suivie par les différentes étapes des découvertes de la cathédralede Faras et des peintures murales au cours de quatre campagnes archéologiques polonaises, achevées en 1964, enrelation avec l’activité de Kazimierz Michałowski. La suite concerne l’histoire et la manière dont le professeur Michałowski a annoncé ses découvertes au Soudan, ainsi que les expositions individuelles, voire temporaires, dans les pays européens, surtout au Musée national de Varsovie, et une exposition permanente préparée dans lacapitale de la Pologne en 1972. L’article étudie aussi la manière dont le régime communiste a influencé la présentation des découvertes et comment les Polonais ont souhaité présenter l’art chrétien pendant la répression du Catholicisme dans leur pays, à une époque dominée par la censure de toutes les expositions et publications scientifiques. En conclusion, cette recherche évalue les résultats de l’étude scientifique des monuments fouillés lors des campagnes archéologiques, et propose la vérification (à l’avenir) de la datation des pièces polychromes, de mêmequ’une discussion de l’ensemble du programme iconographique de l’intérieur de la cathédrale de Faras.
More...
Selected bibliography in the field of Bulgarian Studies published in the current year
More...
This study identified the icon of Virgin Moscovita and the icon of the Holy Mandylion, described in Konstantinos Dapontes’ writings, with the icon of the Virgin and the icon of the Holy Mandylion preserved in his family monastery Evangelistria in Skopelos island. We can now retrace the “biography” of these two artefacts, the history of their creation, donation, and multiple “transfers” of the two icons. This study is an important contribution to the history of the early modern period in the Balkans. The icon of the Virgin Moscovite was donated to Konstantinos Dapontes by his benefactor Konstantinos Mavrocordatos in 1741 in Iasi, and the the icon of the Holy Mandylion was donated to Dapontes by his “maître spirituel”, the patriarch of Antioch Sylvester in 1762.
More...
Au xviiie siècle, des peintres ukrainiens et serbes formés à l’école d’art de la Laure de Kyïv-Petchersk ont inauguré le processus de changement de la peinture religieuse serbe qui, dans la région administrée par le siège métropolitain de Karlovci, est passée d’un style ‘traditionnel’ (ou ‘manière post-byzantine’) à un style plus ‘occidental’ (‘baroque’). À première vue, il pourrait sembler inhabituel que les influences occidentales décisives pour la peinture serbe du xviiie siècle ne soient pas arrivées directement de l’Occident – à savoir de Vienne, l’un des principaux centres de l’art baroque européen et capitale de l’empire dont le territoire englobait le métropolitain de Karlovci -, mais de l’espace artistique ukrainien, déjà ‘occidentalisé’ par les courants venus de la Laure de Kyïv-Petchersk. Vers le milieu du xviiie siècle, cette Laure de Kyïv-Petchersk et son Académie de théologie étaient devenus des soutiens religieux solides et fiables pour l’Orthodoxie, sous la protection politique du tsar de Russie, et promouvaient la science théologique, peut-être la plus forte de la sphère orthodoxe de l’époque. En conséquence, l’Académie de théologie de Kyïv avait commencé à occuper une place de plus en plus importante dans la topographie chrétienne de l’Europe de l’Est. Cette école accueillait des étudiants de toute l’Ukraine et de la Russie, mais aussi des Biélorusses, des Polonais, des Lituaniens et des Serbes. Au xviiie siècle, sur une période de trente ans, 28 Serbes ont reçu une éducation à l’Académie de théologie de Kyïv. De même, au milieu du xviiie siècle, des missionnaires de Kiev rejoignent la communauté de Karlovci, sur invitation des dignitaires de l’Église serbe, en apportent avec eux une aide spirituelle indispensable. L’arrivée dans la commu-nauté de Karlovci des premiers enseignants, peintres, livres et icônes en provenance de Kiev, est marquée aussi par l’arrivée de certains modèles politiques russes. Dans les rangs des intellectuels, plusieurs peintres serbes ont été formés à Kyïv, dont les principaux représentants de la première vague d’européanisation dans la peinture serbe: Dimitrije Bačević et Stefan Tenecki. Le moment décisif pour l’ouverture de la peinture serbe à la peinture kyïvienne occidentalisée s’est produit grâce à l’initiative du patriarche Arsenije iv Jovanović Šakabenta (1725-1748). En effet, en 1743, ce patriarche avait officiellement interdit, dans une lettre circulaire, le travail de tous les soi-disant peintres d’icônes inexpérimentés et non éduqués qui travaillaient à l’ancienne. C’est à cette époque qu’il avait fait appelé à sa cour l’Ukrainien Jov Vasilijevič (vers 1700-après 1760), un maître qui allait donner une nouvelle forme aux courants de l’art serbe. La lettre mentionnée du patriarche Šakabenta indique que les peintres serbes de Karlovci pouvaient apprendre le métier auprès de son peintre de cour autour duquel, semblerait-il, s’était formé la première école de peinture jamais fondée dans le milieu culturel serbe. À travers cette école, le maître Jov Vasilijevič et ses collaborateurs allaient exercer une influence décisive sur toute la génération des peintres (civiques) serbes – ainsi qu’en témoigne l’abandon de l’ancienne manière. L’in-fluence culturelle et artistique ukrainienne dans le siège métropolitain de Karlovci a perduré des années 1720 aux années 1760. Durant cette période, tous les éléments occidentaux ont, sans doute, dû être soumis à la super-vision des théologiens orthodoxes orientaux de Kyïv. Dans la seconde moitié du xviiie siècle, plus précisément à partir de la huitième décennie, les liens culturels et spirituels ukrainiens-serbes ont commencé à s’affaiblir en raison du déclin des liens politiques russes-serbes. Avec le déclin de la sphère artistique de Kyïv, les modèles artistiques et culturels en provenance directe de Vienne se sont alors renforcés. À partir de cette époque, c’est l’Académie de Vienne qui était destinée à former les peintres serbes, apportant dans leur pays des éléments occidentaux et le style de la peinture autrichienne.
More...
Le Musée Ethnographique de Budapest conserve une icône en mauvais état qui provient de Patakófalu (Stara Stuzhytsya), plus précisément de l’éparchie de Moukatchevo. Sur l’une des faces se trouve une repré-sentation Éléousa de la Mère de Dieu, un type iconographique qui était extrêmement populaire dans le sud de la Pologne – de même qu’en Hongrie – à partir du dernier quart du xviie siècle. Certaines icônes appartenant à ce type étaient même considérées comme étant miraculeuses. Associée à une certaine signification, la Mère de Dieu était peinte pour demander la protection contre le danger et les souffrances futures. Sur l’autre face de l’icône se trouve une scène de la Crucifixion avec des personnages demandant l’intercession, dont un homme portant le costume d’un noble et sa famille. L’inscription votive en ruthène a été transcrite sur le fond de la scène. La signature du peintre permet d’identifier Stefan Wiszeński de Sądowa Wisznia. Dans le présent arti-cle, une photographie conservée au Musée National de Lviv, ainsi que des urbaria, permettent de déchiffrer l’inscription et de comprendre les circonstances de la commande.
More...
Au cours de la première moitié du xviiie siècle, les réformes de l’Église Orthodoxe Serbe de Hongrie se reflètent aussi dans la peinture des églises. L’établissement de liens étroits avec le Patriarcat de Moscou et la Laure des Grottes de Kyïv-Petchersk a augmenté l’influence russo-ukrainienne dans le siège métropolitain de Karlovci. On constate un éloignement de plus en plus prononcé face à l’iconographie traditionnelle et une ac-ceptation des reformes connues dans la peinture baroque ukrainienne. Le moment décisif est représenté par l’arrivée du peintre ukrainien Jov Vasilijevič en 1742. Avec le soutien du patriarche Arsenije iv, Vasilijevič fonde une école de peinture à Sremski Karlovci. Par décision du patriarche, cette école devient obligatoire pour tous les peintres d’icônes du siège métropolitain. Un décret scelle l’entrée des nouvelles modes d’expression artis-tique dans l’art ecclésiastique. Jov Vasilijevič exécute plusieurs oeuvres importantes. Il peint les iconostases des monastères de Krušedol et Bodjani; il réalise des peintures pour le patriarche; il forme plusieurs élèves qui con-tinueront à répandre cette influence de la peinture baroque ukrainienne. L’article se propose d’étudier ce style de peinture, devenu une véritable norme dans l’art religieux du siège métropolitain de Karlovci dans les années 1740-1770.
More...
Cette publication examine quatre icônes, qui peuvent être comparées à la production artistique d’un atelier de peinture d’icônes conventionnellement nommé « Belz-Drohobych ». Cet atelier de la Galice ukrainienne – dont la localisation géographique demeure toutefois difficile à établir – se démarque par son style artistique particulier: un ‘laconisme’ graphique rigoureux, à la fois imagier et décoratif. Ses oeuvres les plus représentatives proviennent de la ville de Belz et de la ville de Drohobych, des villages de Hrushiv et Kulchytsi (région de Lviv). Les icônes ici étudiées proviennent, en revanche, du territoire de la région roumaine de Mara-mureș. Il s’agit des icônes de Sainte Paraskevi et de l’Archange Michel du village de Budești-Susani, de l’icône de Saint Jean-Baptiste du village de Breb, et de celle de Sainte Paraskevi (probablement du Maramureș), réalisée par un certain Maître Toma. Pour la première fois, toutes ces oeuvres sont actuellement en cours de restauration. Un bref état de l’art de la recherche les concernant précède l’analyse comparative proprement-dite. Ce qui ressort de cette analyse c’est que, sur la base de l’iconographie et de la stylistique, les quatre icônes du Maramureș s’avè-rent assez proches des icônes de « Belz-Drohobych ». Cela permet de proposer une datation des icônes de Sainte Paraskevi et de Saint Jean Prodrome dans la seconde moitié du xve siècle. En ce qui concerne l’icône de l’Archange Michel, les auteurs proposent une datation au xvie siècle. Cependant, l’icône nécessiterait une étude ultérieure après sa restauration. Enfin, l’icône de Sainte Paraskevi, réalisée par Maître Toma, semble bien s’inspirer des oeuvres de l’atelier « Belz-Drohobych », mais d’un point de vue stylistique, elle se réfère à une période ultérieure: fin du xvie siècle-début du xviie siècle.
More...
After 1517 the Holy Places of Jerusalem, Palestine and Sinai as well as the three ancient Eastern Patriarchates of Alexandria, Antiochia and Jerusalem were included into the imperial domain of the Sublime Porte thus connecting its Orthodox subjects in Rumelia, Greek islands, Asia Minor and the Danubian Principalities to the most worshipped common Christian shrines. In the following two centuries the number of the pilgrims to the Holy Land from the Ottoman Balkan provinces was permanently increasing. The South Slav pilgrims’ glosses and travel notes reveal the shaping of the common orthodox space, the parts of which were the visitors’ living places, sacral centers, monasteries and travel communications. The pilgrimage to Jerusalem and the return back lead them across administrative, canonical, ethnic and territorial metes and bounds creating in their minds the image of the Ottoman Empire as mighty world power with multinational and multi-confessional population thus laying foundations for the development of protonational identities.
More...
This manuscript is called Chehlarov’s copy because it is known that Chehlarov was one of his possessors. Also it is known as the Fourth Tarnovo Copy of “Istorija slavjanobolgarskaja“ because it was found in Veliko Tarnovo. This paper contributes to its codicological (it reconstructs the correct order of folios) and language (East Bulgarian dialectal features) characteristics and also argues that it belongs to the family of Father Pantelejmon’s redaction but not to its branch of which Vlad Gladichov’s copy was a protograph. Therefore, terminus ante quem non is 1809 when Father Pantelejmon produced his manuscript.
More...
Articolul analizează imaginea toiagului înflorit în trei vieți ale Sfintei Audrey (sau Etheldreda de la Ely): una în franceză veche și două în engleză mijlocie, precum și în alte texte devoționale. Studiul arată cum, dincolo de cuvinte, imaginile sunt transferate dintr-o limbă într-alta în timpul procesului de traducere. Imaginile vehiculate de texte determină alegerea cuvintelor în traducere. Analiza se bazează pe două extrase în limba engleză medie. Primul este dintr-o ediție inedită a vieții în proză a Sfintei Audrey, acum într-un manuscris de la Corpus Christi College, Oxford, iar cealaltă din viața în proză din manuscrisul Additional 2604 de la Biblioteca Universității Cambridge, un text scris pentru o membră a unei comunități monahale feminine. Textul în franceză veche este preluat din poemul din secolul al XII-lea La vie seinte Audree, nonneyne de Ely, compus de o autoare pe nume Marie — fie Marie de France, celebra poetesă, fie o călugăriță anglo-normandă cu același prenume. Acestor texte li se adaugă alte exemple preluate din surse latine pentru a demonstra interoperabilitatea imaginii toiagului înflorit în literatura medievală.
More...
Ajunsă în stare de ruină, biserica Mântuitorului de la Berestovo a fost restaurată între 1643–1644 de mitropolitul Petru Movilă al Kievului, cu intenția de a-l comemora pe prințul Volodymyr, sfânt și egal cu apostolii, cel prin care a fost botezată Rusia kieviană. Pictura murală și inscripțiile reflectă ideea transformării Kievului într-un oraș sfânt, un nou Ierusalim și, în același timp, indică succesiunea neîntreruptă a autorității mitropolitane stabilită de prințul Volodymyr. Această decorație murală realizată în secolul al XVII-lea urmează programe iconografice mult mai vechi, asemănându-se cu cele din vremea Renașterii macedonene. Tabloul votiv îi înfățișează pe Născătoarea de Dumnezeu, pe prințul Volodymyr și pe Petru Movilă stând înaintea lui Hristos, Movilă fiind cel care îi prezintă Mântuitorului macheta bisericii restaurate. O analiză comparată permite afirmația că noua pictură a bisericii Mântuitorului a avut ca model ansamblul monumental al bisericii Sfânta Sofia din Kiev, datând din secolul al XI-lea. Puternica insistență asupra temei Încarnării, tipică polemicilor post-iconoclaste, a fost inspirată de imaginea în mozaic a Maicii Domnului Orantă din catedrala Sfânta Sofia și de inscripția care o însoțește și care reproduce versetul 6 al Psalmului 45. Imaginarea Kievului ca Nou Ierusalim și punerea lui sub protecția Maicii Domnului au fost gândite de Petru Movilă ca pietre de temelie ale efortului său de reactivare a Mitropoliei Kievului.
More...
Plecând de la o scenă reprezentând Corabia creştinătăţii atacată de duşmanii credinţei, pictată în pridvorul bisericii din cimitirul mănăstirii Hurezi (1699), articolul urmăreşte dezvoltarea temei teologice şi iconografice a Bisericii ca Navă şi cercetează sursele pentru această reprezentare din biserica amintită. În scrierile patristice şi în iconografia bizantină şi medievală occidentală, tema ia forme specific confesionale (arca Petri sau barca Petri, în mediul catolic). În secolul al XVI-lea, pe fondul conflictului confesional catolico-protestant, polemicile încep să dea naştere unor imagini satirice ale unor lupte între două vase pe mare, ilustrând alegoric înfruntările dintre cele două puncte de vedere. Exprimate plastic prin tehnica gravurii, aceste imagini sunt o creaţie a mediului protestant german. În timp ce Contrareforma continuă să folosească motivul alegoric al vasului navigând pe mare ca reprezentare a Bisericii Catolice triumfătoare, mediul protestant dezvoltă o iconografie a Bisericii ca navă asediată pe mare de diverse categorii de duşmani: biserica papală, ereziarhi, evrei şi musulmani, personaje infame ale Apocalipsei. Tipărituri cu astfel de reprezentări ajung şi în estul Europei, inclusiv în mediul Lavrei Pecherska din Kyiv, care folosea surse vizuale germane pentru atelierul său de litografie. Pictorii, gravorii şi desenatorii ucraineni din a doua jumătate a secolului al XVII-lea preiau acest motiv, îl instrumetalizează ca alegorie a Bisericii Ortodoxe asediate şi îl exportă în spaţiile învecinate, în Valahia şi Rusia. Motivul pătrunde în paralel, tot la jumătatea secolului al XVII-lea, şi în lumea grecească, pe canale catolice. Mediul grecesc al Muntelui Athos, prin Nicodim Haghioritul, îl va include ca ilustraţie a Pidalionului (culegere de canoane), la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
More...
Cimitirele evreiești sunt o prețioasă sursă de informație despre evoluția comunităților cărora acestea le-au aparținut, despre orientarea lor rituală, raportată la curentele iudaismului tradițional ori ale celui modern, și despre interferențele dintre evrei și creștini, mai ales atunci când investigația vizează arta funerară și structura epitafurilor. Exemplul cimitirului evreiesc din Alba Iulia se încadrează în cea de-a doua categorie, fiind vorba despre o comunitate cu o tradiție remarcabilă, fapt ce a și influențat adeziunea ei la orientarea ortodoxă, dar care a receptat în timp influențe de tip reformator, care au determinat atitudini mult mai deschise față de noile idei. Tocmai de aceea, perspectiva istorică din prima parte a studiului, care se bazează pe cele mai importante surse documentare identificate (planuri ale cimitirului și un registru vechi al înmormântărilor redactat în mai multe etape de comunitate), include exemplificări ale tendințelor de evoluție a comunității și de modificare a structurii epitafurilor ori a tipului monumentelor funerare de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În schimb, analiza epigrafică și cea artistică, stilistică și tipologică din celelalte două părți ale articolului, pentru a fi convingătoare, sunt mai strict circumscrise, făcând referire la o selecție a pietrelor funerare datând din secolul al XVIII-lea și din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Diferența tipologică și stilistică între cele din secolul al XVIII-lea, pentru care pot fi sesizate similarități cu pietre tombale din alte cimitire europene inventariate, și cel puțin unele dintre cele secolul al XIX-lea este evidentă. Forme baroce clare caracterizează unele dintre monumentele edificate spre mijlocul secolului al XIX-lea, iar cele neogotice pe cele de mai târziu, de la sfârșitul aceluiași secol, ceea ce probează serioase întârzieri în receptarea lor. Conținutul inscripțiilor s-a modificat și el în cea de-a doua perioadă, reflectând o mai mare sensibilitate în cazul epitafurilor dedicate defuncților copii, acestea fiind susținute și de delicatețea simbolurilor care însoțesc textul. Obiectivul articolului a fost cel de a evidenția, prin intermediul analizelor epigrafice și stilistice, măsura în care orientarea rituală a comunității a fost cea ortodoxă. Răspunsul la această întrebare este afirmativ, dacă avem în vedere perioada istorică de circa două secole și jumătate scursă de la constituirea comunității și până spre finele secolului al XIX-lea. Dar în ultimele decenii ale acestui secol au început să apară elemente care anunțau o diversificare a orientărilor, probată de profilul monumentelor funerare amplasate în această perioadă în sectorul istoric al cimitirului și al celor din celelalte sectoare ale sale.
More...