Author(s): / Language(s): Romanian
Volumul de față reprezintă o premieră în peisajul editorial românesc, fiind o radiografie a învățământului românesc din perspectiva limbilor studiate și a oportunităților disponibile de găsire a unui loc de muncă pentru cunoscătorii de limbi străine. Cercetarea întreprinsă de un colectiv de 30 de autori prezintă în amănunt, inclusiv prin mijloace grafice și fotografii, valorificând sursele de informare disponibile, pregătirea multilingvă în România – la nivel preuniversitar, universitar și postunivesitar, precum și în context extrașcolar –, la aceasta adăugându-se o analiză amănunțită a competențelor lingivistice și a inserției pe piața muncii din România. Cele șapte anexe completează și sintetizează informațiile cuprinse în capitolele cărții.Cartea se adresează, așadar, nu doar profesorilor de limbi străine sau angajatorilor, ci și tuturor acelora care sunt interesați să afle detalii riguros documentate despre prezența limbilor materne și moderne în mediul educațional și profesional românesc, în contextul unui mediu european și internațional dinamic din punct de vedere economic, social și politic, în care cunoașterea limbilor străine de către cetățenii români, dar și cunoașterea limbii române de către cetățenii străini care studiază și lucrează în România reprezintă un element care poate asigura o bună inserție pe piața educțională și a muncii.The present volume is unique on the Romanian publishing market, as it is a comprehensive overview of the Romanian education system from the perspective of the languages present in the curricula and of the opportunities for insertion on the labour market available for language proficient individuals. The result of research undertaken by a group of 30 authors, the book provides extensive details on and a cross-regional comparison of the opportunities for studying languages at pre-university, university and extracurricular level, with valuable appendices that complement and summarize the information presented throughout the book.The volume is therefore aimed not only at foreign language teachers or employers, but also at all those who are interested in finding out rigorously documented details about the presence of languages in the Romanian educational and professional environment, against the background of a dynamic economic, social and political European and international context, in which proficiency in foreign languages by Romanian citizens, as well as the mastery of the Romanian language by foreign citizens studying and working in Romania, are key elements that may ensure a good insertion on the educational and labor market.
More...