0.00 €
We kindly inform you that, as long as the subject affiliation of our 300.000+ articles is in progress, you might get unsufficient or no results on your third level or second level search. In this case, please broaden your search criteria.
This study in history of ideas looks at the hitherto unstudied subject matter of adaptations of the medieval gnostic movement known as Bogomilism to the needs of modern and postmodern discourses of Bulgarian identity. A wide range of texts of Bulgarian culture relevant for the revitalisation of Bogomilism is analysed, from the first works of writers of the national revival movement, to school textbooks, journalism, essays, fine literature, and esoteric books of the turn of the 20th century. The result is the establishment of connections between different strategies of mythologizing Bogomilism in modern Bulgarian culture and the projects of modernitas preferred by their (often mutually conflicted) authors.
More...
The chapter discusses the development of a collaborative research project, involving a service user-led Coalition of Disabled People, a local authority and a local university. The collaboration was set up to inform the Coalition’s strategic planning and to raise awareness of disability issues locally, mapping assets and resources for/of disabled people, as well as needs and resource gaps. The initial pilot of this “listening project” is critiqued here. It adopted an inclusive approach to the differing roles and competences within the project co-ordinating team, whose members worked together to recruit and train disabled researchers and engage a small sample of participants. The project drew on ideas from emancipatory disability research to inform its approach. The discussion evaluates the benefits and challenges of a collaborative approach to data collection, analysis and dissemination of findings, to achieve meaningful change locally, critically reflecting on praxis and the project’s effectiveness.
More...
Implementation of actions based on consensus and social dialogue builds a proper climate for cooperation among all social forces in order to solve a given problem or achieve a definite goal, also at local community level (Cohen, 1978; Ross, 1967). One of the manifestations of the practical implementation of the concept of participatory democracy and civil dialogue at the local community level, are actions within assumptions of participatory budgeting which may be defined as a form of “collective” decision-making process, within the framework of which, the inhabitants along with the local authorities co-create the city budget (Ganuza, Baiocchi, 2012; Górski 2007). A specific method that enables the checking of the level of willingness of members of a community to undertake common project actions is a participating intervention research. Planning extensive and costly environmental projects such as revitalization projects, should be preceded with implementation of a participatory budget according to methodology of participating intervention research.
More...
Alternativni izvještaj izradilo je Srpsko nacionalno vijeće (SNV). Izvještaj obuhvaća razdoblje od 2015. do 2019. i njime se želi dati doprinos razmatanju primjene Okvirne konvencije za zaštitu nacionalnih manjina (OKZNM) u Republici Hrvatskoj (RH) u okviru 5. kruga praćenja. Ovim izvještajem SNV nastavlja praksu izrade alternativnih izvještaja o primjeni OKZNM-a u Republici Hrvatskoj (RH), koja je započela u prethodnom (četvrtom) krugu praćenja, izradom alternativnog izvještaja SNV-a o primjeni OKZNM-a za razdoblje od 2009 do 2014. [...]
More...
În bagajul cultural al Occidentului, Europa Centrală a fost, vreme îndelungată, un accesoriu neglijabil. Așa s-a întîmplat, mai cu seamă, în spațiul țărilor de limbă engleză, căci francezii s-au descurcat ceva mai bine. Potrivit directorilor de opinie și liderilor politici, de la William Shakespeare la Neville Chamberlain, hotarele civilizației nu se extindeau dincolo de năzuințele teritoriale ale șovăielnicilor monarhi carolingieni. Iar ceea ce era, deja în 1938, o viziune limitată, s-a transformat, după 1945, într-una marcată evident de miopie.
More...
Noțiunea istorică și geopolitică de Mitteleuropa1 nu corespunde unei realități geografice care poate fi clar definită. Ea păstrează prin însăși natura sa contururi vagi și variabile, potrivit cu împrejurările. Așa cum nota recent un eseist german : „în mica mea bibliotecă mitteleuropeană, pot să găsesc argumente pentru a exclude din acest spațiu Noul-Brandenburg, la fel ca și Ucraina și Macedonia. Dar găsesc și argumente pentru a include fără restricție Noul-Brandenburg și Skopje în Mitteleuropa. Imprecizia și fluctuațiile contururilor fac parte integrantă din utopie. (...) Istoricul maghiar Péter Hănak spunea : «Mitteleuropa nu se poate defini decît în raport cu estul și cu vestul și în funcție de relația pe care o întrețin aceste două extremități ale continentului».
More...
Formularea problematicii, acel „asupra paradigmei” din titlu, presupunea că ne vom ocupa de o chestiune în devenire, că vom propune o proiecție spre viitor, că vom elabora, într-o manieră futurologică, o nouă construcție geopolitică, în vreme ce, de fapt, noi doream mai curîncl să definim un spațiu rupt de restul lumii, în care cîteva afinități socio-culturale comune ar ține loc de rațiune de a fi și ar fi oferite ca model. O simplă privire a acestui program ne convinge, într-adevăr, că majoritatea subiectelor tratate își propun să marcheze o comunitate a trecutului sau se străduiesc să construiască imaginea unei identități comune a acestui mic număr de țări.
More...
Curînd după terminarea celei de a doua conflagrații mondiale, a avut loc la Geneva o conferință în care s-au reunit intelectualii marcanți ai Europei, care au discutat și s-au confruntat asupra viitorului bătrînului nostru continent. „Vedetele” acestei reuniuni au fost filosoful german Karl Jaspers, care reprezenta valorile democrației occidentale, și esteticianul Georg Lukăcs, care tindea să ilustreze pretinsa superioritate a țărilor răsăritene în drum spre socialismul ce le-a dus la inevitabila catastrofă. La acest conclav academic Jaspers i-a spus franc lui Lukăcs: „Dumneata dorești balcanizarea Europei, eu doresc helvetizarea ei”. Desigur, în 1946 cînd totul era încă fluid, cînd Estul nu se statornicise în tiparele rigide ale stalinismului importat cu forța,Jaspers preconiza un model posibil. Azi, actualitatea a devenit acută. Prin helvetizare, gînditorul german nu înțelegea o helvetizare a Europei în cantoane, ci o confederalizare a unor state independente, cu specificul lor, dar păstrînd anumite valori fundamentale ca libertatea, valoarea existenței individuale, respectarea drepturilor minorităților, societatea civilă consolidată, dreptul imprescriptibil la proprietate și last but not least relații civilizate între state și indivizi. Nu represiune, nu un naționalism tribal și xenofob, nu domnia bunului plac, la latitudinea unor comitagii autoinvestiți cu puteri absolute și capricioase. Jaspers afirmase odată că spiritualitatea europeană se întemeiază pe trei piloni de bază : profunzimea gîndirii elene, claritatea spiritului juridic roman și patosul eroic al profeților ebraici. într-un fel, preocupat de continuitatea axiologică a temeiurilor adînci ale Europei,Jaspers, în intervenția sa de la Geneva, pășea pe urmele istoricului elvețian Jakob Burckhardt, originar din Basel, o urbe ce reprezintă o Europă abreviată istoric și geografic, o Europă în miniatură. Burckhardt era acut interesat de crizele istorice, întrucît o fisură provoacă discontinuitatea, amenință umanismul, cu valorile sale culturale, zestre axiologică față de care istoricul din Basel manifesta mai mult decît o preocupare științifică, era angajat existențial vizavi de această Europă, eréde legitimă a umanismului clasic. Depășirea crizei rezidă în restaurarea continuității și în statuarea perenității valorilor culturii europene.
More...
De o atenție insuficientă s-a bucurat, din partea istoriei noastre culturale, revista L'Europe Centrale care a apărut la Praga, în limba franceză, începînd din toamna anului 1926. Publicată săptămînal de un comitet de redacție în spatele căruia se afla probabil Ministerul de Externe cehoslovac, revista intenționa să promoveze înțelegerea și colaborarea dintre țările zonei europene respective, dînd substanță și coerență colaborării unor entități statale ieșite, în cea mai mare parte, din ruinele vechilor imperii: Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia. O spune clar un Cuvînt înainte din primul număr al revistei : „Scopul nostru esențial este de a face cunoscute popoarele Europei Centrale și de a lucra, după modestele noastre puteri, la apropierea lor”. în locul termenului și al conceptului german de Mitteleuropa, această nouă diplomație — nu fără concursul celei franceze -încearcă să introducă o nouă viziune, o nouă coerență și, bineînțeles, o nouă aranjare a intereselor. Din această nouă alcătuire a hărții diplomatice central-europene, la care vor mai colabora pe plan cultural reviste ca „Europäische Revue” a prințului Rohan sau „Revue de l’Europe du Sud-Est” a Centrului de Studii și Cooperare Balcanică de la Paris (de inspirație românească : președinte — Dimitrie Drăghicescu, secretar și director al revistei — M. Bădescu), au ieșit și Mica înțelegere și Alianța Balcanică. Cu toată lipsa lor de eficiență în fața amenințării ruso-germane, ele sînt mărturia că țările Europei Centrale și, nu în ultimul rînd, România -înțelegeau pe atunci să se organizeze ; primul pas trebuia făcut în domeniul cel mai deschis acestui fel de colaborare: în cultură.
More...
Înainte de toate, daca ne este permisă o generalizare într-un cadru atît de complex cum este cel reprezentat de literaturile Europei Răsăritene, găsesc că trei oameni, trei personalități ar fi mai în măsură decît mine să întreprindă o încercare atît de dificilă. Toți trei sînt binecunoscuți cercetători la unele dintre cele mai mari universități americane și au contribuit din plin și temeinic în a face mai accesibile în Occident literaturile din Estul Europei. Toți trei sînt poligloți și toți trei au o aceeași predispoziție pentru comparație, mediere, integrare: René Wellek, de la Universitatea din Yale, una din figurile centrale ale „literaturii comparate” și, nu mai puțin, un cercetător care a continuat să se ocupe de literatura lui de baștină, literatura cehă; Mircea Eliade, de la Universitatea din Chicago, unul dintre cercetătorii de vază în domeniul „religiei comparate” și, nu mai puțin, scriitor însemnat în limba română; și al treilea, Czeslaw Milosz, de la Universitatea din Berkeley, critic, istoric și traducător din poezia poloneză și probabil cel mai mare poet polonez în viață și, nu mai puțin, un remarcabil scriitor și eseist. Cu toate acestea, temerara încercare nu le-a revenit lor, ci mie-. Ce anume înțeleg prin termenii de „Europă Răsăriteană” și „literatură a Europei Răsăritene”? Este vorba în primul rînd de o paranteză vagă și plurilingvă oscilînd între mai definibila Germanie, la vest, și Rusia, la est. Dar în vreme ce literaturile rusă și germană au fost studiate cu dragoste și aclamate chiar pentru figurile de mîna a doua și a treia, numai patru premii Nobel, dintr-un total de șaptezeci și patru atribuite în acest secol, au fost considerate o recunoaștere suficientă pentru a pune în evidență roadele literare ale acestei „paranteze” est-europene, cu un Nobel mai mult decît mica Danemarcă. Și totuși, Europa Răsăriteană cuprinde unsprezece țări cu o suprafață de 748000 de mile pătrate, locuite de circa 114 milioane de locuitori, care vorbesc cincisprezece limbi diferite.
More...
1. Ei bine, da. însă perceperea acestui vis necesită o doză de sofisticare, de înțelegere a istoriei și deschidere spirituală. Cultura de masă e o cultură națională. Visul Europei Centrale nu este un fenomen de masă; el este un fenomen romantic și subversiv. Noțiunea de Europă Centrală transcende granițele blocurilor politice și le pune sub semnul întrebării. O parte a Europei Centrale se află în Vest, iar o alta în Est. Afinitățile acestora sînt un fenomen istoric, și el are rădăcini adînci; deosebirile sînt superficiale. Europa Centrală supraviețuiește sub forma unui ideal; idealurile vechi de secole nu dispar fără urmă. Cum învață popoarele care trăiesc împreună să coexiste unul cu altul? Diversitatea este o stare de fapt; respectarea realității este imposibilă fără respectarea diversității. Cultura Europei Centrale ne oferă o șansă naturală de a ne extinde orizontul.
More...
The extension of Croat national identity to a particular Balkan ethnic and confessional group, namely the Catholics of Bosnia and Herzegovina, caused a dichotomy between their cultural and political identities, which has followed this integral element in Bosnian and Herzegovinian history since the end of the 19th century. Accomplished in a symbiosis of the Romantic ideology of the Croatian Party of (Historic State's) Right and political Catholicism, the Croat absorption of Bosnia and Herzegovina’s Catholics was imagined as being in the service of a future Croatian state. Construed thus, they remained until the international recognition of Croatia and of Bosnia and Herzegovina in 1991 and 1992, with the exception of the period of the Quisling Independent State of Croatia (1941‐1945), a nation without state. With the disintegration of Yugoslavia and the birth of the new states, Bosnia and Herzegovina’s Croats found themselves in a new historical situations, between two possibillities: the mythic, thousand‐year dream of Croatia as the "mother‐land" and Bosnia and Herzegovina as an (un)wanted geopolitical reality. Consequently, this new political context of the state required a new national "text," which is to say a harmonisation of cultural and political (state) identity. Experience both during and since the war (from 1991 to 2014) has shown that attempting to resolve the so‐called "Croat Question" by promoting an exclusive relationship between ethnic labels and territory (ethno‐territorialisation) has not succeeded in removing the existing dichotomy and has, indeed, served only to deepen it, while also alienating the Croats of Bosnia and Herzegovina from their primary living.
More...
The destruction of the Thracian Bulgarians in 1913 was genocide and ethnic cleansing of the Bulgarian population in the southern part of the region of Thrace during and soon after the Inter-Allied War. It was carried out by the regular army of the Ottoman army and the bashibozuka. The affected areas in which genocide is being committed against the Thracian Bulgarians include Eastern (Odrina) Thrace and Western (White Sea) Thrace.
More...
Fabricating a „Pomak ethnicity“ is crucial for keeping the state borders set by the Lausanne Peace Treaty and certain Balkan states have been making efforts to assimilate the Bulgarian Muslims within their territories by grouping them into a „Pomak ethnic group“, thus preventing any possibilities for them identifying as Bulgarians.
More...
This article proposes the perception of the „other“ as a response to cultural diversity related to the idea of multiculturalism. In historical perspective and the intensifying globalization processes creating the concept of cultural inequalities are the focus of this article. The geographical location of the Balkans and the instability of the international scene address „collective diversity“ and are a prerequisite for cultural, social and identity continuity. In support of the in-depth analysis on the topic, I conclude with data from a national survey, summarizing the reasons for social distance and discontinuity from of the Bulgarian population compared to the refugees.
More...
The focus of the current paper is the ethno-religious processes in Germany (2000 – until now), in the context of national and international security. To acquire information on the subject, the methods of intelligence from open sources – OSINT (mainly via the Internet) were used. With the availability of so much information, it is important to „sift“ only that which is from official and reliable sources, in order to be able to correctly assess the current situation and create the most accurate possible forecast for the near future. First, the concepts of ethno-religious processes, national and international security are clarified, after which the focus shifts to the state of Germany. Brief information about the country is given there, together with statistical data (as of December 2022), which give us information about the current ethno-religious situation. In the subsequent chapter, a forecast for the coming years is drawn up regarding possible future threats from a „new generation“ to the national security of the country, and also to the international one, together with the consequences if they are not countered in time and preventive measures that should be are observed and implemented.
More...
Die ersten albanischen StudentInnen gingen genau zu jener Zeit nach Österreich-Ungarn, als das Osmanische Reich bemüht war, seine Strukturen nach den großen Aufständen in den albanischen Territorien wieder zu festigen. Diese StudentInnen, die aus patriotischen Familien stammten, fanden in der Habsburgermonarchie, die ihnen Bildung und Kultur vermittelte, einen idealen Nährboden zur Entwicklung patriotischer, kultureller und literarischer Aktivitäten zugunsten der Albanischen Frage. Ihre Tätigkeiten waren anfangs individueller Natur, sowohl innerhalb der albanischen Territorien als auch außerhalb in den albanischen Kolonien.
More...
Pisanje o sodobnih diasporičnih procesov smotrno pripomore k razumevanju vloge, ki jo ima albanska diaspora v kontekstu albanske družbe in pri opredeljevanju odnosa, ki se oblikuje “tam nekje” med domovino in Albanci po svetu. V pričujočem članku ki je sestavljen nekako iz dveh” pa pol” delov, se povzame rele vantno literaturo o globalni mobilnosti in modernih diasporah. Deloma se članek osredotoča na konkretni primer albanske diaspore, ki je, kot politični subjekt, prišla na kosovsko prizorišče šele s procesom razkosanja albanskega etničnega prostora in po albanskm osamosvajanj na začetku XX. stoletja.
More...