Meşteşugari români între tradiţie şi modernitate (secolele XII–XX)
Studiul subliniază importanţa tematicii pentru istoria economică românească dintr-o perspectivă a trecerii în revistă a evoluţiei activităţii meşteşugăreşti în spaţiul românesc. În mod special se dezbat aspecte ce vizează transformările suferite de activităţile productive, modificări determinate de noile invenţii şi inovaţii tehnice venite dinspre Apus, cadrul legislativ impus şi regimul politic instaurat. Odată implementate, toate acestea vor modifica întreaga activitate meşteșugărească, afectată şi de concurenţa industrială şi de consumatorii care nu se mai mulţumesc cu ceea ce se oferea, ci devin din ce în ce mai pretenţioşi, mai selectivi în oferte. Industria manufacturieră, de inspiraţie turco-fanariotă sau austriacă, s-a dezvoltat în spaţiul românesc, deşi la o scară redusă faţă de alte regiuni ale Europei. Existenţa ei a fost însă profund marcată de regimul comunist care începea la 11 iunie 1948 naţionalizarea fabricilor şi atelierelor de producţie. Această măsură legislativă va avea ca principal efect pierderea conştiinţei de sine a unei ramuri productive clădite pe parcursul mai multor secole de existenţă. Ca atare, în studiul de faţă, se doreşte radiografierea unui fenomen complex referitor la meşteşugul românesc, menit să întregească panorama istorică a meşteşugurilor în întreg spaţiul european.
More...