Interferențe constructive și distructive în viața socială
Konstruktive und destruktive Interferenzen in der gesellschaftlichen Entwicklung

Summary/Abstract: Cu ajutorul teoriei cuantice, în fizică – spun specialiștii – se pot produce acumulări de energie. O sursă modestă de lumină poate să se transforme în radiație de laser, care poate tăia oțelul. Conceptul lui F. Embacher despre teoria cuantelor, demonstrează, cum două raze de lumină, cu aceeași frecvență, proiectate într-un plan pot să-și însumeze energia (interferențe constructive). Dacă, însă, frecvențele se deosebesc, pot să-și reducă energia aproape de zero (interferențe distructive).Adeseori am fost preocupat să regăsesc legile naturii și în viața socială, unde efectul interferențelor constructive le denumim diplomație. Dacă vreodată acțiunile diplomatice se vor putea exprima prin formule matematice va decide viitorul, momentan, însă, putem să ne rezumăm la experimente. Vă ofer un exemplu din viața mea profesională. Transformarea societăţii de după 1948 a permis unor cetăţeni să-şi contureze mici colecţii de obiecte patrimoniale cum ar fi mobilier ţărănesc, ceramica tradiţională sau icoane pe sticlă. Un sas din Sibiu, Rolf Schuller, plecat definitiv în Germania şi stabilit la Gundelsheim (un centru cultural al saşilor transilvăneni, cu o arhivă istorică, cu o bibliotecă şi un muzeu) a fost obligat să se despartă de colecţia sa, să o lase la Sibiu. Aflând însă, că prietenul lui, directorul bibliotecii săseşti din Gundelsheim, Balduin Herter, pleacă în România pentru cercetări etnologice, şi cunoscând faptul, că documentarea propusă necesită o întâlnire prealabilă cu secretarul „Asociaţiei România”, prof. univ. dr. Virgil Cândea din Bucureşti (care reglementa multe activităţi cu străinătatea) l-a rugat, să încerce obţinerea de la secretarul acestei organizaţii, o aprobare pentru exportul (în favoarea d-lui Schuller), unui număr de 10 obiecte culturale, printre care şi unele de artă populară românească (icoane). Ajuns la Bucureşti, directorul Herter, după ce a obţinut avizele necesare din partea lui Virgil Cândea, a prezentat şi doleanţa prietenului său din Gundelsheim, subliniind că se resimte la Gundelsheim în general lipsa de obiecte ale artei populare româneşti, iar muzeul săsesc nu poate etala în expoziţii permanente, astfel de valori. Profesorul Cândea declarase, că nu este competent pentru soluţionarea favorabilă a doleanţei exprimate, dar va încerca să o prezinte unor factori competenţi. Intr-adevăr, după scurt timp, la întâlnirea cu Nicolae Ceauşescu l-a informat că, saşii din Germania solicită pentru muzeul lor din Gundelsheim aprobarea de export a unui număr de zece obiecte culturale, dintre care unele aparţinând artei populare româneşti. Ceauşescu, măgulit, dar şi surprins de intenţiile lăudabile ale saşilor din RFG, a decis, în trei puncte următoarele:- Ministerul culturii va numi o comisie de specialişti şi experţi, care în trei luni va elabora tematica unei expoziţii muzeale complexe săseşti cu implicaţii istorice şi culturale româneşti, care va fi oferită saşilor din Gundelsheim drept expoziţie temporară. Expoziţia să corespundă sentimentelor patriotice ale saşilor, să se evite propaganda socială şi naţională.- „Anul viitor voi vizita la Gundelsheim această expoziţie, şi o voi dona saşilor plecaţi” – a concluzionat secretarul general al partidului.- Acţiunea este strict secretă, în acest sens să decurgă toate lucrările premergătoare.Aceste informaţii le-am primit în calitate de referent cu probleme de muzee la Comitetul județean de cultură Sibiu, ulterior fiind implicat personal în desfăşurarea şi executarea celor stabilite. Într-o zi din primăvara anului 1979 am primit prin poştă invitaţia de a mă prezenta la prof. univ. dr. Virgil Cândea, secretar al „Asociaţiei România”, B-dul Dacia nr. 35 din Bucureşti. M-am simţit onorat, Virgil Cândea fiind un istoric de mare reputaţie. Bănuiam şi pentru ce sunt invitat. Cerusem Ministerului Culturii aprobarea pentru organizarea, în primăvara anului 1980, a unui târg al olarilor români în Germania, la Diessen am Ammersee, precum şi organizarea, în toamna anului 1980, la Sibiu a unui simpozion internaţional pe teme de ceramică. Cu siguranţă, am presupus eu, profesorul. Cândea doreşte detalii despre aceste programe. La data stabilită m-am prezentat în Bucureşti la sediul Asociaţiei România. Am fost însoţit în camera de protocol, unde, mare surpriză, mai aşteptau doi sibieni, pe care în Sibiu îi vedeam zilnic, dr. Cornel Irimie, directorul Muzeului Brukenthal şi dr. Carl Göllner, redactor şef al revistei „Forschungen zur Volks- und Landeskunde”. În încăpere se mai afla profesorul şi istoricul clujean Hadrian Daicovici. După scurt timp a apărut şi profesorul Cândea, care ne-a comunicat că saşii din Germania îşi doresc un muzeu complex şi noi am fost chemaţi să-l realizăm. Ne-a comunicat totodată cele trei puncte stabilite cu Ceauşescu, precum şi faptul, că noi alcătuim comisia stabilită. Dr. Cornel Irimie de la Complexul Muzeal Sibiu urmează să renunţe la acele obiecte de patrimoniu, pe care Horst Klusch le va alege pentru muzeul planificat la Gundelsheim, Hadrian Daicovici trebuia să pregătească prezentarea istorică a Transilvaniei înaintea colonizării saşilor, iar Carl Göllner să realizeze textele care vor însoţi obiectele. Acestui plan i s-a opus Cornel Irimie, Argumentând că Muzeul din Sibiu ar pierde enorm, dacă va fi unicul donator. Cornel Irimie propunea organizarea pro forma, la Sibiu, a unei expoziţii etnografice săseşti, la care să participe cu obiecte şi acele muzee din Transilvania, care deţin patrimoniul săsesc (Bistriţa, Sebeş, Sighişoara, Mediaş, Braşov etc.) Subsemnatul urma să mă deplasez în scopul propus la aceste unităţi şi să selectez obiectele cele mai frumoase, încât, în anul viitor, când va face o vizită în Germania preşedintele ţării să fie mulţumit de aspectul noului muzeu. După discuţii îndelungate propunerea lui Irimie a fost acceptată şi ne-am întors acasă cu sarcini precise şi... strict secrete. În următoarele trei luni Carl Göllner și-a uitat toate conflictele sociale, s-a închis în biroul lui, fiind conştient că lucrează la naşterea unei instituţii de mare importanţă pentru saşii de pretutindeni. Hărţi şi desene decorau scaune şi mese, iar în mijlocul lor, nevasta mea, secretara lui Göllner, scria textele pregătite de membrii comisiei. Redactorul şef îşi pregătise deja un articol pentru „Forschungen ...” precum şi un cuvânt de deschidere pentru noul muzeu. Hadrian Daicovici, între altele, a făcut o vizită la Gundelsheim, studiind spaţiul expoziţional (cinci săli de 21, 45, 54, 30, 30 m/p), iar eu călătoream prin Transilvania, vizitând colecţii, muzee şi depozite, selecţionând bunuri culturale săseşti. Pentru inaugurarea noului muzeu îmi cumpărasem o cravată nouă, în nici un caz de culoare roşie, deoarece am fost rugaţi să evităm propaganda socială şi politică. Rezultatul strădaniilor a fost un proiect de 17 pagini A/3 (o copie am păstrat-o), cu texte despre 538 exponate, din care 194 originale, 3 copii, 6 machete și mulaje, 11 facsimile, 167 fotografii, 135 fotocopii, 17 desene şi 5 hărţi. Ulterior am aflat că acordul elaborat de asociaţia „România şi Ministerul Culturii (îl am în copie) privind expoziţia de la Gundelsheim a fost prezentat de către un delegat curatorului Muzeului din Gundelsheim, care nu cunoştea izvorul şi evoluţia acţiunilor. Când au aflat că expoziţia ar fi fost cerută de către saşii din Germania, au dat telefoane la conducerea Landsmannschaftului, dar nici acolo nu era cunoscută o astfel de solicitare. Drept urmare, considerând oferta drept o capcană politică, au refuzat proiectul oferit, fără să-l citească. Unii din consătenii celor de la Gundelsheim au fost mândri de ferma şi neclintita orientare politică a curatorului, alţii, din generaţiile următoare, s-au gândit la valorile pierdute și au acuzat fostul curator de miopie politică.Exemplul amintit confirmă, că o solicitare timidă și sinceră a unui cetățean străin, de a-și recupera patrimoniul, a evoluat, prin susțineri în lanț a acelor interese, într-o acțiune de mare amploare, punând în mișcare mulți specialiști din viața culturală și politică a țării (interferențe constructive), totul spulberându-se la apariția intereselor divergente (interferențe distructive). Mie, în 1980, mi s-a aprobat târgul olarilor din Germania, am transportat la Diessen am Ammersee, din zece centre şi ateliere de olari români, peste 5.000 de piese. Cu zece zile înainte de deschiderea târgului am aflat că cei 20 olari din cele zece centre, care trebuiau să vândă ceramica, nu au primit avizul de plecare. Cum m-am descurcat, va fi tema unei alte mărturisiri. Cravata cea nouă am inaugurat-o la Diessen, nu puteam să-mi permit pierderi planificate!

• Details
• Contents