Semiotica şi practica discursivã
Semiotics and Discursive Practice
Author(s): Delia MargaSubject(s): Semiotics / Semiology, Pragmatics
Published by: Accent Publisher
Keywords: semiotics; discursive practice; language; social life; signs; instrument; past;
Summary/Abstract: Din moment ce istoria ca ştiință este interpretarea semnelor trecutului, integrarea ei în câmpul mai larg al semioticii nu este surprinzătoare. Domeniul semioticii este, potrivit lui Ch. Morris, unul dintre fondatorii acestei discipline, domeniul lumii înconjurătoare, a cărui descriere presupune, pe de o parte, o teorie generală a semnelor, iar, pe de altă parte (pe baza acestei teorii, care se doreşte unificatoare), cercetarea de către lingvişti, logicieni, biologi, antropologi, filosofi, sociologi, istorici, psihologi etc., a formelor de manifestare şi de funcționare ale semnelor în domeniile lor particulare. În consecință, semiotica este, în acelaşi timp, „o ştiință printre alte ştiințe” şi un „organon sau instrument al tuturor ştiințelor”. Deşi cercetarea istoriei cu ajutorul lingvisticii s-a preocupat, în mod tradițional, de nivelul sintactic şi semantic al semiozei, interesul mai recent în pragmatică se dovedeşte bogat în dezvăluirea urmelor lingvistice ale trecutului. Prezentul studiu începe cu evidențierea dezvoltării semioticii, el continuă cu unele distincții teoretice necesare pentru o înțelegere nedistorsionată a pragmaticii, iar apoi subliniază că pragmatica – ce se bazează pe ideea de principiu că limbajul este o formă de acțiune – recurge la un număr de metafore pentru a-şi circumscrie domeniul şi limitele acestei acțiuni. Astfel, practica discursivă ține de o instituție, de un teatru sau de un joc, care toate presupun o acțiune, un loc, anumite poziții şi roluri, dar şi anumite condiții şi reguli. Din punct de vedere pragmatic discursul poate fi analizat din toate aceste puncte de vedere, dar şi din acela al etosului său. Pentru istorici, abordarea arhivei în termenii instituției discursive este benefică din două motive: în primul rând, cercetarea istorică profită de toate aceste noi perspective şi metode de investigare a trecutului, iar, în al doilea rând, această nouă abordare împiedică articularea mecanică a discursului cu condițiile sale de producere. Turnura etnolingvistică şi analiza genurilor ca realități istorice fortifică cercetarea potrivit unui model de intereacțiune a limbajului şi a vieții sociale cunoscut sub numele de etnografie a comunicării.
Journal: Caiete de Antropologie Istorică
- Issue Year: 2003
- Issue No: 4
- Page Range: 185-206
- Page Count: 22
- Language: Romanian