Author(s): Vasile Alexandru / Language(s): Romanian
Issue: 2/2024
1. Instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că, în prezenta cauză, reclamanta nu a solicitat și obligarea pârâților plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, însă pârâta UAT Comuna I a fost chemată în judecată în calitate de emitent al actelor administrative contestate, iar Viceprimarul Comunei I, în calitate de contrasemnatar al raportului de evaluare a performanțelor individuale nr. X/06.01.2022 (f. 198 Vol. II dosar fond), raportul de evaluare menționat conținând semnătura și ștampila evaluatorului Primarul Comunei I, precum și semnătura persoanei care a contrasemnat raportul Viceprimar B. De asemenea, pârâta UAT Comuna I este autoritatea publică emitentă a raportului de evaluare menționat, precum și a adresei nr. Y din 12.07.2022 contestată de reclamantă, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, având calitate procesuală pasivă în prezenta cauză; 2. Instanța de fond s-a referit în mod corect la dispozițiile art. 621 , art. 622 și 627 din Legea nr. 188/1999, în temeiul căreia a fost emisă hotărârea Guvernului în conformitate cu care a fost întocmit raportul de evaluare contestat, pârâții utilizând, la întocmirea raportului de evaluare, formularul prevăzut în Anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, fără a face nicio referire la metodologia prevăzută în Anexa nr. 6 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019. Pe de altă parte, față de perioada pentru care a fost evaluată intimata-reclamantă, 01.01.2021-31.12.2021, ulterioară intrării în vigoare a Codului administrativ, într-adevăr erau incidente prevederile Anexei nr. 6 la Codul administrativ, iar nu cele ale Legii nr. 188/1999, însă Curtea a constatat că metodologia prevăzută în Anexa nr. 6 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 conține prevederi similare cu cele ale Legii nr. 188/1999 la care s-a referit instanța de fond; 3. Raportul de evaluare a performanțelor individuale nr. X/06.01.2022, contestat în prezenta cauză, nu a fost motivat în mod corespunzător în privința notelor acordate, mențiunile din raportul de evaluare fiind și contradictorii. Astfel, cu privire la obiectivul „Efectuarea lucrărilor legate de încasarea impozitelor și taxelor de la populație”, se menționează că indicatorul de performanță „Permanent” a fost realizat în proporție de 100%, ceea ce înseamnă că obiectivul menționat a fost realizat la nivelul maxim, însă nota acordată este 3, în condițiile în care atingerea obiectivului la nivelul maxim justifica acordarea notei maxime 5 conform art. 18 alin. (1) din Metodologia prevăzută în Anexa nr. 6 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, iar nu a notei 3, care a fost acordată intimatei; 4. În condițiile în care interviul reprezintă o etapă a procesului de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici conform dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Metodologia prevăzută în Anexa nr. 6 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, iar semnarea și datarea raportului de evaluare nu se pot realiza în lipsa parcurgerii etapei interviului, Curtea a reținut că raportul de evaluare contestat a fost nelegal întocmit, criticile recurenților pârâți, prin raportare la alte înscrisuri pretins a fi avute în vedere la întocmirea raportului de evaluare fiind nefondate.
More...