We kindly inform you that, as long as the subject affiliation of our 300.000+ articles is in progress, you might get unsufficient or no results on your third level or second level search. In this case, please broaden your search criteria.
This article considers the possible roles to be played by the United Nations Security Council (SC or Council) with regard to the permanent International Criminal Court (ICC). The power of the SC to react to international crimes threatening international peace and security has been acknowledged in the Rome Statute creating the ICC. In this article, the provisions of the Statute are compared with the decisions of the main political organ of the UN. The SC’s impact on the Court occupies central place in the analysis, as the Council may undermine the independence and impartiality of the ICC. Without proper coordination between the two bodies the traditional dilemma of peace versus justice could gain a new dimension.
More...
Language is not only a way of communicating; it bears the culture, identity, history and a sense of belonging to a society of those who use it. Therefore language needs protection, especially if it is a language of a minority. With Slovakia’s 2009 amendment of its State Language Law, the internationally recognised rights of every 7th citizen of Slovakia are endangered. The new law has not only caused a major source of international conflict between Hungary and Slovakia but has been the subject of intervention by the OSCE High Commissioner on National Minorities. Despite being a party to the Framework Convention on the Protection of National Minorities and the European Charter for Regional or Minority Languages, Slovakia is slowly detouring from its path towards recognition of the rights of those of its citizens who happen to belong to a minority group. This paper analyzes the main changes brought about by the newly amended law, which entered into force on 1 September 2009. It gives a concise overview of international conventions on language protection, followed by an in-depth analysis of the new provisions of the State Language Law in Slovakia and its impact on the status of minorities in the country.
More...
On 7th October 2008 the ECHR declared inadmissible an application submitted by Preußische Treuhand GmbH & Co. KG a. A. against Poland. The applicant company claimed – on behalf of 23 individual applicants – that Poland violated Article 1 of the Protocol No 1 to ECHR by illegal expropriation of German property located within the former German territories east from the Oder-Neisse line which after the World War II were transferred to Poland. This paper examines the essential questions of international public law that arise from this case as to the admissibility of the claim.
More...
This article discusses international law mechanisms for dealing with electronic threats generated from the territory of one state and directed against a foreign sovereign. It analyses the possibility to recognize a cyber-attack as an act of international aggression and shows existing difficulties at the present state of the international debate. It then turns to the traditional notion of state responsibility for lack of due diligence as a source of state’s responsibility for cyber-attacks. Such due diligence should be guaranteed through sufficient criminal law regulations that are properly executed in order to effectively prevent and prosecute electronic attacks. In this context the article posits that an international debate is required with the aim of establishing international guidelines. The results of such a debate should than allow for the harmonization of national criminal law regulations. Although the author points to the need for an international debate on the system for protection against cyber-attacks on states’ key electronic infrastructure, she also emphasizes already existing international obligations for states to take responsibility for attacks conducted from their territory.
More...
A list of Polish publications on international and European law in 2009.
More...
Selected jurisprudence of the Polish Supreme Court involving questions of extradition and the application of the international agreements.
More...
The efficiency of international law in resolving historical problems depends on the belief of States in law as an implement for ordering their mutual relations. States’ uniformity of views concerning the past, as well as their common expectations for the future, are decisive in the formation of this belief. Common appreciation of the past is of particular significance, because international legal rules and norms are the result of historical experiences. Consequently, lack of common vision of the past is responsible in practice for the discrepancy between Sein and Sollen. As Philip Allott pointed out, international law is a bridge between our past and future. However, unless there is a common consent on history by states and nations, this bridge is fragile. As a result, rules and norms of international law are not able to overcome the toxic past of nations, as is evident in, e.g., contemporary Polish-Russian relations. What is more, lack of a common understanding of history by states and nations connected by a common past can even lead to an exacerbation of unresolved historical disputes. Recently, this has been demonstrated in the case of Kosovo, where the weakness of international law is manifested.
More...
Ca urmare a analizării efectelor deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională pentru a declara o lege neconstituţională, se poate argumenta că aceste decizii: sunt generale şi obligatorii; produc efecte numai în viitor; dispun de autoritatea de lucru judecat; prezintă asemănări atât cu abrogarea, cât şi cu nulitatea, creează obligaţii speciale pentru Parlament, Guvern, Preşedintele României, şi instanţele de judecată; se bucură de o configurare juridică complexă şi specifică care le plasează într-o categorie aparte. Drepturile conferite de Legea nr. 221/2009 sunt drepturi de creanţă, pentru protejarea cărora sunt aplicabile atât dispoziţiile constituţionale române ale articolului 44, cât şi cele ale Protocolului Adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului (articolul 1), care garantează dreptul de proprietate. Astfel se ajunge la concluzia că sistemul juridic român trebuie perfecţionat pentru a conferi deplină satisfacţie şi aplicare dispoziţiilor articolului 147 din Constituţie.
More...
În pragul intrării în vigoare a noului Cod civil român (2009) ni se pare că regula la care s-a oprit doctrina şi jurisprudenţa noastre în materia riscurilor în contracte de mai bine de un secol, „res perit domino”, este un mit. Izvorul acestui mit se regăseşte în opera greşit interpretată a jusnaturaliştilor. Aparenţa sa a fost alimentată de terminologia eronată a Codului civil francez care a vorbit în materie obligaţională de „risque de la chose”, terminologie preluată şi de Codul civil român, de coincidenţa dintre proprietate şi riscuri în cazul tipic al transferului automat al proprietăţii la încheierea contractului şi de creditul nejustificat acordat unor discursuri pompoase ce au precedat adoptarea Codului civil francez. În realitate, arheologia codului nostru civil, ca şi a codului civil francez, relevă o altă realitate de la care, credem noi, interpreţii secolului al XIX-lea, în special Planiol şi Capitant, s-au îndepărtat fără motiv, resemnându-se fatalist în faţa confuziei legiuitorului între riscul lucrului şi riscul contractului. Art. 971 C. civ. reglementează doar ipoteza transferului automat al proprietăţii odată cu acordul de voinţă, dar rămâne tăcut în legătură cu ipotezele amânării transferului proprietăţii, adică exact în legătură cu acele situaţii în care capătă miză practică identificarea unei reguli generale. Inovaţia Codului Napoleon, transferul solo consensu al proprietăţii, nu a făcut decât să întărească regula din dreptul roman cu un nou argument: cumpărătorul suportă riscurile nu în calitate de creditor, ci în calitate de proprietar. Cu toate, în cazul contractelor sinalagmatice calitatea de proprietar este nerelevantă din perspectiva riscului contractului, unde problema se judecă într-un registru binar dat de calitatea de debitor sau creditor. Ca şi în cazul regulii generale a riscului contraprestaţiei, epuizarea prin executare a raportului juridic în elementele sale fundamentale este cel care impune şi soluţia riscurilor (art. 1020 C. civ.). Or, în materia vânzării obligaţia care justifică dreptul la preţ este aceea de a da proprietatea. Obligaţia de predare a fost considerată neglijabilă de legiuitorul nostru (art. 971 in fine C. civ.), probabil în considerarea caracterului ei instrumental. Obligaţia de conservare a lucrului vândut, privită de legiuitor ca obligaţie de diligenţă, este reputată executată dacă bunul piere fortuit. Aşa stând lucrurile, riscul preţului trebuie asociat cu executarea obligaţiei de a da, reper care nu conduce la soluţii identice cu aplicarea criteriului proprietăţii. În cazul vânzării reale, în care vânzătorul nu mai are nimic de prestat în legătură cu transferul proprietăţii, el a executat suficient pentru a păstra dreptul la preţ. În cazul vânzării obligaţionale, când transferul proprietăţii nu se realizează automat, ci depinde încă de o prestaţie a cumpărătorului, riscurile se transferă odată cu executarea obligaţiei de a da. O astfel de optică schimbă soluţia acceptată actualmente
More...
Principiile generale în domeniul transferului derivat al dreptului de proprietate diferă semnificativ în codurile statelor europene. Pe plan european, problematica transferului dreptului de proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare poate fi analizată pe trei niveluri, fiecare dintre acestea având două principii antagoniste corespunzătoare. Primul nivel este reprezentat de antagonismul dintre Principiul consensului şi Principiul tradiţiei, pe cel de-al doilea nivel se confruntă Principiul unităţii şi Principiul separării, iar al treilea nivel opune Principiul cauzalităţii Principiului abstracţiunii. Atunci când a legiferat în privinţa transferului derivat al dreptului de proprietate, fiecare legiuitor naţional a ales o construcţie bazată pe o combinaţie între aceste principii. Principala sursă de inspiraţie a sistemelor europene în materie de transfer al dreptului de proprietate este dreptul roman. Din punct de vedere istoric, dreptul roman reprezintă rădăcina tuturor celor trei variante moderne cuprinse în principalele coduri civile continentale: varianta franceză, varianta germană şi varianta austriacă. Dreptul francez şi cel german au reprezentat variante diametral opuse, în timp ce dreptul austriac şi cel elveţian au optat pentru calea de mijloc. Principiul abstracţiunii este indisolubil legat de numele lui Friedrich Carl von Savigny, cel care i-a conferit bazele dogmatice, precum şi de ştiinţa pandectistă germană din ultima jumătate a secolului al 19-lea. Ulterior, teoria contractului real a fost introdusă în Codul Civil German începând cu anul 1900. Premisele legale efective privind transferul dreptului de proprietate se regăsesc în Codul Civil German (Das Bürgerliche Gesetzbuch – BGB), la articolul 929 pentru bunurile mobile şi la articolul 873 pentru proprietăţile imobile. În dreptul german, pe lângă contractul de vânzare-cumpărare, este necesar un al doilea contract pentru transferul dreptului de proprietate. Pentru bunurile mobile, acesta constă în acordul părţilor (Einigung) şi actul propriu-zis de predare (Übergabe), iar pentru proprietăţile imobile, constă în acordul părţilor (Auflassung) şi înregistrarea în cartea funciară (Eintragung). Documentul de obligare (das Verpflichtungsgeschäft) şi documentul real (das Verfügungsgeschäft) sunt două documente distincte şi separate în dreptul german. Principiul abstracţiunii este cel care reglementează raportul dintre aceste două contracte. În accepţiunea externă, acesta presupune că valabilitatea şi eficienţa documentului real (das Verfügungsgeschäft) sunt independente de valabilitatea şi eficienţa documentului de obligare (das Verpflichtungsgeschäft) pe care se bazează. În accepţiunea internă, principiul abstracţiunii dovedeşte că din punct de vedere al conţinutului său, contractul real în sine este abstract şi acauzal. Efectele principiului abstracţiunii între părţile contractante se materializează în faptul că vânzătorul, victima unui document de obligare nevalabil, nu p
More...
Răspunderea transportatorilor aerieni pentru prejudiciile suferite de către pasageri în urma vătămărilor corporale sau decesului unui pasager intervenite în timpul unei curse aviatice este reglementată internaţional de Convenţia de la Varşovia şi de Convenţia de la Montréal. Cele două convenţii de o importanţă covârşitoare în stabilirea răspunderii companiei aeriene stabilesc reguli diferite în ceea ce priveşte limita prejudiciului şi dovedirea culpei companiei aeriene. De aceea este important de stabilit cu exactitate norma internaţională aplicabilă fiecărui caz. România a ratificat Convenţia de la Varşovia prin Legea nr. 1213/1931, iar prin O.G. nr. 107/2000, aprobată prin Legea nr. 14/2001, a ratificat Convenţia de la Montréal. În prezentul articol se analizează Convenţia de la Montréal în ceea ce priveşte răspunderea transportatorilor aerieni pentru decesul sau vătămările corporale suferite de pasageri. Analiza este realizată atât din punct de vedere istoric, de la momentul adoptării în contextul legal internaţional existent la acel moment, prin prezentare comparativă a Convenţiei de la Varşovia cu etapele importante şi necesare ale modificărilor suferite, cât şi din punct de vedere al aplicabilităţii şi mai ales al importanţei principiilor pe care le-a consacrat.
More...
Libera circulație a persoanelor reprezintă una dintre libertățile fundamentale ale Uniunii Europene, potrivit căreia fiecare cetățean al Uniunii Europene are dreptul la liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre. Exercitarea nestingherită a tuturor drepturilor oferite de libera circulație a persoanelor necesită standarde obiective și un tratament egal în ceea ce privește aspectele legate de desfășurarea liberei circulații a membrilor de familie a cetățeanului UE, a dreptului de a-și reîntregi familia. Astfel, a luat naștere necesitatea protecției familiei cetățeanului in libera circulație. Sunt prezentate principalele prevederi normative in domeniu cu privire la membrii de familie ai cetățeanului UE: Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora și Directiva 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei precum și implementarea acestora în statele membre. Curtea de justiție a Uniunii Europene, prin jurisprudența sa, a clarificat principalele probleme apărute în transpunerea acestor norme. Cu toate acestea, implementarea unor domenii, ca parteneriatul înregistrat, homosexualitatea etc., rămâne îngrijorătoare. Scopul lucrării este de a contura o imagine de ansamblu asupra conținutului teoretic și practic al tratamentului familiei cetățeanului Uniunii Europene în libera circulație a persoanelor.
More...
Rezultatul deliberării judecătoreşti este consemnat în scris într-o minută conform art. 258 C. pr. civ., regula fiind menţinută şi de art. 395 NCPC. În acest fel este fixată soluţia dată litigiului. Minuta cuprinde menţiunile impuse de art. 258 C. pr. civ. fiind identică cu dispozitivul hotărârii şi este semnată de către judecătorii ce au participat la deliberare. Obligativitatea întocmirii unei minute nu se regăseşte în toate sistemele de drept. În Quebec, Belgia sau Franţa nu se întocmeşte minută fixarea soluţiei producându-se odată cu redactarea şi motivarea hotărârii. În Armenia însă soluţia se anunţă de către judecător după deliberare, pronunţarea se consemnează într-un proces verbal, iar hotărârea se redactează ulterior. Sistemul adoptat de legiuitorul român în cadrul căruia soluţia este consemnată într-o minută prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje şi apare minoritar în peisajul sistemelor de drept occidentale. De lege ferenda în situaţia cauzelor complexe (complexitatea urmând a fi apreciată de la caz la caz de către instanţă) ar trebui să se renunţe la obligativitatea întocmirii unei minute urmând ca termenul de pronunţare a hotărârii să se confunde cu termenul de redactare a hotărârii judecătoreşti.
More...
Studiul analizează instituţia fideiusiunii din perspectiva dispoziţiilor Noului Cod civil. Sunt supuse atenţiei definiţia, felurile, caracterele, efectele şi stingerea fideiusiunii. În cuprinsul studiului se găsesc trimiteri permanente la dispoziţiile din actuala reglementare, împrejurare de natură să asigure o mai bună înţelegere a noilor dispoziţii dedicate fideiusiunii.
More...
Studiul intitulat „Contractul de fiducie reglementat de Noul Cod civil” îşi propune să analizeze instituţia fiduciei, în general, evoluţia ei istorică din epoca romană până în epoca contemporană, efectele acesteia în mai multe ţări europene sau aflate pe continentul american. În analiza efectuată, am abordat instituţia trust-ului anglo-saxon cu largă răspândire în Regatul Unit, Statele Unite, ţări aparţinând Commonwelth-ului, instituţie pe care am considerat-o ca fiind la originile fiduciei reglementate de unele ţări latine aparţinând continentului european dar care nu se identifică cu fiducia, instituţie care rămâne fidelă originilor sale romano-germanice. Am continuat în analiza fiduciei, cu reglementarea franceză începută în 2007, continuând cu reglementarea propusă prin Noul Cod civil român, reglementare extrem de asemănătoare celei franceze. Am prefigurat efectele fiduciei în dreptul românesc, inclusiv efectele fiscale, făcând în acelaşi timp şi propuneri pentru completarea legislaţiei fiscale neacoperitoare în acest moment a instituţiei fiduciei. Ne-am prevalat în studiul efectuat de un material bibliografic restrâns, nedublat de validarea practică a instituţiei prin soluţii jurisprudenţiale, în primul rând pentru motivul că instituţia fiduciei a renăscut după mai bine de un mileniu de uitare sau de manifestare latentă şi timidă sub diferite forme dar şi pentru faptul că este o instituţie absolut nouă pentru peisajul juridic românesc. Ne-am hazardat să extragem câteva concluzii care, sunt totuşi premature, nevalidate de doctrină sau jurisprudenţă, în speranţa că o bună parte din aceste concluzii vor devenii principii de bază ale acestei noi instituţii.
More...