Moartea şi ritualurile celebrãrii funerare în mediul universitar românesc (1864-1968)
Death and the Rituals of Funerary Ceremonies in the Romanian Academic Environment (1864-1968)

Summary/Abstract: Deşi pare un subiect mai puțin atractiv, prin faptul că de regulă se evită discuțiile despre moarte, aceasta a fost şi va rămâne în veşnicie o realitate vizibilă, care ne înconjoară la tot pasul, obsesia ei ne urmăreşte mereu, pentru că este prezentă în conştiința omului, chiar dacă cel mai adesea la modul abstract. De aceea, pare dificil, chiar stânjenitor, a aborda tema morții ca un câmp de studiu, poate nu atât prin aspectul „morbid” al subiectului, cât mai ales prin complexitatea lui. Cu alte cuvinte, ca un paradox, moartea este un dat existențial, ideea ei ne urmăreşte mereu şi pretudindeni, poate de aceea există în viața multora momente de bilanț, de evaluare a trecutului propriu. Şi pentru că este momentul final al existenței umane, chiar dacă apare ca ultima experiență pe care nimeni nu poate s-o mai împărtăşească, moartea devine un subiect demn de a fi abordat, asemeni tuturor celorlalte ce țin de ființa umană, cu atât mai mult cu cât de mai bine de trei decenii ample construcții socio-istorice, antropologice şi psihanalitice i-au reliefat semnificațiile. În cazul nostru, interesul se mărgineşte doar asupra câmpului universitar, încercând să surprindem nu numai atitudinea acestui grup profesional față de moarte, ca o categorie importantă a intelectualilor, a celor predispuşi îndeobşte să mediteze parcă mai vizibil asupra acestui proces, ca şi asupra vieții, ci şi împrejurările în care au trecut spre veşnicie, a riturilor şi ritualurilor funerare, cu o bună parte din semnificațiile unor atari manifestări. Pentru că, ființe umane fiind, universitarii se supun aceloraşi legități ale vieții, dar totodată manifestă şi o anumită sensibilitate față de subiect – ca toți ceilalți de fapt –, însă nu oricum, ci adeseori ca expresie publică. Abordarea de față caută a se constitui mai degrabă ca un element de sugestie, ce comportă o multitudine de aspecte ce merită să rețină atenția analiştilor. Deşi moartea este aceeaşi pentru toți, trecerea în neființă a universitarilor – ca personalități publice – implică derularea unor ritualuri funerare diferite de a celorlalți. De aceea, o sumă de anchete socio-istorice vor avea menirea să plaseze mai coerent şi eficient tema morții în contextul biografiilor individuale şi colective ale corpului nostru universitar, ataşându-se acestui aspect multiplele fațete ale posterității diverselor personaje. Dar nu numai! În mediul universitar, dispariția cuiva nu mai este o problemă strict familiară, ci una de grup, de corp profesional. Dacă ieşirea în afara câmpului prin pensionare este o situație previzibilă, ce angajează preparative şi jocuri de culise prealabile pentru ocuparea locului vacant, decesul unui personaj aflat încă în funcție apare cel mai adesea ca un eveniment neaşteptat, care frecvent surprinde. Aşa se face că anunțarea morții unui universitar dezvoltă – în afara ritualurilor funerare – şi un complex mecanism de culise prin care să se valorifice poziția instituțională a celui decedat. Este şi acesta un subiect ce se cuvine exploatat în contextul strategiilor numirilor universitare, într-un ciclu permanent al vieții şi al morții, pentru că – aşa cum se exprima Vasile Pârvan – „moartea celor bătrâni imbătrâneşte pe cei tineri”, dar adăugând apoi exclamația: „Ce trist e că putem uita pe morții care ne-au dăruit viitorul!”

• Details
• Contents