We kindly inform you that, as long as the subject affiliation of our 300.000+ articles is in progress, you might get unsufficient or no results on your third level or second level search. In this case, please broaden your search criteria.
De aproape un secol, teatrul a devenit un capitol al istoriei filosofiei, părăsind vechile sale veșminte și încercând să camufleze ultimele rămășițe ale metafizicii. Nu se mai află în joc doar istoria unor personaje mai mult sau mai puțin arbitrare, patimile pasiunii ori dramele conștiinței. Rolurile principale încep să fie deținute de marile probleme ale existenței și de rezolvările care le pot fi propuse. Realitatea cotidiană e tot mai mult evacuată din orizontul teatralității, fiind înlocuită cu ceea ce am putea să numim, pe urmele fenomenologilor, „atitudinea antinaturală”. Nu mai poate să fie vorba despre o reflectare a vieții, despre reproducerea acelor situații și gesturi pe care le știm din experiența noastră zilnică. Teatrul devine o căutare a sensului vieții, o provocare la adresa tabieturilor și platitudinilor, o alunecare înspre mister. Tocmai de aceea, ne-am propus să înfățișăm în acest eseu modul în care gândesc teatrul trei dintre marii teoreticieni (și practicieni) polonezi ai domeniului: Witkiewicz, Kantor și Grotowski.
More...
Cu un an înainte de apariția volumului Sanatoriul timpului (1937), Bruno Schulz a publicat eseul Mitizarea realității (1936)1, care avea să devină bază a majorității exegezelor critice. De altfel, J. JarzQbski, excelent cunoscător al prozei avangardiste, în prefața la volumul Citindu-l pe Schulz (Czytanie Schulza)12, în care stabilește trei etape de receptare a operei scriitorului polonez, afirmă, printre altele, că „locul central în analiza acestei opere l-a ocupat mitologia - cheie universală pentru sensul lumii”, cercetătorii din generația mai nouă pornind tocmai de la eseul sus-menționat, considerat „cel mai important text programatic al scriitorului”. într-adevăr, se poate spune că aproape toți exegeții de seamă n-au putut trece indiferenți pe lângă acest aspect esențial și original al operei schulziene, oferind interpretări și comentarii menite nu numai să adâncească înțelegerea și deslușirea textului, ci și să extindă semnificativ sfera conotativă a conceptului de mit în sine.
More...
Fiecare cititor are exemplele sale favorite. Acest fapt nu ține doar de obișnuințele sale de lectură, de tabieturi, de universul privat și plezirist al înțelegerii literaturii. Hermeneutica filosofică și literară, concepte precum acela al „orizontului de așteptare” ne-au convins că există lecturi fondatoare, că interpretările noastre trăiesc în orizontul unor texte întemeietoare. Un uz ale cărui temeiuri și îndreptățire nu le mai interogăm astăzi ne-a obișnuit să numim aceste texte capodopere.
More...
începeam un curs mai vechi despre Gombrowicz cu observația că nu-i rău să-l gândim pe Gombrowicz alături de Eugen Ionescu. Poartă aceeași marcă, același tip de discurs, același însemn al Mitteleuropei periferiilor. Munteanul Eugen Ionescu și sarmatul Gombrowicz trăiesc aceeași depărtare de un Centru coagulant. Și abundența de regi, regine, curți regale pot să ne oblige să-i gândim alături.
More...
Am în față cele două versiuni românești (1988 și 1998) ale jurnalului lui Gombrowicz, ambele apărute la Editura Univers, în traducerea Olgăi Zaicik. în prima, constat perversitatea cenzurii. Din loc în loc sunt croșete, deci omisiuni mărturisite. Când confrunți cu cealaltă versiune, afli că omisiunile sunt mult mai multe. în loc să recunoască, croșetele ascund.
More...
Primele licăriri ale unei conștiințe politice le-am simțit, după cum îți poți imagina, în 1926, în timpul revoluției lui Pilsudski. Perioada anilor ’20 mă interesează în mod special; este, oricum, o perioadă foarte importantă în istoria întregii Europe. Sunt anii ecourilor revoluției ruse, când se nășteau deja simpatiile de stânga. Polonia își redobândise independența, iar starea de euforie care cuprinsese întreaga țară făcea ca situația internațională să fie privită cu superficialitate. îți amintești cum erai în anii ’20? Aș vrea să vorbești despre nașterea problemelor politice și ideologice în lumea intelectuală, în lumea literară, despre legătura dintre politică, marxism (așa cum era atunci înțeleasă noțiunea) și stânga literară a acelui deceniu.
More...
Interview with Jurgen Habermas and Adam Michnik by Adam Krzeminsk.
More...
S-au întâlnit în coloanele Culturii pariziene, fapt ce capătă o semnificație aproape simbolică. Și de la început au găsit unul în celălalt un aliat. Pe marginea lecturii Gândirii captive, care tocmai apăruse, Gombrowicz nota: „Aș spune că în această carte Milosz luptă pe două fronturi: esențială nu este numai condamnarea Estului în numele culturii occidentale, ci și impunerea unei experiențe proprii distincte și a cunoașterii lumii - derivată din ea - asupra Vestului. Acest duel aproape personal dintre un scriitor polonez modern și Vest, în care miza o constituie expunerea propriei valori, a propriei puteri și particularități, e pentru mine mult mai interesant decât analiza lui Milosz a chestiunilor comunismului, care, chiar dacă e foarte pătrunzătoare, nu poate introduce idei cu totul noi” (D I 13)1. Ce lecție decurge așadar din întâlnirea - potrivit spuselor lui Gombrowicz - cu „o cultură abrutizată”?
More...
Un prieten ne-a propus să ne arate câteva monumente neclasate ale Varșoviei, iar noi am primit imediat, mulțumiți să scăpăm astfel de programul în care ne ținea închiși colocviul oficial, motiv sau pretext al prezenței noastre în oraș. Acestea erau împrejurările ce ne-au condus într-o duminică de noiembrie, pe la prânz, în biserica unde slujise părintele Popieluszko ~ preotul apropiat de Solidaritatea, asasinat de serviciile secrete - și unde acum se găsește mormântul său. Aveai de ce să fi impresionat, într-adevăr. Curtea bisericii, deja, era ca o enclavă a unei țări în alta, plină de banderole și pancarte care nu se vedeau nicăieri altundeva. înăuntru, în semicercul corului, o expoziție înfățișa viața supliciatului; fiecare vitrină, fiecare etapă a carierei sale era ca o oprire pe drumul cruciĂ Se vedeau imagini din mulțime sau întâlniri individuale, apoi o hartă de stat-major înfățișând ultimul traseu; în sfârșit, o fotografie a podului de unde fusese împins în fluviu. Ceva mai încolo, un crucifix cu Popieluszko în locul lui Christos. Afară, piatra de mormânt, iar în jurul ei traseul teritoriului Poloniei Mari (mușcând din Lituania și Ucraina), desenat de grele lanțuri fixate în pietre. Pe ansamblu, o densitate a emoției ce făcea să ți se strângă gâtul. Iar înjur, mulțimea, fără încetare : slujba s-a încheiat, așteptăm îndelung să se reverse în afară fluviul uman, ca să putem intra, dar când reușim, constatăm, miracol, că biserica este încă plină.
More...
Câteva remarce prealabile: biserica se prezintă ca un concept cu multiple fațete. Este mai întâi o instituție, apoi o ierarhie și, în fine, adunarea credincioșilor. Mă voi ocupa mai ales de instituție, o instituție ce n-a fost niciodată monolitică. Noțiunea de moștenire a bisericii va fi tratată în sens pur descriptiv și fără judecăți de valoare. Prin moștenire înțeleg ceea ce subzistă; de pildă, HLM-urile sau industria de armament fac parte din moștenirea Poloniei populare.
More...
S-a întâmplat la Graz, unde m-am oprit în drum spre sud. S-a întâmplat aproape exact pe linia pe care Churchill a trasat-o între Szczecin și Triest în 1946, botezând-o „Cortina de Fier”. Ivo Andril a traversat această linie de nenumărate ori, pentru că studia în același timp la Zagreb și la Viena, la Cracovia și la Graz - ceea ce odată era absolut normal, dar acum ar fi de neconceput. Tot aici, pe la sfârșitul anilor ’20 ai secolului al XIX-lea, un student în filosofie, Stanko Vraz, sloven, l-a întâlnit pe Ljudevit Gaj, conducătorul croat al „Mișcării ilirice”, devenind scriitor croat - ceea ce, de asemenea, e de neconceput astăzi. în aceste cercuri, în coloanele revistei Kolo, un periodic literar editat mai târziu de Vraz la Zagreb, se va naște ideea unității slavilor, ideea creării unei limbi comune cu frații sârbi, a unei federații... Mai târziu s-au scris aici și alte pagini de istorie central-europeană: Jasenovac, Vukovar... Și polonezii frecventau acest spațiu. Mi-am amintit de cafeneaua din Thonethof, unde se ofereau odată ziare poloneze, dar m-am răzgândit și m-am dus la un restaurant obișnuit cu un meniu demn de capitala Stiriei.
More...
Problema pe care aș dori să o discut în această lucrare este în ce măsură suferă țările Europei Răsăritene de naționalism și dacă acesta ar putea submina crearea unei mai mari familii europene. Ar putea naționalismul face proiectul unificării europene mai dificil decât este el deja? Mă bucur să spun de pe acum că lucrarea se încheie într-o notă optimistă. Mai întâi, însă, se cer făcute câteva distincții clare.
More...
Celula era ca o cutie strâmtă. în ea se afla un scăunel. Trei părți erau de zid. Doar dinspre coridor gratiile se înălțau de la pardoseală până în plafon. în tavan ardea un bec puternic fără abajur.
More...
În prima noapte am avut un vis inert. Am visat că sunt pură privire, pură vedere, și nu am nici trup, nici nume. Mă aflu sus, deasupra unei văi, într-un punct nedefinit, de unde văd totul sau aproape totul. Mă mișc în acea privire, dar rămân pe loc. Mai degrabă lumea reală mi se predă când mă uit la ea, se apropie și se depărtează, încât pot vedea sau totul deodată, sau numai cele mai mici detalii.
More...
„Ă la recherche...” Anul 1920, Zakopane. Eram elev în clasa a Vl-a a gimnaziului de aici. Am salutat cu mare bucurie reîntoarcerea la vechea și liniștita clădire „Liliana” după o pauza de doi ani, cât m-am aflat la părinții iezuiți din Chyrow. La Zakopane am întâlnit colegi și prieteni mai vechi; în plus, îmi plăceau tare mult munții Tatra.
More...
Review of: Denisa Comănescu (ed), Strong, 28 de poete din România, Editura Universal Dalsi, 1999/ Stanislaw Ignacy Witkiewicz, Teatru, în românește de Olga Zaicik și Janina Radu, prefață de Olga Zaicik, Ed. Unitext, București, 1999, p. 23/ Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyla), Iubire și responsabilitate (ediția I: Lublin, 1960), volumul I, traducere din polonă de conf. univ. dr. Constantin Geambașu, ediție îngrijită de Tadeusz Rostworowski S.J., Editura M.C., București, 1999/ Petre P. Panaitescu, Călători poloni în țările române, Colecția „Polska”, Editura Domino, Iași, 1999/ Veniamin Ciobanu, Carol al XII-lea și românii - Charles XII et Ies Roumains (ediție bilingvă, versiunea franceză de Radu Cretzianu), Colecția „Polska”, Editura Domino, Iași, 1999/ Zofia Naikowska, Medalioane, traducere și postfață de Sorana Vajdeil, Editura Reper, 1999/ Valeriu Butulescu – Din lirica poloneză contemporană, traducere Valeiu Butulescu/ Henryk Sienkiewicz, Fără ideal, traducere de Elena Lința, Ed. Univers, București, 1999/ Witold Gombrowicz, Pornografie, traducere și postfață de Ion Petrică, Editura Univers, București, 1999/ Witold Gombrowicz, Trans-Atlantic, traducere și postfață de Ion Petrică, cu o prefață a autorului, Editura Univers, București, 1999/ Nuvelă polonă! Nowela polska, ediție îngrijită de Ana-Daniela Budică, Editura Domino, Iași, 1999/ Czeslaw Milosz, Europa natală, traducere, prefață și note de Constantin Geambașu, Editura Univers, București, 1999/
More...
Tocmai în ziua aceea, Sava Popovici Săvoiu, paroh în Deva, era singur în cancelaria protopopească. Făcea ordine în documente, arhivându-le, când a sosit de la episcopia ortodoxă din Sibiu adresa cu nr. 735/1850, o hârtie ce-i va schimba viața. Este și motivul pentru care o reproduce în memoriile sale, cele mai întinse din câte cunoaște cultura română, 22.000 de pagini în 45 de volume. O vom reproduce și noi, fiindcă de la ea au început toate: „PS. ...la regimentul de linie no. 31 a Baronului Culoz au devenit postul de capelan castrens vacant. Preacinstia ta ești îndrumat a întreba pre efectivul preot de-acolo dacă să învoiește a primi această capelanie cu o leafă lunală de 60 fl., fără cvartir și serviciu. Dacă se va învoi a intra în acțiunea aceasta, atunci să să trimeată, fără amânare, cu cartea (testimoniu) de botez și documentele de cualificațiune școlară, încoace, spre a să așterne înaltului Ministerium Suprem spre întărire. Din Siedinția Consistorială..."'12. Pentru ce i s-a oferit tocmai lui acest post era clar: știa germana, limba de comandă a regimentului, era tânăr și văduv, avea școală. Propunerea era ademenitoare, căci devenea angajat al statului cu o leafa lunară garantată și totodată i se deschidea posibilitatea unei cariere frumoase. Inconvenientul principal era depărtarea de casă, de părinți, de Ardeal, fiindcă unitatea își avea garnizoana tocmai în Galiția, la Lemberg. Ce să facă? Părerile erau împărțite. Doi prieteni din Sibiu, doi nemți, căpitanul de piață din Sibiu, Devald, și fostul medic militar, acum farmacist, Bruz, îl sfătuiesc să nu mai stea pe gânduri și să primească. Cine știe dacă va mai avea vreodată o astfel de ocazie? Alții, dimpotrivă, cred că nu este bine să plece printre străini. De fapt, era un episod într-o dispută veche, aceea dintre a pleca sau a rămâne. Acum tot mai mulți români ardeleni, cărora după revoluție li s-a deschis calea spre demnități, se aflau în fața acestei dileme: „Toți ziceau : rămâi acolo unde te cunosc și cânii alodiali și te poți mai ușor împăca cu aceasta ca în străini, cu cei necunoscuți.
More...
Interviurile cu povestea vieții înregistrate de grupul de antropologie culturală și istorie orală al Fundației „A Treia Europă” ne-au oferit adesea inserturi memoriale în istoria unui loc, unde intervievatorul și-a trăit viața, și-a făcut anii de școală, s-a format, a călătorit, a parcurs un traiect profesional.
More...
Există mai multe feluri de „administratori” ai memoriei unui loc : unii sunt istoricii înșiși; alții, interesați de lucrările celor dintâi, văd istoria din cărți prelungită prin istoria pe care memoria lor sau a generațiilor anterioare, cunoscute de ei, le-a livrat-o ca memorie familială (spre exemplu : George Vaida sau Oscar Schwartz). Sunt apoi scriitorii care, trăind sau trecând printr-un loc, consemnează impresii, se identifică prin apartenența la un spațiu, îl invocă, îl ridică la rang de reper ficțional al unei mitologii personale, al unei geografii spirituale. Sunt apoi muzeografii, arhitecții, istoricii artei, care administrează și selectează un patrimoniu, atașându-i un discurs prin care își definesc selecția care și face parte la rândul său din memoria trăită a unui loc.
More...
Timiș, Temes, Temesch, -oara, -var, -burgh... Temesh, Thames, temz... Ne-am întâlnit la Capri într-o seară, nu știam cine sunt, cine ești... chiar dacă pe-atunci cântam „căprii”, pentru că nu știam de insula Capri, restul se potrivește și acum. Nu pot semna, nu mă pot identifica, și de aceea mă întorc din nou pe Strada Privighetorii, care nu se numește nici ea așa acum și nici n-am văzut vreodată pe o plăcută că s-ar fi numit așa, și nici n-am auzit vreodată cântând privighetori acolo. Dar ce frumos suna: „Veniți, privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit”, în nopți de mai, cu liliacul lila sub fereastră, la fel de frumos suna și Rondelul privighetoarei între roze de autorul, chiar dacă nu bănățean, al Rondelului dezastrului mondial... „State noi se-nființează,/ Prăbușit e câte-un tron.../ Moartea-și plimbă monoton/ Coasa ei ce vieți retează./ Nori se bat la orizon.” în scris, pe plăcuța ei, strada are un nume eroic, al cuiva care a murit, pentru mine doar într-un titlu de poem, pentru că eu nu știu istorie.
More...
Tabloids draw public through titles which have an anticipative role regarding the contents of the article and are characterized by marks of perception such as iată, uite, and deictic elements as acum, aici – evidential of the source of knowledge. Their aim is to give more credibility to the information, transforming the reader into a witness of the journalist’s perception. But the title lacks epistemic elements such as cognitive (a crede) or inferential (e posibil, se poate, poate că) expressions because that would complicate the understanding and would question the veracity of the information.
More...
Not all language functions established by the founders of traditional linguistics (Buhler, R. Jakobson) have the same preponderance in the journalistic style – it has been proved by Dumistrăcel Stelian, Dumitru Irimia and Rodica Zafiu. This is the assertion that our study is based on. If the function of transmitting information (denoting) is ubiquitous in the public and private speech, phatic function imposes itself by a variety of expressions: the phatic appellative function, phatic conative function etc. Except for the cognitive function used in legal, administrative and religious texts, all other functions are strongly manifested in the language of journalism and will be the concern of our work. The actants are periodically situated on the same level of communication, the exchange of words remaining a complex problem.
More...
The functional route of the international neologisms varies by the areas in which they are installed and by the way of operating of the neoconfixes upon them. In this way, all-inclusive appears recorded in the Romanian current language, in pleonastic and nonsense structures, demonstrating that, in the process of assimilation in the host language, the oscillations may cause adverse effects.
More...
Our interdisciplinary research focuses on the issue of naming plants and botanical nomenclature. The names of plants can be identified in numerous and various sources, and they have been in use since ancient times. We aim to present the most important steps in the evolution of botanical nomenclature, and some aspects of spelling and translation regarding a corpus containing plant names in three languages: Hungarian, Romanian and English.
More...
The informative programmes of radio and television stations mainly work with texts that are usually written down and then read out, and this phenomenon can affect and subvert the acoustic features of these texts, i.e. the tone and voice of their presentation. Professional speakers have given place to professional readers. Nevertheless, reading encompasses two interrelated yet strongly individualized factors: the text and the sound of voice, which may entail two additional issues: the modality and manner of reading and the reader’s suitability to accomplish this kind of task. Our culture, more and more focused on reading out, raises an essential question: that of taking into consideration the potentials and circumstances of transmitting oral messages in the media, as bad pronunciation, poor intonation or redundant breaks can alter the natural flow of oral discourses in such a way that receivers fail to decode the message properly. The data of this research were collected during the monitoring process of the Hungarian audio-visual media, which was carried out in Romania in November and December 2010 and 2011.
More...
Dezvoltarea inegală a provinciilor românești, rezultat al mutațiilor istorice intervenite în decursul timpului, și-a pus amprenta și asupra învățământului și culturii din perioada interbelică. învățământul bănățean a beneficiat de o dezvoltare deosebită încă din perioada iluministă ; astfel, regulamentele austriece au prevăzut îmbunătățirea și lărgirea rețelei de școli sătești, ce cuprindea la sfârșitul secolului al XVIII-lea peste două sute de școli, dintre care 147 românești, 60 germane și 52 sârbești1. De asemenea, anumite modele educaționale par a fi fost stimulate de vechile normative impuse în răstimpul celor o sută șase ani de graniță militară austriacă, normative care au generat modificări de substanță și în mentalitatea bănățenilor. Totodată, interfețele lingvistice, confesionale și culturale din această zonă au conferit o anume specificitate practicilor și principiilor educaționale, relevată în discursul referitor la educație.
More...
Când voiau să se mai distreze, să iasă din monotonia zilnică, oamenii din Banat, inclusiv șvabii, mergeau la baluri. Existau mai multe tipuri de baluri: balul meseriașilor, al pompierilor, balul mascat, balul secerișului, balul strugurilor, balul de Anul Nou, balul de Lăsatul Secului.
More...
Legat de înnoirea timpului, de viața sărbătorească a omului, carnavalul e nelipsit azi în cea mai mare parte a localităților din Banatul sudic. Fără exagerare se poate spune că azi carnavalurile populare la Zăpostit sunt evenimente ce atrag în cea mai mare măsură populația la sate în perioada cât ține acest eveniment. Tinerii plecați la oraș, „la școli”, se întorc acasă pentru a fi împreună cu întreaga comunitate în timpul sărbătorii. Chiar dacă numai unii se maschează, la carnaval participă toți, „tot satul”, după o expresie consacrată: unii în ipostaza de mascați, alții ca spectatori. A fi spectator la un carnaval popular implică o participare activă. Râsul aparține tuturor (toți râd), îi vizează pe toți, mascați și cei din publicul spectator. Practic, diferențele aproape că dispar.
More...
Review of: Irina Nicolau, Ioana Popescu, O stradă oarecare din București, Editura Nemira, București, 1999/ Dumitru Hîncu, „Noi” și germanii „noștri”, Editura Univers, București, 1998/ Exerciții de memorie, Fundația Academia Civică, București, 1999
More...
Investigations by: Anavi Adam, Pia Brînzeu, Ioan Buduca, Corina Ciocârlie, Livius Ciocârlie, Andrei Corbea, Șerban Foarță, Mandies György, Ilie Gyurcsik, Viorel Marineasa, Adrian Marino, Mircea Muthu, Virgil Nemoianu, Alexandru Paleologu, Vasile Popovici, Ion Simuț, Monica Spiridon, Vladimir Tismăneanu, Daniel Vighi.
More...
Această selecție a fost realizată încercând de a schița o idee sau mai degrabă, de a surprinde un spirit, spiritul Europei Centrale. Am apelat astfel la textele marilor autori. Ei au desigur primul cuvânt. Fragmentele sunt alese deopotrivă din opere de ficțiune, memorialistice, eseistice sau programatice; Kakania romanescă a lui Musil, manifestul politic/cultural al lui Milan Kundera, memoriile înflăcărate ale lui Stefan Zweig. Un tablou compozit, susceptibil de a fi eclectic : opinii diverse, lansate în momente diferite, de pe poziții la fel de diferite. Premisa noastră este însă căfiecare dintre ei invocă de două ori Europa Centrală. O dată, ni se vorbește despre ea, ca obiect al reflecției sau al evocării literare, a doua oară, în spiritul ei, ca exponent al unei matrici culturale vagi, dar care poate conferi unitate acestei diversități.
More...
Mitteleuropa se naște sub semnul revizionismului. Se vor granițe noi, în numele unor criterii rasiale culminante la Auschwitz. De altfel, subliniază preopinenții lui Kundera (studiul său a stârnit nu doar aplauze furtunoase, ci și furtuni polemice), e corect să scriem că Mitteleuropa are, de fapt, două centre : Viena culturii și Auschwitz-ul asasinatului. Cei care privesc cu circumspecție termenul nu uită să evoce anii de formare ai lui Hitler, într-o Vienă antisemită. Mitul Vienei paradisiace este subminat de un altul, cel puțin la fel de viguros : acela al orașului infernal, aflat sub întreitul blestem al antisemitismului, al Casei imperiale degenerate și al kitsch-ului.
More...
Aflat, în anul de grație 1989, la Bistrița, Liviu Antonesei descoperă, nu fără o doză semnificativă de uimire, temperată cu o anumită repeziciune, ce-i drept, că nostalgia Imperiului austriac animă, încă, discret, dar ferm, atmosfera tihnită a burgului transilvan : e duminică după-amiaza, oamenii au invadat străzile pentru a-și consuma, aproape ritualic, promenada, în pavilionul unui parc fanfara atacă plină de aplomb diverse repertorii din care nu lipsește, firesc, valsul, bucuria se exteriorizează nestingherită pe chipurile celor în vârstă, abandonați cu voluptate în vârtejul amintirilor, soarele strălucește puternic, nimic nu amenință calmul acestui moment desprins parcă de determinările imediatului. Ca realitate fizică (politică) Imperiul habsburgic e mort, și asta încă de mult; spiritul îi supraviețuiește, totuși, la șapte decenii după deces, mai vivace ca oricând.
More...
E deja primăvară, prin mai. El are aproape 27 de ani și își începe jurnalul intrând în „pădurea întunecoasă”. Poate fără să vrea, o parafrază la Dante : „în pădurea întunecoasă, cu pământul pătruns de umezeală, nu mă orientam decât după albul gulerului său” Fără nimic simbolic și, mai ales, fără făgăduința paradisului. O intrare în labirint, în infernul vieții de zi cu zi, singur, exilat încă de la început în propriul corp. „Sigur e că scriu asta din deznădejdea pe care mi-o inspiră trupul meu și viitorul acestui trup”. E chiar a doua frază din jurnal, iar mai încolo va consemna că îi e teamă, oroare, milă, scârbă de „acest trup”. îl disprețuiește și îl reneagă ; îl refuză ; iar corpului îi e teamă, oroare, milă de el, de Franz Kafka; îl disprețuiește și îl refuză; îl reneagă la rându-i. „Cu un asemenea trup ca al meu nu poți izbuti nimic în viață.” într-adevăr, în viața reală, Franz Kafka și propriul corp sunt doi străini, față în față, despărțiți de o pavăză : „o clipă m-am simțit învăluit de o platoșă. Cât de departe îmi sunt, de pildă, mușchii brațelor”. S-ar părea că se simte protejat, apărat, izolat de lume, dar de fapt, platoșa s-a așezat între el și propriul său corp, din al cărui prizonierat ar vrea, clipă de clipă, să scape. De aici, obsesia conturului ferm, a limitării brutale prin care „jalnicele trupuri omenești” sunt izolate, fără putința unei comunicări reale; de aici, obsesia camerelor etanșe, a ușilor care se închid mereu, dar nici una care să te protejeze, să-ți dea sentimentul de „acasă”. Unde e casa, unde-i acasă, „locșorul acela curat pe pământ, peste care uneori să strălucească soarele, ca să te poți încălzi și tu nițel”? Niciunde. Sunt, toți, și el, Franz, și Gregor, și Georg, și Joseph K., și Karl, bărbați în toată firea, dar nu au o casă a lor : stau cu părinții, în gazdă, în chirie, prin hanuri, pensiuni, hoteluri, „flotanți”, suspendați mereu în interval.
More...
The first study aims at presenting the economic analysis of the city by elaborating the current situation analysis. The main objective was to develop an accurate analysis on the local economy, on the existing problems and relations within the local economic system. In addition to the secondary data, a field observation was also carried out regarding the situation of industrial districts and other economic activities. After analysing the situation, a SWOT analysis of the settlement was conducted, followed by the definition of the main strategic directions and the formulation of a strategic vision. Following that, three alternative development scenarios were formulated, among which the most viable one was chosen, partly integrating the other two.
More...
This part of the volume presents the tourist town of Miercurea Ciuc. The study is based on the analysis of the inner areas of the municipality classified into four categories, according to their touristic potential. The main objective is to identify activities and projects proposed in these delineated areas of interest. Therefore, the study presents the objectives and the proposed activities for six areas with a high or moderate interest in Miercurea Ciuc, and some local hazards that may affect the balanced urban and touristic development of that area.
More...
Part three of the volume is divided into three tests. The first part presents the analysis of demographic processes in Miercurea Ciuc. The demographic analysis presents the causes of population evolution (natural movement and migration), the changes in the population and labour force, and finally the data on housing. The second part of the sociology study presents the demographic projection of the city’s population in the period between 2002 and 2022. Calculations on the population growth were made by the application of the Cohort-Component Method, using a software programme that allows the simulation of arbitrary assumptions about factors that may influence population movements. The third part of this study provides a focus-group type of evaluation designed to present ideas and demands of the urban population regarding tourism.
More...
The Russia-Ukraine conflict has considerably slowed the construction sector's recovery from the global COVID-19 lockdown. Because of rising debt levels, the short-term picture is uncertain. Both public and private sector initiatives will face challenges, with government funds devoted to efforts to address acute socioeconomic crises, and high building material prices rendering private sector projects unviable. Global climate change and global warming are problems that affect everyone, every country, and everything alive. It is a challenge felt in every sector, from agriculture to water supply and sustainable land management, from unemployment to economic stability, from democracy to security, and especially in the health sectorThe current decade has been defined by the fight against inequality, epidemics, and climate change. Technological advancements, such as digitalization and automation, will continue to have an impact on all parts of our life.
More...
Land cover and use changes are a constant challenge for planning and territorial research, due to their connection with sustainability. The natural environment is an infrastructure generating goods and services for citizens, and has not only an environmental value, but also an economic and societal one. However, the world in general and Romania in particular continue to witness changes affecting the green infrastructure negatively, even within the natural protected areas. One of the causes may be the low environmental awareness of planners, who continue to work according to outdated conceptual models, no longer connected to the progress of landscape and urban ecology.
More...
The concept of green infrastructure was born from the need to reconnect with the natural space, as a result of the benefits recognition it brings. This material analyzes how the concept of green infrastructure is defined, the evolution of green infrastructure in the urban environment and its components, with an emphasis on green spaces. The present material was developed within the project PN 23 35 06 01 - "Integrated computer-urban planning system for the assessment of blue green infrastructure at the level of municipalities and cities in Romania with a view to implementation in urban development plans. Case study: Râmnicu Vâlcea Municipality", financed by the Ministry of Research, Innovation and Digitization and carried out within the ECODIGICONS Nucleus Program.
More...
1. Intervenția mea de astăzi pornește de la o întrebare care a fost adeseori formulată în cadrul Cercului nostru de studii ; o întrebare care viza actualitatea, inventivitatea și nu în ultimul rând utilitatea tentativelor noastre de a delimita astăzi geometria și geografia unui concept precum cel de Europa Centrală, ba chiar mai mult, efortul de a-1 redéfini. Ar trebui să specific, de asemenea, că readuc în discuție o întrebare incomodă și este lesne de înțeles de ce, căci, până la urmă, ce poate fi mai angoasant, mai paralizant, într-o epocă „post-”, într-o epocă „ontoindulgentă”, hermeneutic-tranchilizantă, epistemologic-reconfortantă, decât o întâlnire - subită sau poate inconștient premeditată - cu vechile cazne ale civilizației iudeo- și ideo-creștine : procedurile lui cum e cu putință ceva nou, un nou, acest nou, cum e cu putință ceva util și ceva semnificativ, cum e cu putință ceva ofertant, cum se poate disciplina o latență lirică, nostalgică, un deziderat sau o proiecție în viitor, scutind-o de ofensa unui tratament nedemn, de un zâmbet ironic, de o internare într-un azil al fanaticilor sau de gararea într-un depou al capriciilor perimate.
More...
E vremea lecturilor ideologice. Naivitatea fin-de-siècle s-a topit în „citiri” direcționate politic ale realității. Veacul trecut, veac al ideologiilor, n-a împins atât de departe implicarea încât să șteargă fragila graniță dintre politician și scriitor. Chiar și în ipostaza de profesioniști ai revoluției, scriitorii secolului al nouăsprezecelea n-au renunțat la privilegiul meseriei: „răsturnători ai vechii ordini” deveniseră din întâmplare, scriitori erau prin vocație. Tribuna încă nu confiscase cu totul locul penei.
More...
Povestea din acest roman este surprinzător de simplă și de „inactuală” : ea nu se bucură, aparent, de gloria și de beneficiul actualității, nu este legată, prin tratare, de capriciile și de experimentele prozei moderne. Subiectul e simplu - o tragică poveste de dragoste - șocant prin „inadecvarea” la modelele prozei contemporane, surprinzător prin evocarea cu dezinvoltură a unor antecedente literare copleșitor de celebre ; este oarecum șocant ca un autor să aibă temeritatea de a evoca - uneori până la parafrază - opere care au structurat întreaga sensibilitate erotică europeană, și ne referim aici mai ales la Tristan și Isolda și la Romeo și Julieta. E un curaj însă salutar ; rezultatul e un roman fermecător, care se adresează unui gust de lectură niciodată integral compromis, cel puțin în Centrul sau Răsăritul Europei.
More...
Etimologia, nu lipsită de savoare, a cuvântului grotesc (preluat în limba română pe filieră franceză) coboară până la italienescul grottesca („ridicol”, „capricios”), provenit, la rândul său, din grotta („peșteră”). La origine, termenul a desemnat ornamentele descoperite, în secolele XV-XVI, în peșteri : arabescuri, subiecte fantastice și bizare, pictate sau sculptate în stâncă. Pentru că fuseseră descoperite în grote, li s-a spus, în limba italiană, grotteschi. Termenul a fost apoi aplicat unor tablouri - creații ale pictorilor Renașterii italiene, inspirați de reprezentările rupestre - înfățișând o combinație de forme umane, animale, vegetale și minerale. în arhitectură, termenul a fost utilizat cu privire la ornamentele reprezentând ființe hidoase, diavolești.
More...
Raportul Centru - margine, relație morală, politică, ideologică pe care cele mai recente poziții ideologice tind să o detensioneze, atinge cote paroxistice la începutul secolului în Austria habsburgică. Modelul imperial își reduce drastic fascinația și, firește, capacitatea de a ține sub control mișcările centrifuge care visează să-i disloce. Sistemul de norme și valori care dădea coerență și coeziune lumii habsburgice e din ce în ce mai corodat, pe măsură ce altul, sau altele, marginale până atunci, acaparează mentalul colectiv și individual. Noile ideologii politice, economice și culturale asaltează cu virulență un Centru din ce în ce mai discreditat, încercând să i se substituie. Vechile codificări morale, politice și culturale, vechile instituții și idealuri, care dominaseră întreg secolul al XIX-lea în numele unui universalism monarhic, se sublimează într-o vocație represivă. Centralitatea, în mod esențial dominatoare și normativă, își amplifică rolul represiv, până la a face din acesta funcția sa peremptorie.
More...
Am fixat ca temă centrală a discuției de față războiul ca eveniment - moment conflictual - al istoriei, mai exact primul război mondial și ecourile sale în două romane generate de spațiul marginal al fostului Imperiu : Transilvania în cazul primului, Pădurea spânzuraților, și Banatul pentru cel de-al doilea, Femeie, iată fiul tău.
More...
În peisajul geopolitic și cultural al Europei Centrale de început de secol XX, evenimentele primului război mondial coincid cu momentul destrămării unei ordini seculare, Monarhia austro- -ungară, într-un proces a cărui ireversibilitate constituie unul din punctele lucrării de față, proces care se definește prin criza unei identități perimate și, drept urmare, prin căutarea alteia, atât la nivel individual, cât și general (statal). Ultima zi de război dobândește astfel o durată mult prelungită, și în același timp relativă. Unul dintre momentele semnificative ale acestei durate le instituie lipsa de vlagă a unui război prea lung, ilustrată de A. Kusniewicz, care, născut în 1904, e marcat puternic de experiența războiului, așa cum el însuși o mărturisește într-un articol publicat în revista „Secolul 20” : „Am scris Lecția de limbă moartă în decurs de 3 luni, dar ideea se născuse mai demult. Doream să închei într-un fel epoca primului război mondial care mi se întipărise prea adânc în memorie... să închei cu această perioadă atât de puternic fixată în mine”. Apoi, un moment de impas târziu, ilustrat de T. Déry, care, la rândul lui, trăiește din plin evenimentul războiului, chiar dacă nu este recrutat decât spre sfârșit, în 1918. Din toate aceste experiențe se naște ficțiunea, înscrisă în „Marele Text al Istoriei”, și mai precis dintr-o dorință de ordonare a haosului întâmplărilor reale prin filtrul literaturii, așa cum arată și Nemoianu în cartea sa, O teorie a secundarului : „...literatura influențează realitatea creând forme, tropi, imagini, care pot înlocui în mod satisfăcător dezordinea sălbatică a percepțiilor profund discontinue care ne asaltează”.
More...
28 iunie 1914 - istoria la răscruce de drumuri. Despre ziua cu pricina se vor scrie câteva milioane de pagini. între cei care o vor invoca, memorialiști, romancieri (Musil, Broch, Kusniewicz, Rebreanu, Hasek, Bruno Brehm ș.a.), genii sau autori anonimi. Dar în Timișoara, atunci, în prima zi, a începutului ? În ziarele de limbă germană ?
More...
Destui mai văd încă în asasinatul de la Sarajevo cauza sau una din cauzele izbucnirii primului război mondial. Adevărul e altul. Doar simpla transcriere a reacției împăratului Franz Josef la aflarea cumplitelor vești pune serioase semne de întrebare: „Cel de Sus nu se lasă provocat. Pronia cerească a restabilit acel echilibru pe care eu n-am reușit să-1 păstrez”. Fiicei sale, arhiducesei Marie Valerie, Monarhul i-a mărturisit, ceva mai târziu : „Este pentru mine o mare grijă mai puțin”.
More...
Data certă a terminării primului război mondial nu a putut fi stabilită. Și aceasta din cauză că trecerea de la starea de război la cea de pace s-a făcut pe neobservate. Cel mai bun martor al acestei tranziții a fost presa timpului, care reflectă cu o anumită fidelitate felul în care au fost percepute evenimentele politice de către o populație traumatizată, dezorientată și deziluzionată. În sânul acesteia, diferitele grupuri etnice au adoptat atitudini distincte, potrivit aspirațiilor fiecăruia. Pentru periferia estică a Imperiului Austro-Ungar data hotărâtoare a fost 1 decembrie 1918, moment în care s-a decis soarta acestui teritoriu. De aceea, m-am oprit asupra zilelor premergătoare acestei date, așa cum au fost ele reflectate în cotidianul „Temeswarer Volksblatt”, numerele din 28, 29 și 30 noiembrie. Orientarea durabilă a ziarului este democratică, cu accente antimonarhice.
More...
Interview with Czeslaw Milosz by Adriana Babeți.
More...
Interview with Peter Bugge by Ioana Copil-Popovici.
More...
Interview with Richard Collins by Ținu Pârvulescu.
More...
Din primul număr al acelui an (publicația debutase cu câteva luni înainte, pe la mijlocul verii), aflăm că „Străjoțul” este, sub conducerea domnului Nistor Bălăcel, un organ pentru promovarea tuturor intereselor locale. Ceea ce se confirmă numaidecât, mai în josul paginii, unde se invită toți locuitorii din sat și cetățenii din împrejurimi să cerceteze hotelul Herzog al domnului M. Berwanger, hotelul Calul Alb, proprietar I. Iorgovan, firma A. Margetich, magazinul Hugo Reinhoffer, brutăria George Margetich, firma Iosif Rittersporn, firma Gheorghe Fürbacher, frizeria Weiszmüller, brutăria Talpeș, măcelăria Popescu, depozitul de sare Zaharia Mageriu și depozitul de ziare Bălăcel. Acesta din urmă, dacă nu ne înșelăm, îi aparținea chiar domnului Nistor Bălăcel, directorul gazetei săptămânale. Cum se vede, taica cel bătrân, Țepeneag, nu găsise potrivit să facă reclamă pentru prăvălia de mărunțișuri și pentru birt. De fapt, la vremea aceea el avea vreo optzeci de ani, hotărârile le lua celălalt taică, „tânărul”, iar taica era zgârcit. Poziția magazinului, lângă gară, și-o fi spus, era cea mai bună reclamă și, oricum, ce-s prostiile astea, nu suntem la Chicago, meginții or fi băgat de seamă și singuri că ține birt.
More...
1. O apucătură : să colinde zone ale orașului pe care nu le mai văzuse de mulți ani. își resuscita astfel adolescența penibilă, pășea pe propriile-i urme. Depozitul de lemne (depozitul ? un motiv adjudecat de melancolia nătângă a altora) devenise un vast morman de gunoi, acolo unde cociștii șfichiuiau harnic caii povârniți, dai acum de cărămidă căzută, sfărâmată, pisată. De doi bani. Să reluăm. Din piață o luai pe un soi de uliță domnească, îngustă, încă adunată pe cele două perechi de șine ale tramvaielor. Casele nu erau cine știe ce, doar un pic mai bune decât clădirile de raport. Acolo stăteau Noemi, Robert, Ingrid, Sara, Gerula. Astăzi n-o să faci caz că unele imobile-s retezate pe la juma, că s-au înmulțit ferestrele oarbe, zidurile fără susținere, vietățile aducând a oameni, ce mișună șiret, de-a dreptul umflând străzile. E ca după un război, ce să mai zici. Vin democrații, vin criptocomuniștii, tot aia-i. Din tot felul de găuri răzbat, aducătoare de nebunie, izbitura și clinchetul flipperelor ; abia-i citești pe mexicanii lătăreți învârtindu-se în întunericul gros. întâmpini ca pe o boare întâlnirea cu lumea balcâză ce te calcă-n șevroleturi și-n honde. La capăt - pista palatului slobozit din o mie și una de nopți, servitorul alb, atins de Parkinson, sucind canonic roaba, puradeii jucându-se-n profunzime cu jurasici, călărind biciclete ergonomice, populația autohtonă zgâindu-se peste gard de două mii de ani încoace, „noa mă, a dracu’ ăștia! da’ dincolo, la fabrucă, tot nu ne-au plătitără ăilanți suplimentările...”
More...
O sală de bal, undeva la țară, în anii războiului. E devreme și prin geam se pot zări zorii cenușii ai dimineții de vară. Doamna Binder, soția directorului fabricii, vorbește, făcând pe doamna mare, prețioasă și puțin ridicolă : - Ce dimineață frumos, nu-i așa? ! îi întreabă ea pe cei care au fost la petrecere, funcționarii din fabrică și intelectualii satului. Oamenii sunt obosiți. - Nici soarele n-a răsărit și e așa o căldură, spune cineva, încercând să întrețină conversația. Bărbați și femei care se întorc în zorii tulburi ai zilei de la bal. - Să facem o baie, ce ziceți ? ! propune un bărbat mai cu chef... - Ce idee minunat! spune încântată soția directorului. Ce idee frumos !
More...
Seara se adunau cu toții la malul râului, lângă casa lui Rheinholz Toni, tanti Liță, care acu’ e, atunci nu era paralizată. Trăia și Kalmann. Tanti Liță era grasă și vorbea tare și nu se putea opri decât cu greutate din râs atunci când se pornea din cauza poveștilor vecinului Kalmann de la porcărie. Ăsta vorbea gros și rar, spunea tot felul de trăznăi care o înveseleau peste poate ; cei din gașcă mai puțin se veseleau, nu îi atrăgeau chestiunile mucalite ale neamțului. în schimb ăia mari : Liță și Toni, Momongoți sau fata dumneaei, mecanicul de locomotivă, toți râdeau de Kalmann. Jucau cărți la stradă, și erau destul de slabi, mecanicul îndeosebi era foarte slab, numai tanti Liță era grasă. Mecanicul fuma întruna ca locomotivele pe care le manevra pe la triajul din Simeria și de la Arad. Bea răchie între ture. Kalmann era și el slab ca o paparudă, purta pe cap o pălărie pleoștită, din aceea cum tocmai se publicase pe coperta cu Moromeții : nea Ilie Moromete semăna în poza aceea cu paznicul de la porcăria ceapeului, cu vecinul lui Toni, avea și el barba nerasă, cu țepi aspri, se bărbierea duminica dimineața pe malul Mureșului în fața unui ciob de oglindă. Era un fel de ungur-neamț care fusese foarte sărac și de aceea Lau luat în serviciul permanent al ceapeului. Multă vreme a muncit el ca paznic pe malul Mureșului la grădina de zarzavat și, pe urmă, la motopompa care trăgea apă din umbra sălciilor direct în arșița rândurilor cu lubenițe și pepeni galbeni în care adesea gașca dădea iama, chit că striga și suduia Kalmann și câteodată venea seara pe la casele oamenilor ca să le ceară despăgubiri, până ce i-a spus unu’ mai rău de clanță: „lasă, mă, Kalmanne”, i-a zis, „că-s de pe pământu nost’, las’ să mânce și pruncii ăștia”.
More...
Poetul Max Hölzer stă cu mine la o măsuță, la „Zuntz”, pe geam privim albul strălucitor și neoanele somnoroase de pe Kurfurstendarmm, el se plânge, zice, la naiba, am avut atâția filozofi, oameni de artă, care n-au admis să privească nimic altceva decât problemele existențiale cele mai importante, de bază, pe când azi, mă întreb, unde a dispărut specia acestor grands seigneurs, literatura noastră tot rumegă războiul și pe Hitler, și politica tot revine la răfuielile dintre democrație și dictatură, la aceasta ni s-a redus genialitatea.
More...
Timpul staționării mele aici, în camera familiei Bandula, deasupra pieței subjugate de amurg, e după toate speranțele un timp mort, ar fi riscant să-l prelungesc. Dacă mi l-ar primi, l-aș înhăța pe băiat și l-aș transporta cu taxiul la așezământul special pentru deficienții mintal irecuperabili. La subsuoară corpul zbătându-se în pătură, picioare forfecând în neștire, degete încercând să apuce văzduhul, un pachet de groază, deasupra mea umbrela sfâșiată a urletului. Și mai sus, plutește zgripțuroiul colbăit al oficialității, cu însemnele puterii pe aripi, cu o citație în plisc. în fața mea, pe culoar, țipenie, doar invizibila luare-aminte pendulează spațiul dintre veceul comun și ușa batantă a casei scărilor cu geamurile zobite. Bat la una din uși. Brusc, toate culoarele se umplu de copii, de pisici, de tați care curăță cartofi, de mame lustruind plăcuța de aramă a pragului, de bătrâne fluturând pămătufuri. Rând pe rând, își iau rămas bun de la Ferike, mulți îl sărută, unii se mărginesc să-l apuce scurt de-un picior, câțiva îi schițează cruci pe întinderea frunții. L-aș duce chiar azi dacă n-aș ști că nu se fac internări.
More...
Într-o mlăștinoasă lume închisă, carieră cu stranii vine de piatră locuită de foștii invadatori acum învinși, un tânăr își dorește să fie pasăre. Să se desprindă din glodul prezentului transformat, drept pedeapsă, de câștigătorii războiului într-o rezervație aflată în afara timpului, înapoiată, chinuitoare. Dar morbul misterios care molipsise ochii foștilor soldați n-avea cum să dispară dacă răzbunarea nu era dată uitării. O parabolă politică de mare forță, scrisă cu inegalabil rafinament de Christoph Ransmayr (n. 1954), unul dintre cei mai renumiți și mai traduși autori austrieci, care a primit în 1995 pentru Morbus Kitahara premiul european Aresteion.
More...
Vesna ridică perechea de ciorapi înspre lumină, băgă o mână înăuntru pentru inspecție, întinse degetele, și apoi începu să-și tragă mâna încet, căutând firele rupte. O parte era întreagă. în cealaltă fugise un fir. „Perechea asta nu e bună”, spuse, punând-o deoparte și luând alta din grămada din fața ei. Scena se petrecea în bucătărie, într-o dimineață însorită de duminică. Venisem la ea să împrumut un aspirator, căci al meu tocmai se hotărâse să-și ia adio de la viața lungă și rodnică pe care o dusese până în chiar dimineața cu pricina. Mama ei, așezată vizavi de noi, întinse mâna și luă perechea de ciorapi. „Dar Vesna, e păcat de ei, ciorapii ăștia poți să-i mai porți prin casă. Am să-i duc la remaiat”. Vesna se-ncruntă la ea, apoi izbucni în râs. „Ba n-o să-i duci,” spuse și apoi se întoarse spre mine. „De fiecare dată când încerc să arunc o pereche ea încearcă s-o «recupereze», s-o repare, s-o folosească la umplut perne, să strecoare prin ea sucuri de fructe sau să lege cu ea sacul de gunoi - e în stare să găsească zeci de utilizări diferite pentru șosete sau ciorapi vechi. De parc-ar trăi tot în anii cinzeci”. în tot acest timp, mama ei își sorbise calmă cafeaua, dând din cap de parcă noi n-aveam cum s-o-nțelegem, oricât ne-am fi străduit. „Nu trăiesc deloc în anii cinzeci, dar nu știi niciodată ce se mai poate întâmpla. Adu-ți aminte că acum doi ani nu se găseau de loc ciorapi în magazin. Tu singură mă rugai să ți-i remaiez pe cei vechi și «recuperați». îi întindeam pe un bec (bine c-am avut grijă să păstrez becurile arse - am să regret toată viața ciuperca de lemn pe care am aruncat-o) și îi coseam cu un fir de nailon. Și-n plus, doar n-o să-i arunci pentru un singur fir dus...”
More...
Ridicând de la bancă cele douăzeci de lire pe care i le trimisese Milan Stojadinovic, fostul premier iugoslav, și el emigrant, dar în Argentina, ca onorariu pentru textele pe care i le publicase revista sa „Economist”, Crnjanski o luă spre restaurantul italian, trattoria Piedemonte, în Frith street. își permitea, o dată pe lună, luxul de a intra aici. De fiecare dată comanda cea mai obișnuită mâncare, pizza sau lazane, și un pahar de vin, di tavola.
More...
„Istoria Europei poate fi divizată în trei secvențe : istoricitatea Occidentului, istoria absurdă a Europei Centrale și anistoricitatea Estului.” (Josef K., Praga, 1980) Europa Centrală se reîntoarce acasă. Revoluția democratică din 1989 marchează sfârșitul hegemoniei sovietice, sfârșitul diviziunii continentului, sfârșitul Europei zise de Est. Milan Kundera descrisese Cealaltă Europă ca fiind situată „geografic în Centru, din punct de vedere cultural în Vest, și din punct de vedere politic în Est”. Pentru prima dată după cincizeci de ani, există o șansă ca geografia, cultura și politicul să se reconcilieze. Națiuni care au constituit obiectul istoriei au redevenit subiecte ale ei.
More...
America a evitat mult timp să se amestece în conflictele și disputele europene. Abia cele două războaie mondiale, Războiul Rece și prăbușirea comunismului au forțat-o să admită că Oceanul nu e destul de vast pentru a o separa de speranțele, dilemele și supliciile Bătrânului Continent. Virtuțile, dar și viciile Europei (mai cu seamă cele ale Europei Est-Centrale) pot avea însă o valoare pedagogică : grație lor, americanii vor fi în măsură să perceapă riscurile /zybns-ului ideologic și ale excesului de raționalism - ori, dimpotrivă, de iraționalism -, precum și pericolele ce survin în momentul în care mitul politic dobândește o poziție hegemonică în afacerile publice. Și, tot prin intermediul acestei pedagogii, America poate să își tempereze un anumit aplomb misionar - ce a atins nu rareori intensitatea unui adevărat zel providențialist -, pe care elitele acestei țări (și adepții lor, desigur) l-au practicat adesea într-un mod destul de insistent.
More...
Reviews of: 1. Jaques Le Rider, Modernitatea vieneză și crizele identității, tradusă în românește de Magda Jeanrenaud, Editura Universității „ALL Cuza” Iași, 1995. 2. Virgil Nemoianu, Micro-Armonia-dezvoltarea și utilizarea modelului idilic în literatură, Editura Polirom, Iași, 1996. 3. Revenirea în Europa, Antologie de Adrian Marino, Editura Aius, Craiova, 1996. 4. Andrei Corbea-Hoisie et Jacques Le Rider, Metropole und Provinzen in Altösterreich (1880-1918) (Metropolă și provincie în Vechea Austrie, 1880-1918), Published by Böhlau (1996). 5. Erich Zöllner, Istoria Austriei, Ediția a VIII-a (vol. 1 și 2), traducere de Adolf Armbruster, Editura Enciclopedică, București, 1997. 6. Adam Michnik, Scrisori din închisoare și alte eseuri, traducerea și îngrijirea ediției : Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, cu o prefață de Vladimir Tismăneanu, Editura Polirom, Iași, 1997. 7. Timothy Garton Ash, Foloasele prigoanei. Lanterna magică, în românește de Catrinel Pleșu, Editura Fundației Culturale Române, București, 1997. 8. George Ciorănescu, Românii și ideeafederalistă, Editura Enciclopedică, București, 1966, ediție îngrijită de Georgeta Penelea Filitti. 9. Leszek Kolakowski, Horror Metaphysicus, Editura All, 1997, traducere și adnotare de Germina Chiroiu. 10. Vladimir Tismăneanu, Reinventarea politicului. Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel, traducere de Alexandru Vlad, studiu introductiv de Dan Pavel, Polirom, Iași, 1997. 11. Irena Grudzinska Gross, Cicatricea Revoluției, în românește de Irina Giușcă, Editura Athena. 12. Slavenka Drakulić, Balkan Express, în românește de Petronela lacob, Editura Athena, București, 1997. 13. Victor Neumann, Identități multiple în Europa regiunilor. Interculturalitatea Banatului, Editura Hestia, Timișoara, 1997.
More...
În bagajul cultural al Occidentului, Europa Centrală a fost, vreme îndelungată, un accesoriu neglijabil. Așa s-a întîmplat, mai cu seamă, în spațiul țărilor de limbă engleză, căci francezii s-au descurcat ceva mai bine. Potrivit directorilor de opinie și liderilor politici, de la William Shakespeare la Neville Chamberlain, hotarele civilizației nu se extindeau dincolo de năzuințele teritoriale ale șovăielnicilor monarhi carolingieni. Iar ceea ce era, deja în 1938, o viziune limitată, s-a transformat, după 1945, într-una marcată evident de miopie.
More...
O clată cu prăbușirea zidului Berlinului, ecoul căderii pieselor de domino se face auzit în întreaga Europă Centrală și de Est. Dezintegrarea „sistemului Yalta” (retragerea Rusiei sovietice) ridică probleme - mai vechi sau mai noi - în legătură cu rolul factorului german în ecuația central-europeană. Valul democratic - care, începînd cu septembrie 1989, a zdruncinat din temelii Republica Democrată Germană - a făcut și mai clară legătura directă dintre schimbările politice din Europa Centrală și așa-numita „problemă germană”. Din rațiuni strict istorice, este imposibil să revendicăm o identitate central-europeană fără a lua în considerare componenta ei germană, esențială ; iar ca națiune cu două state, Germania rămîne simbolul prin excelență al unui continent fărîmițat.
More...
Europa Centrală este „un teritoriu larg al întrebărilor la care nu s-a răspuns încă și al contradicțiilor nerezolvate, o regiune a semi-revendicărilor care pînă în acest moment s-au bucurat de o atenție la fel de redusă ca și propunerile contrare acestora și care par produsele unui capriciu vizionar, fiindcă tind spre un întreg, spre ceva nou și de dimensiuni enorme”. Aceste cuvinte au fost scrise de Bruno Bauer în 1954’. Plus ça change, plus c’est la même chose!
More...
„Expresia «Europa Centrală» a pătruns chiar în limbajul politic. în toiul teribilului conflict care a însîngerat Europa din 1914 pînă în 1918, s-a vorbit despre Puterile Centrale și despre o Mitteleuropa, a cărei unitate s-ar fi realizat în profitul Germaniei. Dar noțiunea de Europa Centrală răspunde oare unor realități geografice?” Aceasta era introducerea geografului Emmanuel de Martonne la volumul Europa Centrală, publicat în 1930 în Geografia Universală. înaintea lui, expresia fusese întrebuințată în franceză de către Himly (1894) și Fournol (1924). Pentru acesta din urmă, care fusese unul dintre experți în problema trasării frontierelor României, ansamblul astfel desemnat includea Germania și Elveția, Polonia, Cehoslovacia, Austria, Ungaria și România. El excludea astfel din acest teritoriu statele balcanice, pe care le privea ca peninsule mediteraneene. Insistînd asupra unor criterii provenite dintr-o geografie foarte clasică, deci fizică, fapt care îi permitea să marcheze o situație de tranziție între Europa „Occidentală” și Europa „continentală de Est”, așadar o „Zwischeneuropa”, el privea cu îngrijorare viitorul imediat: „Incendiul care a distrus atîtea vieți și bunuri nu s-a putut stinge fără a lăsa cîteva scîntei și mă întreb dacă pacea lumii nu va depinde, vreme de cîteva decenii, de ceea ce se va întîmpla în Europa Centrală”.
More...
Faptul că termenul de Europa Centrală nu se bucură actualmente de un consens general se datorează insuficienței criteriilor folosite, dar și atitudinii polemice născută dintr-o istorie tragică, restrictivă în cel mai înalt grad. Unghiul geopolitic sau acela, mai generos, însă și mai puțin vertebrat, numit obișnuit geocultural aproximează doar „entitatea” numită Europa Centrală, în condițiile în care, istoric vorbind, amintirea Imperiului habsburgic - concretizînd și localizînd parțial conceptul - grevează asupra procesului de circumscriere a sa în perioada interbelică și, evident, postbelică. Etichetări de tipul „istoricitatea Occidentului” opusă „istoriei absurde a Europei Centrale” și, mai grav, „an-istoricității Estului” (Josef Kroutvor) nu limpezesc nici harta valorilor reale și nici pe aceea a tendințelor din vechiul continent. în ultimul deceniu, însă, Europa Centrală face obiectul unor interpretări aproape izomorfe. Pentru Jacques Rupnik, de exemplu, „principala caracteristică a culturii politice a Europei Centrale este dualitatea între autoritarism și democrație, între Vest și Est, dar și discontinuitatea dezvoltării politice, care a fost întotdeauna dependentă de orientarea politică a marilor puteri din regiune” (în căutarea Europei Centrale/ 1993/, în „Aurora”, Oradea, 1994, nr. 3).
More...
Europa deține în cel mai înalt grad secretul renașterilor. Profund atașată valorilor, principiilor și instituțiilor cu care se identifică, ea își extrage din propria-i memorie o forță creatoare întotdeauna pregătită de reînnoire. Se pare că pentru ea uitarea nu este niciodată definită, îndrăgostită de modernitate, ea cultivă nostalgia, această cutie a Pandorei din care scoate, cînd le sosește din nou ceasul, imaginile și simbolurile care, așa cum se știe, „au dispărut pentru totdeauna”. în acest fel personalitățile istorice, capodoperele artistice și instituțiile din Atena și din Roma continuă să acționeze printr-un spirit european care triază cu grijă „lucrurile învechite” și păstrează tot ceea ce are valoare de exemplu.
More...
Curînd după terminarea celei de a doua conflagrații mondiale, a avut loc la Geneva o conferință în care s-au reunit intelectualii marcanți ai Europei, care au discutat și s-au confruntat asupra viitorului bătrînului nostru continent. „Vedetele” acestei reuniuni au fost filosoful german Karl Jaspers, care reprezenta valorile democrației occidentale, și esteticianul Georg Lukăcs, care tindea să ilustreze pretinsa superioritate a țărilor răsăritene în drum spre socialismul ce le-a dus la inevitabila catastrofă. La acest conclav academic Jaspers i-a spus franc lui Lukăcs: „Dumneata dorești balcanizarea Europei, eu doresc helvetizarea ei”. Desigur, în 1946 cînd totul era încă fluid, cînd Estul nu se statornicise în tiparele rigide ale stalinismului importat cu forța,Jaspers preconiza un model posibil. Azi, actualitatea a devenit acută. Prin helvetizare, gînditorul german nu înțelegea o helvetizare a Europei în cantoane, ci o confederalizare a unor state independente, cu specificul lor, dar păstrînd anumite valori fundamentale ca libertatea, valoarea existenței individuale, respectarea drepturilor minorităților, societatea civilă consolidată, dreptul imprescriptibil la proprietate și last but not least relații civilizate între state și indivizi. Nu represiune, nu un naționalism tribal și xenofob, nu domnia bunului plac, la latitudinea unor comitagii autoinvestiți cu puteri absolute și capricioase. Jaspers afirmase odată că spiritualitatea europeană se întemeiază pe trei piloni de bază : profunzimea gîndirii elene, claritatea spiritului juridic roman și patosul eroic al profeților ebraici. într-un fel, preocupat de continuitatea axiologică a temeiurilor adînci ale Europei,Jaspers, în intervenția sa de la Geneva, pășea pe urmele istoricului elvețian Jakob Burckhardt, originar din Basel, o urbe ce reprezintă o Europă abreviată istoric și geografic, o Europă în miniatură. Burckhardt era acut interesat de crizele istorice, întrucît o fisură provoacă discontinuitatea, amenință umanismul, cu valorile sale culturale, zestre axiologică față de care istoricul din Basel manifesta mai mult decît o preocupare științifică, era angajat existențial vizavi de această Europă, eréde legitimă a umanismului clasic. Depășirea crizei rezidă în restaurarea continuității și în statuarea perenității valorilor culturii europene.
More...
(...) Conceptul de națiune cunoaște două codificări principale: 1. definiția politică și legală formulată de enciclopediștii francezi, după care expresia fundamentală a națiunii este statul; 2. definiția elaborată de Herder, Schelling, frații Schlegel și îndeosebi de către Fichte, potrivit căreia națiunea e, în esență, o comunitate ancestrală determinată de factori precum limba și clima, iar nu o configurație politică. în ceea ce privește Europa de Est, nici una dintre aceste definiții nu a fost operantă : limitele care separau națiunea de societate sau de anumite grupuri sociale erau extrem de labile. Națiunea nu se bucura nici pe departe aici, la sfirșitul secolului al XVIII-lea, de interesul pe care îl suscita în Occident.
More...
În comparație cu Occidentul, Europa Centrală și de Est s-a modernizat mai tîrziu. Aceasta se explică prin faptul că structurile politice ale statului medieval se prelungesc cu încă două secole în această parte a continentului (adică, aproximativ pînă în 1850-1870) ; că ponderea și rolul orășenimii în viața economică și politică sînt la mare distanță în raport cu acelea ale Apusului ; că păturile cultivate sînt încă nesemnificative în perioada 1750-1800, avînd o influență modestă asupra vieții politice ; că aristocrația nu era decît parțial pregătită să absoarbă ideile reformiste ale luminismului ; că țărănimea era categoria socială dominantă (fenomen ce trebuie luat în considerare cu atît mai mult cu cît unele țari ale Europei Centrale și de Est, acest segment a continuat să fie majoritar pînă la mijlocul veacului al XX-lea, ca de exemplu în România, Bulgaria, Albania, ex-Iugoslavia), aspect ce a avut consecințe în sfera culturii, a reflexelor mentale, deci, a posibilităților mai slabe de promovare a conceptelor politice moderne privind crearea și funcționarea statului. Tot atît de adevărat este că idealurile profesate de gîndirea politică modernă au fost receptate cu întîrziere și datorită rolului conservator impus de Biserică și de monarhi. Dacă vom constata că abia la finele secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIX-lea apare o categorie socială ce aspiră să reformeze viața politică vom înțelege cum au fost posibile decalajele. Frecventarea școlilor și a universităților occidentale, interesul pentru însușirea noutăților promovate de reforme și revoluții devin semnificative în cazul generațiilor luminist-pașoptiste1 și vor contribui la prima afirmare deschisă a orientării spre Apus.
More...
În partea finală a memoriilor sale din 1925, dedicate războiului, T.G. Masaryk, după ce inventariase toate acele „noi” state răsărite pe harta continentului în urma primei conflagrații mondiale, insera una dintre puținele note de subsol al acestui fascinant și în același timp nedumeritor opuscul, un melanj de erudiție, politică, filosofie, teologie și reflecție personală. Tema notei de subsol era ambiguitatea conceptului de „Europă Centrală”.
More...
Voi propune, în această lucrare, un punct de vedere destul de incomod. E vorba despre faptul că, într-un spațiu larg al Europei Centrale - acoperind, în mare, Austria, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia și România de astăzi -, societatea a fost îmbibată de un etos comun, esențialmente diferit de acel „etos protestant al muncii” care se dovedise indispensabil în procesul impunerii capitalismului modem și a democrației liberale în țările anglo-saxone și în nord-vestul european în general. Nu pe munca aducătoare de cîștig ori pe realizările individului s-a întemeiat etosul Europei Centrale, ci mai degrabă pe acumularea de cunoștințe și pe recunoașterea comunitară a importanței instruirii, înțeleasă ca măsură a tuturor meritelor umane și ca vehicul al avansării sociale. Voi încerca să explic mai întîi originile ideologice ale etosului central-european și modul de diseminare al acestuia. în al doilea rînd, potrivit implicațiilor titlului pe care l-am ales, voi încerca să precizez dimensiunea socială și de clasă a acestui fenomen etic și istoric. Și anume, voi aduce exemple pentru a demonstra că etosul central-european era larg răspîndit în toate clasele sociale, de la cei săraci la aristocrație, precum și în toate grupurile etnice. Iată de ce întreg spațiul respectiv împărtășea credința în epistemologie drept singura în stare să furnizeze reguli valide pentru mobilitatea socială și pentru organizarea societății. în al treilea rînd, voi examina geografia culturală a fenomenului, altfel spus, sfera geografico-istorică a etosului instruirii, măsura în care acesta definește o identitate culturală comună pentru Europa Centrală și, în același timp, asemănările și diferențele în raport cu celelalte părți ale continentului (Germania, Rusia, Franța). Alte subiecte vor fi atinse în treacăt: declinul și/sau dispariția etosului central-european în chiar spațiul unde acesta s-a născut, neașteptata lui supraviețuire/resurecție în America de Nord, precum și relevanța pe care acest etos „central-european” o dobîndește pentru lumea întreagă la sfîrșitul secolului XX.
More...
„Pluralitatea” spațiului habsburgic1, pe care Moritz Csaky a definit-o ținînd seama atît de realitățile interne (etnice, lingvistice, culturale și politice) ale Imperiului, cît și de cele rezultate din îmbinarea pe acest teritoriu a unor tipuri extrem de diferite de civilizație europeană, a evoluat pe parcursul unei istorii proprii spre statutul de calitate „fizionomică” fundamentală a regiunii, calitate din care rezultă, paradoxal, tocmai marca sa unitară. Constituirea treptată, deși dificilă, a unui spațiu economic comun - în ciuda disparităților adînci dintre provinciile dezvoltate și subdezvoltate, ca și a relativei întîrzieri în procesul expansiunii capitaliste, cauzate, în comparație cu Anglia, Franța sau Prusia/ Germania, de o tipică imobilitate socio-politică - a facilitat în Europa Centrală un permanent schimb de mărfuri, oameni și idei, pe baza căruia s-a constituit aici cadrul diferențial al unui cuprinzător „spațiu social”. Trăsătura sa cea mai pregnantă ar consta în aceea că, în timp ce în statele naționale moderne, unde conceptul de „națiune” a căpătat concomitent și un sens uniformizant din punct de vedere social, societatea se fragmentează pe „verticală”, în categorii (clase) cu interese sociale și politice divergente, (precum în Germania de după 1871), în cazul nostru persistă un fragmentarism „orizontal”, de sorginte premodernă; pe fondul unui echilibru instabil dintre centralismul programatic al iosefinismului și presiunea particularismelor provinciale sau naționale, acesta se manifestă, fie în chip individual, fie la nivel colectiv, prin coexistența pluralistă a mai multor identități (sau loialități) și sub-identități.
More...
De o atenție insuficientă s-a bucurat, din partea istoriei noastre culturale, revista L'Europe Centrale care a apărut la Praga, în limba franceză, începînd din toamna anului 1926. Publicată săptămînal de un comitet de redacție în spatele căruia se afla probabil Ministerul de Externe cehoslovac, revista intenționa să promoveze înțelegerea și colaborarea dintre țările zonei europene respective, dînd substanță și coerență colaborării unor entități statale ieșite, în cea mai mare parte, din ruinele vechilor imperii: Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia. O spune clar un Cuvînt înainte din primul număr al revistei : „Scopul nostru esențial este de a face cunoscute popoarele Europei Centrale și de a lucra, după modestele noastre puteri, la apropierea lor”. în locul termenului și al conceptului german de Mitteleuropa, această nouă diplomație — nu fără concursul celei franceze -încearcă să introducă o nouă viziune, o nouă coerență și, bineînțeles, o nouă aranjare a intereselor. Din această nouă alcătuire a hărții diplomatice central-europene, la care vor mai colabora pe plan cultural reviste ca „Europäische Revue” a prințului Rohan sau „Revue de l’Europe du Sud-Est” a Centrului de Studii și Cooperare Balcanică de la Paris (de inspirație românească : președinte — Dimitrie Drăghicescu, secretar și director al revistei — M. Bădescu), au ieșit și Mica înțelegere și Alianța Balcanică. Cu toată lipsa lor de eficiență în fața amenințării ruso-germane, ele sînt mărturia că țările Europei Centrale și, nu în ultimul rînd, România -înțelegeau pe atunci să se organizeze ; primul pas trebuia făcut în domeniul cel mai deschis acestui fel de colaborare: în cultură.
More...
Problema unei culturi central-europene a intrat în actualitate la începutul anului 1989, cînd blocul vestic a conștientizat, atît politic, cît și intelectual, în mod serios faptul că politica de deschidere și reconstrucție a lui Mihail Gorbaciov va contamina toate țările central- -europene pe care Stalin și urmașii săi încercaseră să le controleze. Fiecare dintre aceste țari trebuia să-și determine cît mai curînd propriile fidelități și alianțe, dezvoltînd noi relații (pentru început) cu vecinii, Statele Unite și țările vest-europene, reexaminînd noțiunile despre Europa Centrală care dominaseră vremurile trecute. Ar putea o astfel de Europă Centrală, Mitteleuropa sau Mitropa forma o entitate determinata, conștientă de sine, în lumea noastră în continuă schimbare? Sau întregul concept este definitiv încețoșat de nostalgie?
More...
1. în noiembrie 1956, cu puțin înainte ca artileria să-i distrugă biroul, directorul Agenției Maghiare de Știri a transmis întregii lumi un telex disperat ce anunța începerea atacului sovietic asupra Budapestei. Depeșa se încheia cu următoarele cuvinte : „Murim pentru Ungaria și pentru Europa”.
More...
Nimic mai supărător decît provincialismul marilor culturi. „Comment peut-on être Persan?” este o exclamație tipică a provincialului blazat de apartenența sa la o Mare Cultură. Există și astăzi occidentali cumsecade pentru care Europa se oprește la Rin sau cel mult la Viena. Geografia lor este prin excelență sentimentală ; pînă la Viena au ajuns ei în călătoriile lor de nuntă. Mai departe începe o lume stranie, uneori agreabilă, dar nesigură ; puriștii aceștia sînt ispitiți să descopere sub pielea rusului faimosul tătar de care li s-a vorbit la școală. în ceea ce-i privește pe balcanici, cu ei începe, li se pare, inextricabilul ocean etnic al indigenilor, care se prelungește pînă la Australia...
More...
Înainte de toate, daca ne este permisă o generalizare într-un cadru atît de complex cum este cel reprezentat de literaturile Europei Răsăritene, găsesc că trei oameni, trei personalități ar fi mai în măsură decît mine să întreprindă o încercare atît de dificilă. Toți trei sînt binecunoscuți cercetători la unele dintre cele mai mari universități americane și au contribuit din plin și temeinic în a face mai accesibile în Occident literaturile din Estul Europei. Toți trei sînt poligloți și toți trei au o aceeași predispoziție pentru comparație, mediere, integrare: René Wellek, de la Universitatea din Yale, una din figurile centrale ale „literaturii comparate” și, nu mai puțin, un cercetător care a continuat să se ocupe de literatura lui de baștină, literatura cehă; Mircea Eliade, de la Universitatea din Chicago, unul dintre cercetătorii de vază în domeniul „religiei comparate” și, nu mai puțin, scriitor însemnat în limba română; și al treilea, Czeslaw Milosz, de la Universitatea din Berkeley, critic, istoric și traducător din poezia poloneză și probabil cel mai mare poet polonez în viață și, nu mai puțin, un remarcabil scriitor și eseist. Cu toate acestea, temerara încercare nu le-a revenit lor, ci mie-. Ce anume înțeleg prin termenii de „Europă Răsăriteană” și „literatură a Europei Răsăritene”? Este vorba în primul rînd de o paranteză vagă și plurilingvă oscilînd între mai definibila Germanie, la vest, și Rusia, la est. Dar în vreme ce literaturile rusă și germană au fost studiate cu dragoste și aclamate chiar pentru figurile de mîna a doua și a treia, numai patru premii Nobel, dintr-un total de șaptezeci și patru atribuite în acest secol, au fost considerate o recunoaștere suficientă pentru a pune în evidență roadele literare ale acestei „paranteze” est-europene, cu un Nobel mai mult decît mica Danemarcă. Și totuși, Europa Răsăriteană cuprinde unsprezece țări cu o suprafață de 748000 de mile pătrate, locuite de circa 114 milioane de locuitori, care vorbesc cincisprezece limbi diferite.
More...
Pierre Gaxotte avea dreptate cînd afirma că secole de-a rîndul Imperiul habsburgic a fost o sursă de teribile conflicte și stări belicoase pentru francezi. Aceasta s-a datorat, în fond, faptului că Imperiul din centrul Europei ajunsese să întruchipeze ideea de pericol în mintea francezilor. Devenise dușmanul, rivalul absolut. Francezii s-au gîndit că e necesar să facă tot ce le stă în putință pentru a lupta împotriva lui, a-1 slăbi și a-1 distruge. Totuși, Imperiul reprezenta o legătură istorică de mare importanță. Imperiul a fost un spațiu mental de pe urma căruia continuăm să ne bucurăm de beneficii intelectuale și în ziua de azi. Francise I, cel mai catolic dintre regi, a mers într-atît de departe îneît s-a aliat cu păgînii (mai mult sau mai puțin forțat de Carol al V-lea care îl ținea întemnițat). Și regii de mai tîrziu ai Franței au continuat această politică, optînd să se alieze cu rușii. Situația aceasta a contribuit la crearea unei Germanii din ce în ce mai puternice. Pentru noi, cei care sîntem francezi sau români, alianța cu Rusia în chestiuni spirituale sau de război a culminat într-una dintre cele mai mari catastrofe istorice de pînă acum. Istoricii și specialiștii au multe de spus și re-spus despre acest subiect. Mai tîrziu, Franța s-a aliat cu Prusia pentru a controla problemele vechiului Imperiu Austro-Ungar, chiar și după ce Austro- -Ungaria încetase să mai reprezinte un pericol. Prusia a devenit o adevărată amenințare și rămîne așa datorită dependenței ei, mai mult sau mai puțin forțată, față de rușii cuceritori. Această amenințare a fost mai puternică în secolele al XIX-lea și al XX-lea. Franța și Germania s-au distrus reciproc, cînd ar fi putut să-și unească forțele în 1914. Din nefericire, francezii erau obsedați de secolele de conflict cu habsburgii și au pus capăt Imperiului (care, de fapt, era o confederație). Echilibrul european s-a deteriorat prin tratatele din 1918 și 1919- Imperiul a fost împărțit în state diverse și uneori ostile unul față de celălat, cum a fost cazul României, Ungariei și chiar Iugoslaviei. Astfel, din diferite motive, vechiul Imperiu Austro-Ungar nu a fost capabil să-și joace rolul de protector.
More...
Pornesc de la premisa că Europa Centrală există, în pofida numărului mare al celor care neagă acest lucru - începînd de la jurnaliștii politici care continuă să o numească „Europa de Est” și terminînd cu prietenul meu Joseph Brodski care preferă să îi rezerve numele de „Asia Occidentală”. Acum, în aceste ultime decenii ale secolului douăzeci, Europa Centrală pare să nu mai dăinuie decît în mintea unora dintre intelectualii săi. Și totuși, trecutul acestei zone - un trecut comun, în ciuda numărului mare de limbi și naționalități întîlnite pe teritoriul său - este întotdeauna prezent și cît se poate de palpabil ; este prezent în arhitectura orașelor sale, în tradițiile universităților de aici și în operele poeților. Prezentul nu este lipsit nici el de semne care indică unitatea care se află în spatele diversității. De cîte ori mă aplec asupra operelor literare scrise astăzi în cehă sau în poloneză, maghiară sau estoniană, lituaniană sau sîrbo-croată, îmi este dat să percep un anumit ton și o anumită sensibilitate care nu pot fi regăsite altundeva, în nici o scriere din Europa Occidentală, America sau Rusia.
More...