Reforma învăţământului superior şi a Universităţii din Cluj din august 1948
The Reform of Higher Education and of the University of Cluj in August 1948

Summary/Abstract: Anul 1948 a reprezentat pentru România o etapă de distrugere a unor structuri, instituţii sociale, a elitei româneşti, în primul rând. În mod tradiţional spaţiul universitar şi academic românesc fusese un teren al afirmării naţionalismului şi a spiritului ştiinţific, dar şi cel al manifestării civismului. Efortul programatic al noului regim de „democraţie populară”, la care au contribuit unele personalăţi aflate “pe linie”, de a distruge fostele structuri sociale şi mentalităţi tradiţionale a vizat brutal lumea universitară şi academică. Prin Reforma învăţământului din 3 august 1948 s-a realizat centralizarea şi controlul total al învăţământului, cel superior pierzându-şi autonomia. Obsesia Guvernului şi a Partidului rămânea după 1948 cu prioritate asigurarea purităţii ideologice a învăţământului universitar , ceea ce a atras după sine obligaţia conducerii Universităţilor, printre care şi „Victor Babeş” din Cluj, de a introduce controlul ideologic privind cadrele didactice, studenţii, programele şcolare, cursurile universitare, regulamentele, activităţile ştiinţifice şi de cercetare, baza materială şi documentară, spaţiile de învăţământ etc. cu scopul anihilării vechiului spirit universitar şi înlocuirea lui cu dogmatismul şi conformismul comunist. Controlul ideologic se referea chiar şi la organizarea şi controlul timpului liber al studenţilor, purificarea publicaţiilor, prin interzicerea din biblioteci a celor „periculoase”, controlul publicaţiilor şi a corespondenţei venite din străinătate etc. Se poate spune că după 1948 toată activitatea ştiinţifică propriu-zisă a fost un efort de implementare a „canoanelor” ştiinţifice sovietice. În perioada 1948-1959 (când Universitatea din Cluj a devenit „Babeş-Bolyai”) „sovietizarea” învăţământului superior românesc, prin impunerea modelului instituţional şi educativ sovietic, a fost justificată prin argumentul că a fost singura alternativă pozitivă privind organizarea cursurilor, bibliografia sau relaţiile interuniversitare. Dar, chiar şi în 1958-1959, când se făcea bilanţul prefacerilor înnoitoare de la eliberarea ţării din robia fascistă, se mai pomenea de nevoia de curăţire a învăţământului universitar de zgura fascistă, mistică şi idealistă, de înlăturare a moştenirilor regimului burghezo-moşieresc.

• Details
• Contents