Quel avenir pour la culture générale?
În contextul diversificării constante a culturii, autorul pune în discuţie pertinenţa noţiunii de „cultură generală”. Din punct de vedere istoric, aceasta a incarnat dintotdeauna disciplinele umanistice: moştenite din şcoala greacă şi mai tîrziu din cea romană, redescoperite în Renaştere, şi avînd drept scop ultim de a permite omului liber - prin cunoaşterea operelor celebre - să-şi trăiască demn viaţa sa de om. Această concepţie fuse baza sistemului de colegii clasice care a predominat timp îndelungat în Québec. În anii 1950, marcaţi prin tendinţa de a adapta învătămîntul la piaţa muncii, cultura generală subînţelege mai degrabă cunoştinţele sau capacităţile cognitive ale individului. Procesul de transmitere a culturii este diversificat, vectorul său privilegiat fiind consi-derată şcoala. Insă transmiterea culturii pe axa „verticală" (de la profesor la elev) este tot mai mult reorientată spre o axă „orizontală” (de la coleg la coleg), fapt care face să fie omise multe referinţe şi conduce la ceea ce unii numesc „ criza culturii”. Aceasta criză nu merge însă pînă la contestarea culturii generale, utilitatea căreia rămîne a fi una indiscutabilă.
More...