Arbitrarietate și pseudocomunicare în „Conu Leonida față cu reacțiunea”
Arbitrariness and pseudo-communication in “Conu Leonida față cu reacțiunea”

Summary/Abstract: Lucrarea de faţă urmăreşte aportul lingvistic de expresie comică din piesa Conu Leonida faţă cu reacţiunea (1880) şi evoluţia limbajului caragialesc înspre arbitrarietatea cea mai pernicioasă şi o pseudocomunicare generalizată. De pe o poziţie non-heideggeriană, în care limba nu mai este lăcaşul fiinţei, ci al nefiinţei, Caragiale aduce în faţa spectatorului pseudo-discursul republican de sfârşit de secol XIX, cu toată demagogia lui pseudoliberală şi utopic socialistă, spre a pune în lumină efectele sale nocive, mentale şi verbale, asupra micului funcţionar la pensie. Eterna poziţionare interesată de partea puterii, ipohondria şi paranoia revoluţionară, fac din spectacolul lui Leonida diagnosticul autorului pus societăţii româneşti de la acea vreme. Oralitatea stilului confirmă libertatea neîngrădită a personajelor sale de a vorbi, dând măsura ignoranţei şi demascând construirea bombastică a imaginii de sine. Studiul nostru, mai degrabă textual, decât interpretativ, va confirma deopotrivă întreaga pleiadă de abuzuri lingvistice, de la non-sens la paralogism, şi conspiraţia cuvântului golit de sens împotriva sinelui.

• Details
• Contents