Les sepultures bogomiles de Vadul Anei
Bogomile Tombs From Vadul Anei

Summary/Abstract: În ceea ce priveşte dispunerea planimetrică în cadrul cimitirului, mormintele atribuite bogomililor nu ocupă un loc anume, fiind răspândite printre celelalte complexe funerare. Faptul că au fost descoperite în cele mai diverse locuri în necropolă, fără a respecta o regulă anume, indică faptul că aceste persoane au făcut parte din comunitatea aceasta încă de la început şi au rămas acolo până în momentul încetării utilizării necropolei. Un alt argument în favoarea acestei afirmaţii îl constituie datarea cu monede care este observabilă de la sfârşitul secolului XV (monedă emisă cândva în anii 1458-1590, găsită în M.263) până în cel de-al treilea sfert al secolului XVI. În viitorul teritoriu al Ţării Româneşti, obiceiul înmormântării cu unul sau ambele braţe flectate din cot, cu palmele aduse pe umeri, la clavicule sau la gât nu este atestat până în secolul XIV. Aceasta se poate datora şi stadiului cercetărilor arheologice. Obiceiul, pentru teritoriul dintre Carpaţi şi Dunăre, nu este atestat la populaţiile nomade de stepă. Pentru perioada mai târzie, astfel de morminte a fost semnalate la Oraşul de Floci (în necropola de pe grindul nr.3), Buzău, Cernica, Dumbrava, Străuleşti, Portăreşti, zona Bucureştiului şi a Cîmpulungului. Situaţia este asemănătoare şi în teritoriul de la este de Carpaţi (viitorul stat medieval Moldova), unde au fost găsite astfel de morminte: Traian (Zăneşti, jud. Bacău), Trifeşti, Hudum (două necropole), Vornicenii Mari. În Dobrogea, astfel de morminte au fost descoperite la Păcuiul lui Soare, Garvăn, Enisala, Nufăru, Isaccea. În Transilvania, au fost semnalate de asemenea morminte în care defuncţii au fost depuşi cu unul sau ambele braţe flectate din cot, cu palmele aduse la umeri. Aici mormintele în mare parte sunt mai timpurii, dar sunt şi foarte rare. În stadiul actual al cercetării, prezenţa unor astfel de morminte în necropole de tip Ciumbrud, în Slovacia sau Ungaria trebuie analizate cu mare atenţie. Dat fiind faptul că la nordul Dunării obiceiul aşezării defunctului în mormânt cu unul sau ambele braţe flectate din cot şi cu palma adusă pe umăr sau la gât este cel mai bine observabilă cronologic, planimetric şi din punct de vedere al obiceiurilor de înmormântare în cimitirele studiate în Banat, consider că este necesară o paralelă între descoperirile de aici şi cele din situl de la Vadul Anei. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în Banat, se poate stabili şi o cronologie a pătrunderii bogomililor sau a principalelor momente în care aceştia au pătruns ori au activat. În teritoriul vecin, în Banatul românesc, morminte în care braţele defuncţilor erau flectate din cot, cu palmele aduse în regiunea gâtului, pe umeri sau pe clavicule au apărut în 14 necropole (Ilidia-Cetate, Gornea-Târchevişte, Ciclova Română-Morminţi, Gornea-Căuniţa de Sus, Cuptoare-Sfogea, Gornea-Pod Păzărişte, Gornea-Ogaşul lui Udrescu, Ilidia-Obliţa, Nicolinţ-Râpa Galbenă, Pojejena-Nucet, ReşiţaOgăşele, Cârnecea-Dealu Bisericii, Berzovia-Pătruieni, Şopotu Vechi-Mârvilă). Din 43 de morminte (unul este dublu). Toate cimitirele se găsesc pe teritoriul actual al judeţului Caraş-Severin. Mormintele au fost găsite atât în necropole cu biserică, dar şi fără. Asupra defuncţilor care au avut braţele flectate din cot cu palmele aduse pe clavicule sau la gât s-au emis două ipoteze. Prima dintre ele este aceea că este vorba de practici rituale de dinainte de înmormântare cu scopuri antivampirice şi a fost legată în special de credinţe ale slavilor. O a doua teorie este cea potrivit căreia aceste morminte aparţin unor persoane de credinţă bogomilă răspândită la nordul Dunării în special din secolul XI. Sub-variante ale acestei poziţii a braţelor au mai fost înregistrate la Hodoni-Pocioroane, Obreja-Sat Bătrân, Vojlovica-Humka Azotara (Banatul iugoslav), Kiszombor-B, Szőreg-Homokbánya (Banatul maghiar, comitatul Csongrád). În general, literatura românească cu privire la erezia bogomilă este destul de săracă şi contradictorie. Cea mai mare parte a literaturii este de natură teologică sau filozofică. Doar într-o foarte mică măsură suntem în faţa unor studii redactate de către arheologi sau istorici. Aceştia din urmă, cu puţine excepţii, se feresc în general să atribuie anumite complexe funerare populaţiei eretice, indiferent de originea sa. Din punct de vedere al interpretărilor istoricilor români asupra problemei ereticilor în spaţiul actual al României au existat diverse variante. De exemplu, A. Balotă, consideră că bogomilismul este vorba mai degrabă de o cultură apărută în teritoriul actual al Bulgariei, „mai aproape de masele populare, de aspiraţiile lor, de preocupările lor”. În timp, ”…sub presiunea ideologiei oficiale creştine a statului şi bisericii feudale, a primit o pecete creştină’’ cu o tentă "…ostilă culturii marilor feudali, a clerului înalt şi a mănăstirilor". Studiile apărute în perioada postbelică şi până în 1989 în bună parte au încercat să justifice lupta populaţiei împotriva feudalilor şi a bisericii chiar dacă sunt recunoscute conjuncturile care au dus la apariţia ereziei la sudul Dunării. Alţi istorici s-au preocupat de locul de unde au pătruns la nordul Dunării, precum şi de zonele unde s-au stabilit (vezi craşovenii şi cei din zona Braşov). Pe teritoriul Ţării Româneşti, nu este menţionat un document expres cu privire la emigrarea unor eretici bogomili, dar este de bănuit că printre grupurile de populaţie colonizate aici de la sudul Dunării, trebuie să fi fost şi eretici. Date exacte asupra etapelor de migrare a sârbilor şi bulgarilor în teritoriile nord dunărene provin din sursele istorice târzii. Dacă pentru secolele XIV-XVI se pot identifica pe alocuri zonele lor de stabilire, pentru secolele XII-XIII, ştim doar că probabil au trecut şi la nordul fluviului ca urmare a persecuţiilor religioase. Sursele literare de după secolul X, redactate la nordul Dunării sunt extrem de sumare. Acestea se rezumă de fapt la o singură scriere, cea a episcopului de Cenad, Gerard şi a fost datată în prima jumătate a secolului XI. Aceasta nu se referă însă la modul de depunere a defunctului în groapă. În aceste condiţii identificarea în teren a mormintelor bogomile este mai degrabă ipotetică. Dacă la sudul Dunării se consideră că sfârşitul secolului XIV este data superioară la care sunt semnalate elemente eretice încă active, nu aceeaşi este situaţia la nordul fluviului. În mod normal, ei nu au mai reprezentat o forţă, dar se pot surprinde manifestări târzii ale lor. În veacul XVII prezenţa lor este încă semnalată documentar în zona de munte a Banatului, la Caraşova, în regiunea Lipovei, Timişoarei şi a Jenopolei. În general, istoricii consideră că ar trebui mai degrabă căutaţi din punct de vedere arheologic, ei putând fi identificaţi prin ritualul specific de înmormântare sau prin monumentele funerare. Probabil că situaţia a fost similară şi în regiunea Ţării Româneşti, unde sunt semnalate pătrunderi de populaţie sârbă şi bulgară. Un prim element care a atras atenţia arheologilor, constă în poziţia braţelor care le aveau defuncţii în morminte. O identificare primară a fost aceea a depunerii braţelor flectate din cot cu palmele aduse pe umeri, la gât sau pe clavicule. Această practică nu spune însă nimic despre eventuala apartenenţă a mortului la o sectă sau alta, ci doar că suntem în faţa unor practici rituale, altele decât cele obişnuite. Plecând de la acest element, în coroborare cu datele istorice, am încercat într-un studiu mai vechi să disting etapele în care au pătruns ori s-au manifestat aceşti posibili eretici pe teritoriul Banatului. Un alt indiciu care poate fi un argument în favoarea faptului că suntem în faţa unor persoane care este posibil să aibă anumite cunoştinţe asupra religiilor dualiste ar fi acele descoperiri de complexe funerare în care s-au găsit inele decorate cu o pentagramă. Ele sunt frecvente în secolele X-XI în tot sudestul Europei (în Ungaria la Szőreg-Homokbánya, Kiszombor-B, în Bulgaria la Hisar, Dălgopol, în fosta Iugoslavie, ca de exemplu la Donji Milanovac, Mačvanska Mitrovica, în România la Capidava, Piatra Frecăţei, Dinogeţia, Păcuiul lui Soare). În ceea ce priveşte cronologia acestor morminte, de pe teritoriul actual al României, putem spune că în mod sporadic sunt întâlnite astfel de complexe funerare încă din secolul XI, dar frecvenţa lor este extrem de redusă. O dată cu secolul XII, acest tip de înmormântări nu mai constituie o raritate şi pentru multe cimitire este chiar o constantă. În funcţie de durata de utilizare a unui cimitir, obiceiul flectării unuia din braţe, sau a ambelor cu palmele aduse pe umeri sau la gât este relativ constant. Limita cronologică superioară sesizată pentru aceste practici, o constituie secolul XVII. Cercetările arheologice viitoare vor putea aduce mai multe clarificări în legătură cu aceste tipuri de practici funerare. De asemenea trebuie spus că în decursul evului mediu au fost identificate în Europa de sud-est mai multe erezii de factură gnostică. Pe baze arheologice sau documentare nu putem face însă diferenţe între diversele secte, unde s-au aşezat şi ce obiceiuri funerare au practicat. Pe plan internaţional, chiar dacă literatura este ceva mai bogată, ea reia în general aceleaşi problematici. Din punct de vedere arheologic, opiniile sunt divergente asupra identificării mormintelor care pot fi atribuite acestor eretici. Lor le-au fost atribuite la un moment dat, în special monumentele funerare din spaţiul fostei Iugoslavii, ca apoi să se revină şi să fie contestată această interpretare.

• Details
• Contents