ONTOTEOLOGIA ŞI DEPĂŞREA EI ÎN PERIOADA CONSTANTINIANĂ
OVERCOMING ONTO-THEOLOGY DURING THE AGE OF CONSTANTINE

Summary/Abstract: Textul de față încearcă să răspundă unei provocări filosofice contemporane din interiorul teologiei ortodoxe. Provocarea constă în acuza de ontoteologie pe care filosofiile postmetafizice le aduc într-un prim moment metafizicii și, într-un moment secund, în chip de consecință, teologiei înseși. Acest atac afectează tradiția Bisericii și, în special dogmele ei, care devin nu doar relative, ci inutile, martore neputincioase ale unui context istoric depășit, fără eficacitate și relevanță pentru contemporani. Referința la perioada constantiniană, aflată în răspunsul acestor pagini, e justificată de faptul că tocmai atunci a avut loc prima formulare oficială a unei învățături esențiale pentru credința ortodoxă, și anume unitatea de ființă dintre Tatăl și Fiul, la primul Sinod ecumenic (Niceea, 325). Această formulare antinomică poartă in nuce capacitatea de depășire a ontoteologiei, depășire ce îmbracă astăzi multiple forme filosofice, în marea lor majoritate subiectiviste și relativiste, deci inacceptabile de pe pozițiile credinței ortodoxe. În cele ce urmează vom formula răspunsul în trei pași: (1) încercarea de definire a ontoteologiei; (2) sublinierea raporturilor dintre credință, ontoteologie și dogmatică; (3) afirmarea depășirii ontoteologiei (cu referire la primul sinod ecumenic, condus de împăratul Constantin cel Mare).

• Details
• Contents