Author(s): Author Not Specified / Language(s): Romanian
Issue: 4/2022
Laureații Noii Reviste de Drepturile Omului nu intrau în categoria personalităților des premiate. Prezențe publice ca urmare a activismului lor, aceștia s-au dedicat cu totul împlinirii aspirațiilor și au fost, în variate feluri, neconvenționali, deci deseori incomozi. De data aceasta acordăm premiul NRDO pe anul 2022 lui Cristi Danileț, un magistrat cu o lungă serie de recunoașteri: premiul Grupului de Dialog Social, în 2021, „pentru susținerea de-a lungul anilor a independenței justiției”; premiul „pentru proiectul de educație juridică adresat copiilor mici”, Gala Oameni pentru Oameni, anul 2014; premiul „Promovarea medierii în rândul studenților”, Gala Excelenței în Mediere, tot 2014; premiul de excelență al Editurii Universitare pentru lucrarea Ghid de mediere, 2010; premiul „Mircea Manolescu’’ pentru volumul Corupția și anti-corupția din sistemul juridic, al Uniunii Juriștilor din România, 2009; premiul „Cel mai apreciat judecător de la Tribunalul Cluj”, Baroul Cluj, 2009; premiul de excelență pentru activitatea în reforma justiției, Gala Premiilor Media de Excelență, 2008; premiul pentru comportament civic și participare publică acordat asociației ”SoJust”, inițiată de Cristi Danileț, onorând raportul Sistemul juridic din România, Gala Societății Civile, 2007.
More...