Implementarea conceptului de economie circulară în contextul dezvoltării durabile. Studiu de caz comparativ pentru România și Uniunea Europeană
Implementing the concept of circular economy in the context of sustainable development. Comparative case study for Romania and the European Union
Author(s): Alexandra Diana ChirescuSubject(s): Supranational / Global Economy
Published by: EDITURA ASE
Keywords: circular economy; Romania; European Union; statistical analysis; VOSViewer;
Summary/Abstract: Economia circulară este o parte componentă a dezvoltării durabile care presupune optimizarea consumurilor de resurse, prevenirea și reducerea risipei și reutilizarea materialelor. Cu toate că economia circulară este un concept recent apărut în cadrul programelor de dezvoltare din România, există potențial de dezvoltare. Astfel, prin acțiuni de informare și educare, populația poate înțelege care este importanța colectării selective, a reciclării și a reutilizării. De asemenea, este necesar să se realizeze un set de obiective și măsuri prin intermediul cărora să se stabilească un cadru clar și o metodologie pentru acțiunile din cadrul economiei circulare. Mai mult decât atât, se pot realiza platforme prin care să se tranzacționeze deșeurile pentru a se eficientiza procesele logistice și pentru o mai bună recirculare a materiilor la nivelul economiei. Implementarea modelului de economie circulară are un rol esențial pentru realizarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile, ca parte integrantă a Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă 2030. Spre exemplu, țintele setate pentru ODD-ul 12 – Consum și producție responsabile pot fi atinse într-un cadru de timp mai scurt, iar rezultatele obținute pot fi satisfăcătoare, dacă se implementează modelul economiei circulare. În acest context, ținta circularității o reprezintă procesul de producție, mai exact dematerializarea economiei.
Journal: Colecţia de working papers a Facultăţii de Economie Agroalimentară şi a Mediului
- Issue Year: 2021
- Issue No: 5
- Page Range: 60-70
- Page Count: 9
- Language: Romanian